Category Archives: ISTORIE

SE DORESTE MOARTEA INTERNETULUI!!!DE CE??PREA MULTA „INFORMATIE”!!!

ATACURILE CIBERNETICE: Se exagerează ameninţarea pentru a justifica REGLEMENTAREA INTERNETULUI …

Posted in JAY ROCKEFELLER, internet by saccsiv on mai 6, 2010

Citez din articolul Cyberattacks: Washington is hyping the threat to justify regulating the Internet:

Reţelele au fost atacate de când există – şi atacurile au fost rezolvate cu succes de către operatori. Fiţi prudenţi cu apelurile guvernului de a superviza mai mult Internetul.

Am marşat spre Bagdad bazându-ne pe dovezi superficiale şi s-ar putea să fim pe punctul de a face aceeaşi greşeală şi în spaţiul cibernetic.

În ultimele câteva săptămâni, a existat o trâmbiţare constantă de retorică alarmistă despre potenţiale ameninţări online. La o audiere de luna aceasta a Comitetului Senatorial pentru Serviciile Armate, preşedintele Carl Levin a spus că „armele cibenetice şi atacurile cibernetice au un potenţial devastator, apropiindu-se ca efecte  de armele de distrugere în masă”.

Buimăceala crescută a început cu suspecta încălcare chineză a serverelor Google, la începutul acestui an. De atunci, relatările presei, declaraţiile Congresului şi discuţiile industriei despre securitate au însufleţit din ce în ce mai mult panica despre o ameninţare cibernetică amorfă.

Şeful securităţii cibernetice din timpul administraţiei Bush, Michael McConnell, a avertizat recent că SUA „se luptă astăzi cu un război cibernetic şi pierdem bătălia”.

Potrivit lui McConnell, acum vice-preşedinte la Booz Allen Hamilton, „grilele noastre de putere, transportul aerian şi terestru, telecomunicaţiile şi sistemele de filtrare a apei sunt în pericol”. Recent, senatorii Jay Rockefeller (D) şi Olympia Snowe (R) au scris despre „sofisticaţii adversari cibernetici” cu potenţialul de „a întrerupe sau incapacita reţele vitale de informaţie, care ar putea cauza pierderi economice catastrofice şi dezordine socială”.

Cu toate acestea, niciunul dintre pronosticurile dezastrului nu prezintă vreo dovadă care să le susţină afirmaţiile. Ei menţionează scandalul Google, dar acesta a fost un caz de spionaj care, deşi serios, nu a condus la o catastrofă.

Au fost şi continuă să fie multe „atacuri cibernetice” asupra guvernului şi asupra reţelelor private, de la atacurile din Coreea până la atacurile de negare a accesului la Internet în timpul războiului dintre Georgia şi Rusia. Pentru a fi siguri, aceste atacuri sunt o grijă serioasă şi ar trebui să continuăm să le studiem.

Dar până acum aceste tipuri de evenimente au tendinţa să fie mai mult o pacoste decât o catastrofă. Cel mai mare rezultat este acela că website-urile „cad” (sunt scose din uz) pentru câteva ore sau zile.

Aceasta arată că securitatea ar trebui să aibă grijă serioasă pentru oricare operator de reţea. Aceasta nu arată, totuşi, că aceste atacuri pot duce – cum nu au condus niciodată – la tipurile de scenarii apocaliptice pe care politicienii le imaginează. Nu există nicio dovadă că aceste atacuri au costat vreodată vieţi sau că a fost vreodată compromis vreun tip de infrastructură: nicio pană de curent, niciun baraj dărâmat, fără panică pe străzi.

Retorica alarmiştilor cibernetici concentrează variate ameninţări cu care ne-am putea confrunta într-un mare bulgăre de teamă, incertitudine şi dubiu. În această săptămână, spre exemplu, directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a anunţat că un atac cibernetic ar putea fi următorul Pearl Harbor.

Război cibernetic, spionaj cibernetic, terorism cibernetic, crimă cibernetică – acestea sunt toate ameninţări disparate. Unele sunt mai reale decât altele şi fiecare are diverse cauze, motivaţii, manifestări şi implicaţii. Ca rezultat, probabil că vor fi diverse răspunsuri potrivite pentru fiecare.

Din păcate, discuţia binecunoscută le adună în mare parte în categoria vagă şi în mod esenţial fără sens a „ameninţărilor cibernetice”.

Înainte de a ne putea adresa efecient vreuneia dintre aceste „ameninţări cibernetice” amorfe, trebuie întâi să identificăm ce anume sunt aceste ameninţări şi în ce măsură guvernul federal joacă un rol în apărarea împotriva lor.

Metafora războiului ar putea fi o retorică folositoare, dar este o analogie nefericită pentru a fi dispersată şi sistemele tehnologice se confruntă cu diferite ameninţări pentru informaţia publică şi privată.

Realitatea este că, atâta vreme cât am avut reţele, ele au fost sub atac. Dar în ultimii 20 de ani operatorii de reţele au dezvoltat metode eficiente de detecţie, prevenţie şi strategii de atenuare.

Acesta este motivul pentru care noi ar trebui să fim atenţi la apeluri pentru o supervizare guvernamentală mai mare a Internetului. Săptămâna trecută, ca parte a Planului de Internet în bandă largă Naţional, Comisia Federală de Comunicaţii a început o investigaţie pentru a stabili dacă ar trebui să  existe „un program voluntar de certificare a securităţii cibernetice”. Prin acest program, Comisia Federală de Comunicaţii ar certifica distribuitorii de servicii de comunicaţii pe baza unui set de standarde de securitate cibernetică dezvoltat direct de către Comisie sau indirect, printr-o terţă parte.

Mult mai ameninţător, senatorii Rockefeller şi Snowe au introdus Actul de Securitate Cibernetică din 2010 care ţinteşte ca în numele securităţii să schimbe felul în care funcţionează Internetul. Ar crea de asemenea un sistem naţional de licenţiere pentru profesioniştii în securitate şi va da de pomană milioane de dolari pentru „centrele regionale de securitate cibernetică” şi alte programe.

La baza apelurilor pentru implicarea federală în securitate cibernetică este propunerea să reproiectăm Internetul pentru a facilita o mai bună urmărire a utilizatorilor cu scopul de a detecta originea atacurilor. Proiectul de lege Rockefeller-Snowe doreşte să dezvolte un asemenea „sistem de abordare sigur pentru numele de domenii”.

Aceasta este o pantă alunecoasă.

Şi mai este şi faptul că am fost martorii unui complex militar industrial inutil dezvoltându-se anterior şi, în această goană pentru „a proteja”, am putea vedea un nou exemplu înflorind. Cu cât mai mare este percepută ca fiind ameninţarea – şi cu cât mai puţin este în mod clar definită – cu atât mai bine le este furnizorilor de apărare precum Booz Allen Hamilton, care săptămâna trecută a obţinut contracte de în valoare de 34 de milioane de dolari pentru securitatea cibernetică a Departamentului de Apărare.

Aceşti bani ar fi putut fi folosiţi mai util chiar în acest moment.

Oricine este îngrijorat despre neutralitatea netă sau libertăţile civile – în mod particular despre intimitatea online şi anonimitate – ar trebui să fie atent. Înainte ca ţara să fie măturată de teamă şi înainte să reacţionăm prea repede la „ameninţarea crescută” a atacurilor cibernetice, ar trebui să luăm o pauză pentru a analiza calm riscurile implicate şi alternativele disponibile pentru noi.

Decât să lăsăm să treacă un proiect de lege năvalnic despre „apărarea cibernetică”, Congresul ar trebui să îşi facă timp să descâlcească diferitele ameninţări cu care ne confruntăm şi să se asigure că se adresează fiecărei ameninţări în mod potrivit. Dacă nu, vom fi înhămaţi la un rezultat depăşit, de tip „măsură universală”.

Dându-le agenţiilor militare şi federale instrumentele pentru a-şi proteja bunurile online ar putea fi un prim răspuns potrivit. Dar reproiectarea Internetului şi impunerea standardelor şi licenţei asupra celui mai inovator sector din economia noastră ar trebui să ne dea ocazia unui răgaz. Nu este niciun motiv pentru care ar trebui să ne grăbim să acţionăm.

Jerry Brito şi Tate Watkins sunt cerectători în politici tehnologice la Centrul, Mercatus, Universitatea George Mason.

Comentariu saccsiv:

Nu stiu daca voit sau nu, dar directorul CIA a spus un mare adevar anunţand că un atac cibernetic ar putea fi următorul Pearl Harbor. Dar care e realitatea cu acel Pearl Harbor?

Cu zece zile inaintea atacului japonez de la Pearl Harbor, Henry Lewis Stimson (1867 – 1950), si-a notat in jurnal celebra acum discutie de la intalnirea cu presedintele Roosevelt: “cum putem sa-i manevram pe japonezi in pozitia in care sa  traga primul foc, dar  fara prea mare pericol pentru noi?

Individul a fost Secretary of War, guvernator general in Filipine si secretar de stat. Cunoscut pentru efortul sau in al doilea razboi mondial, coordonand recrutarea celor 12 milioane de soldati, directionarea celor 30 de procente din industrie spre campurile de lupta, construirea si decizia lansarii bombelor atomice. L-a supervizat direct pe generalul Leslie Groves, seful Manhattan Project. Cititi va rog si:

BOMBA ATOMICA, o afacere a elitei EVREIESTI?

Reclame

E RAZBOI INFORMATIONAL!!!

E razboi informational! <!– –>

Astfel de informatii circula pe net!… felul cum sunt redactate si scrise le da o oarecare credibilitate. Daca aceste informatii sunt adevarate trebuiesc urgent luate masuri deoarece sincer, in timp astfel de ”marsavii” pot duce chiar si la un razboi civil. Daca sunt neadevarate si sunt lansate pe ”piata” cu scopul de a discredita puterea de stat., trebuiesc de asemenea luate urgent masuri, deoarece ele reprezinta un ‘’sabotaj informational” la adresa statului Roman.
Abordarea pe care o fac , e doar o amanare a problemelor ce vor aparea in cazul ignorarii acestui tip de informatii, informatii ce aduc acuze grave la adresa membrilor guvernului actual. Presedentia este pusa in situatia de a lua atitudine in functie de realitatiile constatate. Ignorarea nu-i o solutie in nici unul din cazurile expuse mai sus. Atat in cazul in care astfel de informatii sunt veridice cat si in cazul in care sunt facaturi, reactia trebuie sa fie pe masura, atat din partea presedentiei cat si din partea populatiei. Razboiul informational e in plina desfasurare si victimile acestuia pot fi chiar tari! Sa nu uitam faptul ca Ceausescu a fost o victima a dezinformarii, dezinformare ce am trait-o din plin si noi, dar sub alta forma. Pare-se ca de cativa ani buni Romania e tinta atacului informational-terorist, atac declansat de Vocea Americii, preluat de Radio Europa LIBERA si continuat in forme mai subtile de “nustiucine”.

Cu stima ,
Radu Roncea

Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta in poarta!
Nimic mai adevarat…

Daca nu e mana lui Basescu aici…Are de platit niste polite. Iata ce a mai aparut pe mail…
(Asta nu inseamna ca nu ar fi adevarat, dar de ce apare acum?)

Probabil e adevarat.

BERCEANU SI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANTE RADIOACTIVE. AURUL DE LA ROSIA MONTANĂ ESTE PRAF ÎN OCHI.

Motivul pentru care Berceanu şi Videanu au făcut deja jocurile Gold
Corporation şi ale lui Mark Rich la Roşia Montană (şi pentru care Radu
Berceanu a primit, ca de obicei, o sumă impresionantă de euro, drept
şpagă) ne-a fost recent dezvăluit de o echipă de ofiţeri activi din
SRI, care atrag atenţia asupra faptului că miza NU este aurul. „La
Roşia Montană sunt sute de mii de tone de URANIU pur”.

De 20 de ani, minereul radioactiv este traficat de aici, în cantităţi mici, iar
zbaterea celor doi ministeriabili pentru ca GC să pună gheara pe
zăcămintele de la Roşia Montană ar avea ca punct final legalizarea
contrabandei cu uraniu, sub umbrela exploatării aurului.

Menționăm că in anii 2008-2009 mai mulţi membrii ai grupării teroriste
Farc din Columbia – arestaţi de către autorităţile SUA – au declarat că au
cumpărat, din exploatarea de la Roşia Montană, prin interpuşi (în fapt
o reţea de traficanţi controlată, aşa cum afirmă Serviciile Secrete
române, de către Radu Berceanu), o mare cantitate de uraniu pur.

Din verificările efectuate în legătură cu zăcămîntul de uraniu din
zona staţiunii Roşia Montană, judeţul Alba, au rezultat următoarele
aspecte de interes operativ:

1. Calitatea zăcămîntului era deosebită, aceasta fiind considerată
resursa cu cea mai mare concentraţie de uraniu din lume. Statul român,
prin Minvest S.A. (societate controlată, de asemenea, de către
Berceanu), a concesionat, în 1997, firmei canadiene Gabriel Resources
Ltd. terenul pe care urmează să fie amplasată viitoarea exploatare de
aur şi argint de la Roşia Montană, contra sumei de 3 milioane de
dolari. Concesionarea a fost făcută în urma unui studiu efectuat de
canadieni, care, după ce au scanat zona prin satelit şi cu sonde
moderne, au făcut următoarea afirmaţie: “Undeva, chiar sub casele
oamenilor, zace o comoară compusă din vreo 300 tone de uraniu”.

În “subsolul” afacerii cu firma canadiană, transformată între timp în
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), la capitolul secret este
inserată o prevedere, din care rezultă că tot ce se va găsi vreodată
în cursul exploatării în afară de aur – respectiv uraniu, stronţiu,
cycloniu, roşianidiu, metale ce nu sînt în tabloul lui Mendeleev – se
va regăsi în proprietatea RMGC-ului.

2. Pînă în prezent, nimeni nu a descris corect tipul zăcămîntului
aurifer de la Roşia Montană şi acest lucru este foarte important
pentru a înţelege ceea ce se pune la cale: zăcămîntul de la RM poate
fi descris, în esenţă, ca un zăcămînt dispers cu grad scăzut de
mineralizare, combinat cu eflorescenţe de tip filon, cu concentraţie
mare de minereu, aceste filoane fiind dezvoltate pe distanţe mari şi
care mai au o caracteristică – în zonele de contact încrucişate, avînd
concentraţii imense de minereu, aşa-numitele vîltori conţin de la 20
la 400 kg metal, cu peste 60 % aur. Aşadar, zăcămîntul de la RM
conţine 500 tone de aur dispers, dar, probabil, de 7-8 ori mai mult
aur în filoane şi vîltori. Concluzie: exploatarea nu necesită mină tip
carieră, ea se poate face tradiţional, în galerie. Faptul că se
insistă pe o metodă distructivă arată că se urmăreşte epuizarea totală
a zăcămîntului şi aceasta pare a fi o comandă politică, probabil
externă.

O altă caracteristică a zăcămîntului este stratificarea
geologică: sub stratul aurifer se află o prelungire geologică a zonei
Băiţa, cu conţinut de substanţe radioactive, neexploatabilă economic,
dar cu mare risc pentru mediu. La o ploaie torenţială, uraniul poate
fi purtat sute de km, iar oraşe precum Turda şi Arad ar avea sursele
de apă contaminate radioactiv. Ceea ce se pregăteşte la RM seamănă
izbitor cu jaful din anii ‘50 de la Băiţa Plai, cînd zăcămîntul cu cea
mai mare concentraţie de uraniu din lume a luat drumul Moscovei.

Toate acestea sunt cunoscute de către Adrian Videanu și Radu Berceanu, din acest motiv ei încercînd să urgenteze exploatarea intensivă a
uriaşului zăcământ” – iată ce se arată într-un fragment al unui raport
al SRI referitor la tema uraniului de la Roșia Montană.

NOTA REDACTIEI: Radu Berceanu, după ce a provocat daune uriaşe
economiei naţionale, este, asadar, pregătit să fure şi aurul şi
argintul de la Roşia Montană şi să legalizeze traficul cu cantităţi
uriaşe de uraniu. Conform surselor noastre, compania canadiană Gold
Corporation, prin intermediul lui Radu Berceanu, a negociat, la
începutul acestei veri, emiterea dreptului de exploatare a
zăcămintelelor aurifere ale României şi înţelegerea a „costat” 100 de
milioane de euro. Circa 80% din valoarea banilor a fost livrată deja
în anumite conturi secrete în străinătate, aparţinînd lui Adriean
Videanu şi Radu Berceanu. Ar mai fi de livrat ultima tranşă,avîndu-l
ca beneficiar tot pe ministrul Transporturilor. Înţelegerea a stabilit
şi o rentă viageră pentru Berceanu, în cuantum de 1% anual din
profitul adus de exploatare. Un procent cu o valoare substanţială,
avînd în vedere posibilităţile afacerii, care urmăreşte extragerea şi
prelucrarea a 800 de tone de aur şi circa 2.000 de tone de argint.
După înţelegere, Gold Corporation a început o amplă campanie de
imagine, care prezintă avantajele exploatării zăcămintelor preţioase
din zona Roşia Montană. Clipurile publicitare, a căror difuzare e
plătită cu bani grei în toată mass-media, au scopul de a pregăti
opinia publică pentru acceptarea deciziei de exploatare, fără a
menţiona, bineînţeles, dezavantajele metodei de exploatare propuse de
canadieni, cum ar fi otrăvirea terenului şi a rîurilor din zonă cu
compuşii chimici derivaţi din exploatarea zăcămintelor printr-un
proces tehnologic pe bază de cianuri. Acum, greii Gold Corporation se
tem de faptul că Berceanu va fi inlăturat din PDL (ceea ce devine tot
mai evident!), iar ei vor rămîne cu praful de pe tobă şi banii
cheltuiţi. În aceste condiţii, îi forţează puternic mîna acestuia spre
a-şi onora promisiunea pentru care a fost recompensat în
avans.

Din informaţiile noastre, Radu Berceanu, artizanul înţelegerii, dă din
colţ în colţ, neştiind cum să procedeze. Promisa Hotărîre de Guvern,
prin care el ar fi trebuit să le deschidă uşa celor de la Gold Corporation, nupoate fi emisă de guvernul Boc, cel din urmă refuzand
presiunile lui Bercovici. Returnarea banilor nu este o soluţie, pentru
că afaceriştii canadieni ameninţă că vor face publică povestea în
cazul în care Berceanu nu onorează promisiunea.

SURSA:http://ceausescu.cc/?p=1136#more-1136

Arheologie interzisa

Arheologie interzisa

bodyalchemist.ro » Info / Utile » Articole AIM » Arheologie interzisa

Arheologie interzisa

Publicat prin bunavointa AIM – Publicat la 19 Iulie 2004 de Ionut Mihai (AIM)

America a fost vizitata de imperiile antice

Cine a descoperit America? Veti spune, fara urma de ezitare: Columb. Doar asa am invatat la scoala… Se pare insa ca tot mai multe descoperiri arheologice din ultimele decenii atesta vizitarea Americii in trecut de alti straini veniti din Europa, Egipt si chiar din indepartata Asie, din China si Japonia. Astfel de descoperiri pun la indoiala tot ceea ce stiam despre trecutul celor doua Americi, dar si despre capacitatile de navigare ale stramosilor nostri, care par sa fi fost mai destoinici decat se credea. Desi numarul de artefacte „ciudate” scoase la lumina este tot mai mare, o reconsiderare a istoriei este putin probabila deocamdata mai mult, s-au gasit voci care sa sustina ca se fac eforturi pentru a discredita aceste descoperiri de ultima ora, astfel incat putem vorbi de o adevarata „arheologie interzisa”.

Monede vechi, inscriptii si vase ceramice au fost gasite pe tot cuprinsul Americilor, iar expertii le-au identificat ca fiind romane sau grecesti. In Texas, la baza unei movilite de pamant ridicate in cadrul unui rit funerar indian, au fost gasite mai multe monede romane. Potrivit specialistilor, mormantul a fost ridicat in jurul anului 800. In 1957, un baietel a gasit pe un camp din Alabama (SUA) o moneda din Siracusa (Sicilia), datand din anul 490 i.Hr. In Oklahoma (SUA), in 1976, s-a descoperit o tetradrahma din bronz din Antiohia (Siria), din anul 63, cu profilul imparatului roman Nero. In anul 1882, un fermier din Illinois (SUA) a dezgropat o moneda batuta pe vremea lui Antiochus al IV-lea, rege al Siriei in perioada 175-164 i.Hr. Monede „nelalocul lor” au fost gasite si in America de sud, in Venezuela, iar in Mexic s-au descoperit vase de lut romane.

Relicve subacvatice

Brazilia este o zona in care se pastreaza mai multe inscriptii daltuite in piatra care contin franturi de informatii despre cei care ar fi calcat pe pamantul american. Aproape de Rio de Janeiro, pe un perete de stanca, la aproape 1.000 m altitudine, se pot citi cuvintele: „Tir, Fenicia, Badezir, primul nascut al lui Jethbaal”. Inscriptia, presupusa a fi din secolul 9 i.Hr., se gaseste pe o enorma stanca, ce pare a fi un sfinx, si este numita Gigantul. Prezenta unor navigatori fenicieni pe coastele braziliene este sustinuta si de descoperirea in 1978 a unor vase de teracota in cursul unor explorari subacvatice in zona Baia di Guanabara. Printre cele 12 artefacte aduse la suprafata figureaza trei vase de teracota feniciene, cu o capacitate de 36 litri, aflate azi in custodia marinei militare braziliene. De asemenea, la Parahyba a fost gasit un text mai lung cu caractere feniciene in care se spune: „Suntem fiii lui Canaan din Sidon, orasul regelui. Negustoria ne-a aruncat pe acest tarm, un pamant al muntilor”.

Imperiul Roman si Mexicul

La 72 km de Ciudad de Mexico, in 1933 s-a descoperit o statueta romana, ce dovedeste legaturile dintre civilizatia europeana si cea pre-columbiana. Realizata din teracota, masurand sapte centimetri, statueta infatiseaza un cap barbos cu o caciula conica. Tot in Mexic a mai fost gasit, in statul Veracruz, un bust al zeitei Venus, datat de experti din perioada romana tarzie. O alta descoperire ciudata este cea a unei papusi din lemn si ceara, pe care apare o inscriptie romana, gasita in asa-numita „Fantana a sacrificiului”, de la Chichen Itza. O dovada indirecta a prezentei romanilor in Lumea Noua a fost descoperita si in frescele de la Pompei, in Italia, unde au fost identificate reprezentari ale unor fructe specifice Americii de Sud, printre care ananasul.

Piatra runelor din Kensington

Una dintre cele mai enigmatice descoperiri referitoare la cei care au ajuns in America inainte de Columb este asa-numita „Piatra din Kensington”, pe care se gaseste o inscriptie ce descrie calatoria unor nord-europeni spre acel taram. Bucata de piatra, care masoara un metru lungime si 40 cm latime si este acoperita cu rune, a fost gasita in Minnesota (SUA) de un fermier pe nume Olaf Ohman, in 1898. In traducere, textul sapat in piatra afirma: „Opt suedezi si 22 de norvegieni intr-o calatorie de explorare din Finlanda spre vest. Aveam tabara langa doua insule stancoase la o zi distanta spre nord de aceasta piatra. Intr-o zi am fost la pescuit. Cand ne-am intors acasa am gasit zece oameni plini de sange si morti. AVM (Ave Maria) apara-ne de cel rau. Avem zece oameni pe mare sa aiba grija de vasele noastre, la 14 zile distanta de aceasta insula. Anul 1362”.

Zece porunci

Decalogul de piatra de la Los Lunas se afla pe Muntele Ascuns din New Mexico (SUA). Bolovanul de bazalt, cantarind intre 80 si 100 de tone, este inscriptionat cu o versiune prescurtata a celor Zece Porunci, cu caractere ebraice printre care apar si unele litere grecesti. Potrivit unor experti, inscriptia ar putea avea o vechime de pana la 2.000 de ani. Alte analize bazate pe forma caracterelor folosite indica faptul ca textul ar fi putut fi scris acum 1.000 de ani, cu mult inainte de descoperirea Americii. Blocul de bazalt era de mult cunoscut indienilor, care numeau locul cu pricina Muntele Misterelor. Unii cercetatori afirma ca ar putea fi de origine samariteana. O alta piatra cu o inscriptie cu caractere semitice a fost descoperita in estul statului Tennessee (SUA), intr-o movila funerara de la Bat Creek (care se gaseste astazi la Muzeul de Istorie Naturala din Washington). Cele cateva litere alcatuiesc cuvintele „pentru Iudeea”, iar caracterele „paleoebraice” utilizate dateaza din primul sau al doilea secol al erei noastre.

Citadela ingropata

Unul dintre cele mai mari mistere legate de posibila prezenta a unor vestigii egiptene, continand felurite artefacte si texte scrise cu hieroglife, pe continentul nord-american este cel referitor la un asa-zis mormant descoperit in pesterile de la Marele Canion, in Arizona (SUA). In Marele Canion exista o citadela subterana, cu tuneluri sapate in stanca ce coboara pana la 450 metri adancime. Principalul tunel da intr-o sala uriasa din care pornesc, precum spitele unei roti, numeroase alte pasaje ce duc in alte incaperi mai mici, in care se gaseau arme, instrumente de arama, dar si ustensile de gatit si vase pentru apa. Exista si o incapere cu mumii depozitate in scobituri practicate in pereti. Din nefericire, aceasta relatare nu poate fi nici confirmata, nici infirmata deoarece accesul publicului in zona este strict interzis, din ordinul autoritatilor locale. Zona a fost explorata in trecut, iar pe harti apar mentionate locuri cu denumiri egiptene, cum ar fi Turnul lui Ra, Templul lui Horus, Osiris sau Isis, coincidenta ce trezeste multe suspiciuni, cum ca acolo ar putea exista intr-adevar vestigii ciudate. Pe de alta parte, in legendele indienilor Hopi exista o poveste despre stramosii care locuiau in subteranele din zona respectiva, o parte din acestia, cei buni, fiind goniti din adancuri de cei rai. In august 1914, intr-un sit mayas de langa Acajutla, in Mexic, au fost descoperite doua statuete care, dupa stil, par a fi egiptene. Barba si acoperamantul de pe capul barbatului par sa indice ca statueta este o reprezentare a lui Osiris, in timp ce cealalta o reprezinta, dupa cat se pare, pe Isis.

Datorita faptului ca articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri si apoi preluate de alte reviste si site-uri, fara a specifica originea lor, va informam ca adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=74 si este publicat la Active Information Media.

Asiaticii, in America

Urmele prezentei asiaticilor pe taramuri americane sunt mai putin numeroase, insa la fel de incitante. Spre exemplu, in 1882 un miner din Columbia Britanica (Canada) a descoperit la o adancime de peste sapte metri 30 de monede chinezesti, din perioada imparatului Huungt, din anul 2600 i.Hr. Artefacte chinezesti sunt considerate si niste ancore gasite in largul coastelor californiene. In Alaska s-au gasit spade care par a fi de origine japoneza, iar in Ecuador au fost descoperite vase ceramice in stil nipon. Pe de alta parte, in mitologia chineza exista legende care povestesc despre calatoria spre o tara indepartata pe nume „Fusang”. Totodata, indienii americani au legende despre „casele” de pe apele Pacificului, care ar fi putut foarte bine sa fie corabii antice.

(articol original AIM)

Adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=74

Publicat prin bunavointa AIM

Beyonce Fluturele Monarch.Beyonce Controlata Mental !

Beyonce Fluturele Monarch

Posted in Beyonce Fluturele Monarch ! by djasters on 02/02/2010

Beyonce Controlata Mental !

Videoclipul “Sweet Dreams”  al lui Beyonce  este privit de majoritatea oamenilor ca fiind pur şi simplu “sexy” sau “fashion / moda , dar foarte putini obersva sensul ocult al acestuia. .Simbolismul ascuns din videoclip si din versuri fac referire la concepte malefice , posedare si controlul mintii.

Versurile acestui cantec si imaginiile video au o valoare /sens supranatural si eteric  intrucat Beyonce mărturiseşte dragostea ei la ceva sau cineva, ea numeste asta: “un vis dulce” sau un “cosmar frumos”. Uite aici Videoclipul:

Informatii Esentiale:

Deci ,despre ce este vorba in acest video ? Despre iubire ? Da, iubirea fata de starea de minte controlata a ei. Ce este controlul mental ?

Pentru a intelege ce reprezinta “controlul mintii”, sa ne referim putin la proiectul “MK-ULTRA”. Acesta din urma reprezinta numele de cod dat de catre CIA programului sau de “interogare chimica”, care a fost inceput la inceputul anilor ‘50 Programul a fost testat pe cetateni americani si s-a folosit de multe tipuri de droguri, precum si de alte metode, pentru a manipula starile mentale individuale, si pentru a schimba functiile creierului. Proiectul MK-ULTRA a fost adus la cunostinta publicului in 1975, prin intermediul a 2 comisii: o comisie a Congresului american si una prezidentiala. Eforturile de anchetare au fost zadarnicite intrucat directorul CIA, Richard Helms, ordonase cu 2 ani inainte distrugerea dosarelor privind acest proiect. Desi CIA afirma ca experimentele de control al mintii au fost abandonate, un fost angajat al CIA, Victor Marchetti, a declarat in multe interviuri ca agentia americana foloseste in continuare tehnicile de control al mintii, sub alte forme

Una din aceste forme este “proiectul Monarch”, ce reprezinta o tehnica de control al mintii prin intermediul careia subiectul este expus unei traume atat de violente, incat mintea sa creeaza o separare. Mintea sa devine divizata, si astfel apare o noua personalitate, modelata de catre manipulatori. Atunci cand o persoana sufera o trauma indusa de un electrosoc, va simti o stare de “minte usoara”, de parca ar zbura asemenea unui fluture. Exista, de asemenea, o reprezentare simbolica privind metamorfoza acestei frumoase insecte: dintr-o omida, ea se transforma in cocon (ce reprezinta inactivitatea), si apoi in fluture (noua creatie), ce se va intoarce la punctul sau de origine. Asemenea model migrator face ca fluturele sa fie o specie unica. Trebuie sa retinem de aici faptul ca fluturele reprezinta simbolul controlului mintii.In timpul “reeducarii” lor, subiectilor li se sugereaza ca au de-a face cu numeroase simboluri, ca arbori, panze de paianjen, masti, labirinturi, fluturi etc. De asemenea, li se prezinta filme care contin simboluri specifice (”Vrajitorul din Oz” sau productii Walt Disney). La fel cum acestor subiecti li se spala mintile, si publicul larg este manipulat printr-un proiect de control al mintii la scara mondiala, prin aceste productii Walt Disney, sau prin alte filme hollywoodiene, ori chiar videoclipuri.

“Sweet Dreams” este o metaforă pentru controlul mintii, prezentata in patru minute.

“In fiecare noapte ma repezesc la patul meu cu speranta ca poate am sa te vad. Cand inchid ochii ,ies din capul meu, pierduta intr-o poveste  /basm, intinde mana si fii ghidul meu”

Beyonce  aşteaptă cu nerăbdare sa fie ” scoasa din capul ei”  si sa fie pierduta intr-un basm. Ea ai cere celui care o controleaza sa o “tina de mana” si sa fie ghidul ei .Starea de minte – controlata / inrobita este deseori asociata cu un basm ( li se spune ca sunt anumite personaje din filme cum ar fi “Vrajitorul Din Oz” ). Cel care o controleaza va fi ghidul ei in tratare ( vindecare )

“Nori plini de stele umple cerul Si sper sa ploua ,tu esti cantecul perfect de legan. Ce fel de vis este acesta ?”

Există un sens real acestei stari de minte înceţoşată. Beyonce ai spune controlorului  /inspectorului ei cel care cauzeaza   aceasta stare mentala a ei, tu esti  “cantecul perfect de leagan”

“Ai putea fi un vis dulce sau un cosmar frumo. In orice caz, nu vreau sa ma trezesc din tine. ( Porniţi luminile ) Vise dulci sa un cosmar frumos. Cineva sa ma prinda., dragostea ta e prea buna ca să fie adevărata (Porniţi luminile )”

Deci, această stare de control al minţii poate fi un vis dulce, care este o stare fericita unde graniţele dintre realitate şi ficţiune se estompează. Acesta poate fi, de asemenea, un cosmar din cauza tratamentelor traumatizante, a suferinţelor psihice şi faptul că a fi un sclav Monarch este, probabil, cel mai rău lucru care se poate întâmpla oricui. Sweet dream/Beautiful Nightmar ( vise dulci /cosmar frumos ) descrie ,de asemena dihotomoa dintre Beyonce si ego-ul ei intunecat alterat  Sasha Fierce.

“Placerea mea vinovata, nu duce nicaieri,  “Baby” atata timp cat esti aici,eu voi pluti in aer”

Plăcerea mea vinovata” se referă la faptul că ea ştie că această stare de beatitudine sintetica este falsă şi în cele din urmă nociva pentru ea. Dar, atâta timp cât controlorul / veghetorul ei este acolo ,ea va pluti in aer. Acest lucru este deosebit de semnificativ atunci când se ştie faptul că subiecţii de programare monarh  vor simti o stare de “minte usoara”, de parca ar zbura asemenea unui fluture.

Te mentionez atunci cand ami spun rugaciunile, te invaluiesc in jurul tuturor gandurilor mele. “Boy” ( baieste ) tu esti inaltarea mea temporara.”

Aici avem de a face cu un amestec de progrmare “stintifica” si aspecte oculte ritualistice. Controlorul /inspectorul / veghetorul este deseori interschimbat in Lucifer, iar “controlul mintii” poate fi interschimbat cu detinerea spiritului .Dupa cum relateaza si Patton: cunoasterea antica oculta,  ritualurile si magia sunt incorporate in programarea subiectului. Persoana vede controlorul ,veghetorul ca pe un Zeu, sau Lucifer ce poseda sufletul si gandurile ei / lui.  Beyonce spune ca mentioneaza numele controlorului * sau ( Lucifer ) atunci cand se roaga. Ea spune ca invaluie pe controlor in jurul tuturor gandurilor ei, ceea ce arata  un mod frumos de a spune ca posesorul este in controlul gandurilor ei.

“Picteaza-ti numele pe Inima mea pentru a ramane, incat nici moartea sa nu ne poata desparti. Ce fel de vis este acesta ?”

Ea practic spune ca si-a dat sufletul controlorului ei sau Lucifer. “Nici macar moartea nu poate sa ne desparta”, transmite evident un sens spiritual. Singurul lucru care rămâne din noi după moarte este sufletul nostru. Ea spune că, chiar şi după moarte, sufletul ei va fi în continuare deţinut de posesorul ei. La fel ca în toate operele de artă, versurile ar putea fi interpretate în numeroase modur. Cu toate acestea, video-ul confirma VIZUAL controlul mintal facut in pasi, chiar si simbolurile arata asocierea clipului cu Programarea mintii.

Analiza Videoclipului:

Deci ,care este mesajul vizual ? Da, stiu ca Beyonce este “fierbinte”. Acum ca am trecut dincolo de principal , putem sa privim dincolo de senzualitatea ei. Este vorba de mai mult decat doar a ei robotici sani hipnotici.. Videoclipul incepe cu Beyonce dormind intr-un Basm infricosator. Apare un porumbel, iar Beyonce incepe sa leviteze deasupra patului ei, in timp ce Basmul ( cantec de leagan ) devine din ce in ce mai infricosator. Această scenă se încheie cu un ţipăt de teroare.

Porumbelul reprezinta simbolic Duhul Sfant. Cu toate acestea,  acea scena nu are de a face cu nimica “Sfant”. Scena este intunecata, muzica este de rau augur, Beyonce este tulburata şi  devine ridicata,  ceea ce arata ca o actiune de magie neagră..Pentru a gasi adsevaratu lsens al porumbelului cautati in dictionarul  despre ocultism.

Helena Blavatsk ,o ocultista, lucifereana ,magiciana, mason ,si fondator al societatii Teosofice, împreună cu autorul masonic Albert Pike, în scrierile lor despre credinţa că Lucifer este Duhul Sfânt, Pike s-a referit la Duhul sfant atunci cand a scris  “the body of the Holy Spirit, the universal Agent, [is] the Serpent…”  ( corpul Duhului Sfânt, agent universal, [este] Şarpele …” )

Duhul Sfânt al ordinelor oculte, legătura dintre realitatea Pământ şi “Ceruri”, este Lucifer.

Deci ,in prima scena a videoclipului al vedem pe Lucifer ridicand-o pe Beyonce deasupra patului si trimiterea ei intr-un fel de Rai ciudat. Aşa cum am menţionat mai sus, piesa se refera în acelaşi timp  la Lucifer şi la controlorul mental al lui Beyonce.

Porumbelul reprezinta , de asemenea controlorul facand-o pe Beyonce sa se simta “usoara” prin programarea Monarch. Beyonce este trimisa intr-o alta lume cu un curcubeu omniprezent ,un simbol asociat cu programarea Monarch . Vedem adeseori pe Beyonce multiplicata iar apoi intra in coliziune , care reprezinta slujitorii ei.  Dacă te uiţi atent la dansatorii de rezervă, într-o scenă aparte, ele sunt literalmente rupte in doua, ca si cum nu ar fi activate. Observati curcubeul, importanta sursei de lumina ( Lucifer = Zeul luminii ) …Si mai este calul alb alergant in fundal

n această scenă simbolică, Beyonce este într-o cameră oglindă,  nu se şte care este “reala Beyonce”. Aceasta scena se refera la disocierea mintii, sa nu mai mentionez ca oglinziile au  o semnificatie importanta in programarea Monarch.

Ea apoi sparge o oglindă şi fragmente din ea zboara peste tot, ceea ce reprezintă fragmentarea şi compartimentarea conştiinţei sale, o condiţie prealabilă importantă pentru a crea o nouă personalitate în programarea Monarch. Apoi se intampla: Noua Stralucitoare  Beyonce Robot, noua personalitate programata este creata.

Ce este un robot? Este o maşină care este programata pentru a îndeplini sarcini specifice. Această descriere se aplică, de asemenea, la un sclav cu mintea-controlata . Deci,  acest videoclip descrie paşii de control al minţii şi metamorfoza a viermelui într-un fluture monarh.

CONCLUZIA:

Melodia “Sweet Dreams” a lui Beyonce descrie calatoria “fericita” a subiectului controlat mental spre o noua persoana . Chiar daca procesul este ingrozitor de dureros ,sau ca un cosmar, subiectul este programat sa-i placa. “nu vreau sa ma trezesc din tine”

Numeroase simboluri si ” triggers”  ( declansatori )  sunt incluse în video şi, combinate cu versuri dissociative, cântecul nu lasă nici o îndoială pentru cei care au ciunostiinte despre ocultism.

De ce există aluzii la Lucifer şi control mental in acest video ? Care este scopul ? Ar trebui să aibă un efect asupra telespectatorilor ?   Sunt acest gen de videoclipuri megaritualuri actionand asupra subconstientului fanilor  ?  Pregatesc ei urmatoarea generatie pentru a accepta aceasta realitate ?. Acestea sunt intrebari la care ma straduiesc eu sa raspund. Un lucru este sigur: atunci când cineva îşi dă seama că frumuseţea lui Beyonce si talentul ei incredibil este folosit pentru a promova astfel de orori, videoclipul devine într-adevăr un coşmar “frumos”.

Sursa Oficiala: http://vigilantcitizen.com/

MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA

MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA

Peste 30 de universităţi şi spitale au realizat experimente cu droguri asupra studenţilor, respectiv pacienţilor, fără ştirea acestora, în cadrul programului secret al CIA denumit MKULTRA.
de Maria Nicola
Motto:
„Trebuie luate precauţii speciale pentru a proteja secretul acestor operaţiuni; informaţiile
nu trebuie să ajungă la forţele inamice şi de asemenea trebuie ascunse opiniei publice.
Aflarea faptului că CIA desfăşoară activităţi ilicite care încalcă etica şi constituţia poate avea
repercusiuni serioase în cercurile politice şi diplomatice.” – Documentele proiectului MKULTRA
Chiar şi pentru cei mai agresivi critici ai Agenţiei, dezvăluirile apărute de-a lungul timpului despre anumite operaţiuni executate cu cinism şi sadism de CIA frizează incredibilul. În 1974, ziarul The New York Times publică informaţii despre activităţi ilegale desfăşurate de CIA pe teritoriul SUA, incluzând experimente de manipulare şi control mental realizate asupra cetăţenilor americani, fără ştirea acestora. Subiectul a atras atenţia Congresului SUA; s-au înfiinţat două comisii de anchetă – o comisie a Congresului (cunoscută sub denumirea Church Comitee) şi o comisie prezidenţială (comisia Rockefeller). Majoritatea documentelor privind respectivele experimente fuseseră  distruse de CIA în 1971, dar chiar şi în aceste condiţii, anchetele celor două comisii au fost revelatoare. Raportul public emis în vara anului 1975 a confirmat faptul că CIA şi Departamentul Apărării (Department of Defense) au desfăşurat experimente de control mental asupra unui număr foarte mare de persoane (atât cu ştirea şi acordul lor, cât şi – în procent covârşitor – fără ştirea sau acordul acestora). Aceste experimente făceau parte din programe ample de cercetare şi experimentare privind influenţarea şi controlarea comportamentului uman prin diferite metode, care includ, printre altele, folosirea substanţelor psihoactive (de exemplu droguri precum LSD-ul şi mescalina). Dezvăluiri ulterioare ale unor foşti agenţi CIA au confirmat temerile că experimentele respective nu au fost stopate; chiar şi în prezent continuă să se desfăşoare în SUA procese intentate de victimele acestor experimente.

CIA şi Războiul Rece

CIA (Central Intelligence Agency – Agenţia Centrală de Spionaj) a fost fondată în SUA după al Doilea Război Mondial, în 1947. Presiunea „Războiului Rece” dintre URSS şi SUA a declanşat o suscipiciune aproape paranoidă între cele două superputeri. Această suspiciune reciprocă a justificat proliferarea spionajului, înarmarea, finanţarea unor conflicte colaterale şi înfiinţarea unor instituţii specializate, printre care şi CIA. Statutul constituţional al Agenţiei implica faptul că aceasta nu va desfăşura operaţiuni pe teritoriul SUA, nu are nici un fel de jurisdiscţie la nivel naţional şi nu se va implica în chestiuni de siguranţă internă. Încă de la început, statutul iniţial „defensiv” al CIA a fost controversat la cel mai înalt nivel, astfel că, în scurt timp, s-a admis oficial rolul ofensiv al acţiunilor de spionaj.

Războiul Rece a servit ca pretext pentru multe acţiuni nebuneşti, criminale, abominabile sau pur şi simplu imorale. Două exemple sunt suficiente. „Operaţiunea Paperclip” este numele de cod sub care SUA a organizat aducerea oamenilor de ştiinţă nazişti în SUA, sub identităţi false, şi includerea lor în programele de cercetare militară. S-a justificat că, altfel, URSS-ul ar fi preluat respectivii oameni de ştiinţă. Operaţiunea MKULTRA, alături de alte proiecte anterioare care vizau manipularea şi controlul mental, au fost justificate de posibile experimente similare desfăşurate în blocul comunist. Primele experimente ale CIA în domeniu au fost cunoscute ca Proiectul Chatter, Proiectul Bluebird şi proiectul Artichoke.

Operaţiunea Artichoke şi LSD-ul

Programul experimental al CIA de control mental denumit „Operaţiunea Artichoke” a fost demarat în 1951. Acest proiect urmărea dezvoltarea unor metode de interogare „speciale şi extreme” care se concentrau asupra căilor şi metodelor de manipulare a minţii umane. El a fost la origine o replică la zvonurile care afirmau că URSS-ul şi China comunistă dezvoltau tehnici de spălare a creierului şi că acestea erau puse în aplicare asupra prizonierilor din războiul din Coreea, care se desfăşura la vremea respectivă şi înghiţea resursele SUA. Pe lângă tehnici de dezorientare, privare de somn, „chirurgie” psihică, electroşocuri, hipnoză, privare senzorială, programul era focalizat asupra folosirii drogurilor (de exemplu amfetaminele şi LSD-ul care tocmai fusese descoperit). Experimentele nu s-au derulat numai în laboratoare sau în case securizate, ci şi în închisori şi spitale de boli mintale.

Operaţiunea Artishoke s-a concentrat de asemenea asupra problemei disponibilizării aşa-zişilor „agenţi terminaţi”, altfel spus asupra găsirii unor metode de inducere a amneziei asupra acelor agenţi operativi care au văzut prea multe şi nu mai ofereau garanţii. Acest gen de experimente au fost la originea zvonurilor despre asasinii denumiţi „candidaţi Manciurieni”. În ciuda unor zvonuri care au circulat în anii ’50, informaţii oficiale şi detalii întunecate despre acest program au ieşit la lumină abia în 1975 când au fost declasificate anumite documente.

Experimentele cu LSD au fost continuate de proiectul MKULTRA, demarat în 1953. Unele dezvăluiri despre aceste experimente au explodat atunci când familia unui fost ofiţer biochimist, dr. Frank Olson, a intentat proces autorităţilor americane pentru decesul acestuia; oficialii CIA au trebuit să recunoască faptul că prăbuşirea fatală a lui Olson dintr-o clădire din New York s-a datorat experimentelor cu LSD la care a fost supus, fără să-şi dea acordul, în cadrul programului MKULTRA. Investigaţiile ulterioare însă au trezit suspiciuni asupra faptului că biochimistul a fost asasinat pentru că ştia prea multe.

Debutul programului complex MKULTRA

În aprilie 1953, directorul CIA, Alen Dulles, a autorizat demararea programului MKULTRA sub conducerea doctorului Sidney Gottlieb. Având la dispoziţie 6 procente din bugetul CIA, acest program a extins experimentele de control mental ale „Operaţiunii Artichoke” de la nivelul spionilor la nivel de masă, vizând controlul la nivelul unei armate aflate pe câmpul de bătaie sau chiar controlul întregii populaţii civile.

Originea acestor experimente de control mental se pare însă că merge mai înainte în timp. Se cunoaşte la ora actuală faptul că după înfrângerea Germaniei Naziste în cel de-al doilea război mondial, SUA a scos din Germania elita cercetătorilor ştiinţifici ai celui de-al treilea Reich (aşa-numita operaţiune „Paperclip”). Gottlieb a avut astfel la dispoziţie, nu doar documentaţia experimentelor de manipulare din lagărele de concentrare naziste (în special Dachau), ci şi o parte din „experţii” care le-au conceput.

Experimentele cu droguri, radiaţii, microunde şi ultrasunete din cadrul programului MKULTRA s-au realizat asupra prizonierilor de război, asupra soldaţilor, dar şi asupra unor pacienţi din spitale psihiatrice sau asupra populaţiei. Un exemplu inedit îl constituie aşa-numitele „case securizate” în care se desfăşurau experimente. Printre acestea se numărau bordeluri în care se administrau substanţe psihodinamizante atât prostituatelor cât şi clienţilor; comportamentul lor era observat prin oglinzi semitransparente.

Proiecte şi subprograme ale MKULTRA

Puţinele documente care nu au fost distruse de CIA revelează amploarea programului MKULTRA; nu mai puţin de 150 de proiecte se desfăşurau în cadrul acestuia. Informaţiile cele mai precise disponibile la ora actuală despre subprogramele şi proiectele din cadrul MKULTRA se datorează Arhivei Naţionale de Securitate, un institut de cercetare fondat în SUA de un grup de ziarişti, care colecţionează şi publică documente declasificate obţinute de la diferite instituţii în virtutea dreptului la informare.

Documentele dezvăluie implicarea a peste 30 de Universităţi şi Instituţii în proiectele MKULTRA. Iată numai câteva dintre cele 150 de proiecte: Experimente de hipnoză realizate la universitatea Denver, Experimente desfăşurate la Boston Psychopathic Hospital, Studierea depresivilor, a schizofrenicilor şi alcoolicilor, Modificarea personalităţii, Manual de magie, Experimente cu LSD asupra studenţilor, Inducerea infirmităţilor, Fabricarea drogurilor, Recoltarea plantelor psihodinamizante, Combinarea drogurilor, hipnozei şi privării senzoriale, Somnul şi insomnia, Combinarea izolării şi electroşocurilor, Experimente asupra refugiaţilor unguri, Substanţe alergene, Taberele de copii, Influenţarea preocupărilor copiilor, Grupurile de adolescenţi, Sugestii subliminale etc. Aceste documente atestă realizarea de experimente cu droguri şi hipnoză asupra studenţilor în zeci de universităţi SUA, fără cunoştinţa sau acordul studenţilor.

CIA a cheltuit milioane de dolari în studiile metodelor de influenţare şi controlare a minţii umane prin intermediul drogurilor. Un document MKULTRA din 1955 enumeră studiile efectuate asupra substanţelor care afectează comportamentul, psihicul şi mentalul, clasificându-le astfel:
– substanţe care generează un comportament impulsiv şi imposibilitatea de a raţiona pâna la punctul în care subiectul să se discrediteze în public
– substanţe care măresc eficienţa mentală şi îmbunătăţesc percepţiile
– materiale care previn sau elimină beţia provocată de alcool
– substanţe care intensifică efectul alcoolului şi starea de beţie
– substanţe care induc (reversibil) simptomele unor afecţiuni psihomentale cunoscute
– materiale care uşurează inducerea stării de hipnoză şi o fac mai „eficientă”
– substanţe care întăresc rezistenţa la privaţiuni, tortură şi presiuni în timpul interogatoriilor sau spălării creierului
– materiale care induc amnezia (pierderea parţială sau completă a memoriei)
– metode fizice care induc stări de şoc şi confuzie şi care pot fi utilizate pe ascuns
– substanţe care produc handicapuri fizice precum paralizia picioarelor, anemie
– substanţe care induc stări euforice, fără a avea efecte secundare
– substanţe care alterează personalitatea şi stimulează dependenţa de o altă persoană
– substanţe care generează stări de confuzie mentală alterând capacitaea de a raţiona
– substanţe care diminuează voinţa şi eficienţa în muncă, atunci când sunt administrate în cantităţi infime, nedetectabile
– substanţe care generează slăbiciune şi distorsionează percepţiile vizuale şi auditive, preferabil fără efecte permanente
– substanţe care pot fi administrate pe ascuns, în cantităţi infime, pentru a face imposibilă orice activitate fizică.

Câteva experimente zguduitoare

Un experiment deosebit de odios s-a desfăşurat la Spitalul Comunitar din Lexington, Kentucky, sub conducerea doctorului Harris Isabel. Acesta a fost angajat de CIA pentru a crea o serie de droguri sintetice. În acest scop, el a făcut experimente asupra pacienţilor săi, în special asupra celor de culoare. Partea tragică este că spitalul respectiv era o unitate de recuperare a dependenţilor de droguri şi alcool. În loc să îi trateze pe cei care se internau acolo de bunăvoie, personalul medical le administra cantităţi mari de droguri. Uneori se făcea aceasta fără ştirea sau asentimentul pacienţilor, alteori era exploatată efectiv dependenţa lor. LSD-ul, morfina, mescalina, marijuana şi scopalamina sunt doar câteva dintre substanţele experimentate.

Una dintre tehnicile investigate implica administrarea, practic continuă a LSD-ului, în cantităţi foarte mari, pentru perioade lungi de timp (peste două luni). O altă tehnică urmărea combinarea efectelor barbituricelor (injectate într-un braţ) cu amfetaminele (injectate în celălalt braţ, după ce pacientul adormea). Scopul era ca subiectul să poată fi interogat în somn. Alte experimente combinau drogurile foarte tari (heroina, de exemplu) cu alcoolul.

Experimente MKULTRA s-au desfăşurat şi în Canada, prin intermediul medicului Donald Cameron, care a fost recrutat de CIA când lucra la Institutul Allan Memorial Institute din cadrul Universităţii Mc Gill din Montreal. El era plătit de CIA pentru a face experimente din programul MKULTRA pe pacienţii săi. În afară de LSD, Cameron experimenta diferite substanţe cu efect paralizant şi terapia cu electroşocuri de 30-40 ori mai intense decât în terapia convenţională. El inducea pacienţilor o stare de comă de lungă durată prin intermediul unor droguri (este cunoscut un caz în care un pacient a fost menţinut trei luni în comă) şi în acest timp le punea benzi cu sugestii sau zgomote. Alegând pacienţi care fuseseră internaţi pentru tulburări minore, precum anxietate sau depresie postnatală, el a obţinut efecte ireversibile asupra acestora, distrugându-i la modul cel mai concret. Ca efecte ale tehnicilor aplicate, pacienţii uitau să vorbească, nu îşi mai recunoşteau părinţii, deveneau convinşi că investigatorii sunt părinţii lor. Incontinenţa şi amnezia sunt efectele cele mai neînsemnate ale procedeelor experimentate de Cameron.

Acest personaj odios era considerat o somitate în lumea ştiinţifică. El era preşedintele Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, preşedintele Asociaţiei Psihiatrice din SUA şi a  celei din Canada în acelaşi timp. El făcuse parte de asemenea din tribunalul medical de la Nürenberg. Aşa-numitele „experimente canadiene” ale MKULTRA au ieşit la iveală mult mai târziu, în 1984. Cea mai şocantă dezvăluire a fost faptul că autorităţile canadiene nu numai că ştiau despre aceste experimente, dar chiar au aprobat desfăşurarea lor.

Problema recrutării subiecţilor era rezolvată şi prin şantaj. CIA avea control asupra unui număr relativ mare de bordeluri, în care filma pe ascuns tot ce se petrecea. Unele bordeluri erau amenajate ca veritabile case securizate de studiu şi analiză. Fie  vizitatorii erau drogaţi fără ştirea lor şi filmaţi pentru a li se analiza comportamentul, fie erau şantajaţi prin anumite filmări pentru a accepta să se supună testelor.

Mai mult chiar, prin metode de control mental ale proiectului MKULTRA au fost „antrenate” un număr mare de prostituate. Scopul era, printre altele, punerea lor la dispoziţia unor personaje politice importante. Drogurile şi alte metode manipulative erau folosite pentru spălarea pe creier a acestor fiinţe chinuite, pentru ca ele să menţină discreţia şi să se supună tuturor capriciilor clienţilor lor. Pe de altă parte, ca orice altă agenţie de spionaj, CIA avea pe ştatul de plată numeroşi „agenţi” care de fapt erau prostituate.

Experimente de manipulare cu unde electromagnetice

Oficialii CIA au declarat că experimentele cu droguri au fost abandonate în anii ‘60, pentru că nu s-au obţinut rezultate notabile. Nu există însă nicio garanţie că acesta ar fi adevărul, mai ales că foşti salariaţi ai CIA au confirmat prin declaraţii publice continuarea certă a experimentelor cu droguri mai târziu, în anii ’80 şi chiar şi în prezent. Alte surse din CIA au declarat că eforturile de cercetare s-au focalizat asupra „psihoelectronicii” – manipularea cu ajutorul şocurilor electrice.

Doctorul Jose Delgado, neurofiziolog la Universitatea Yale, a beneficiat de finanţare pentru experimentele sale de stimulare electrică a creierului. Prin implantarea unor electrozi în creier, Delgado a descoperit că putea avea o mare putere asupra subiecţilor săi. El a creat nişte dispozitive electronice care operau pe bază de unde radio de frecvenţă medie. Receptorul implantat la nivelul creierului permitea modificarea stării psihice într-o plajă foarte largă (dar numai negativă). Stările induse includeau furia, dorinţa necontrolată şi oboseala. Delgado a ajuns la concluzia că atât mişcările, cât şi emoţiile şi comportamentul pot fi comandate prin impulsuri electrice.

Experimentele realizate de dr. Ross Adey de la Universitatea din California au demonstrat posibilitatea de a influenţa undele cerebrale prin intermediul unor unde radio specifice. Un alt om de ştiinţă, Allen Frey, a realizat experimente de inducere a somnului la distanţă, prin intermediul undelor electromagnetice. De asemenea, el a reuşit inducerea unor zgomote şi a altor perturbări senzoriale prin intermediul undelor radio (subiectul auzea zgomote care nu existau de fapt). Experimentele sale au fost continuate de Joseph Sharp, care a reuşit să transmită cuvinte prin intermediul undelor radio. Toate aceste experimente ştiinţifice ar fi putut fi folosite şi în scopuri benefice, dar din păcate au fost muşamalizate şi apoi monopolizate de agenţiile de spionaj.

În 1974, J.F. Scapitz a experimentat combinarea acestor experimente şi tehnologii care folosesc undele electromagnetice cu experimentele iniţiale de hipnoză din cadrul proiectului MKULTRA. Astfel, prin transmiterea unor sugestii sau comenzi rostite de un hipnotizator experimentat se acţiona direct la nivel subconştient asupra subiecţilor, fără ca aceştia să realizeze că se petrece ceva.

Conexiuni posibile

Mişcarea hippie şi aşa-numita „vară a iubirii” din anul 1967 sunt, afirmă specialiştii, corelate cu experimentele cu LSD realizate asupra populaţiei SUA şi în special asupra tineretului american, în cadrul MKULTRA şi posibil şi al altor programe secrete.

Unii cercetători care au analizat documentaţia existentă despre programul MKULTRA asociază cu acesta anumite asasinate celebre. Se pare astfel că, atât asasinul lui Robert F. Kennedy, cât şi asasinul premierului israelian Itzchak Rabin au fost subiecţi ai unor experimente de programare mentală.

S-a lansat aceeaşi ipoteză şi privitor la uciderea congresmanului Leo Ryan în timp ce acesta realiza o investigaţie în Jonestown. Mai mult, cutremurătorul genocid de la Jonestown, când 900 de persoane din gruparea „Templul Soarelui” condusă de Jim Jones au murit într-o presupusă sinucidere colectivă, se pare că a fost declanşat prin metodele de control mental dezvoltate de CIA.

Există de asemenea mărturii conform cărora anumite activităţi oculte de genul celor care se desfăşoară în subteranele de la Bohemian Grove, care implică ritualuri satanice combinate cu orgii sexuale şi ajung uneori chiar la sacrificii umane, folosesc pe post de victime persoane care au fost supuse perioade îndelungate tehnicilor de spălare pe creier şi de control mental din cadrul programului MKULTRA.

Citiţi şi:
Operaţiunea Northwood: dovada cutremurătoare că SUA a pus la cale acţiuni teroriste împotriva cetăţenilor americani
Proiectul Blue Beam intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile
Cei puternici şi bogaţi îşi fac de cap în tabăra de la Bohemian Grove

Vă recomandăm să vizionaţi un scurt documentar despre MKULTRA: http://www.youtube.com/watch?v=OkwSC8qE7xE

Bibliografie:

Cathy O’Brien (with Mark Phillips), Trance Formation of America, 1995.
David Black, Acid: The Secret History of LSD. London: Vision, 1998.
W. H. Bowart, Operation Mind Control: Our Secret Governments’s War Against Its Own People. New York: Dell, 1978.
Frank Camper, The Mk/Ultra Secret. Savannah, GA: Christopher Scott Publishing, 1997.
Anne Collins, In the Sleep Room: The Story of CIA Brainwashing Experiments in Canada. Toronto: Key Porter Books, 1998.
Joseph Douglass, Betrayed. 1st Books Library, 492, 2002.
Alfred McCoy, A Question of Torture: CIA Interrogation, from the Cold War to the War on Terror. Metropolitan Books, 2006
Gordon Thomas, Journey into Madness: The True Story of Secret CIA Mind Control and Medical Abuse. New York: Bantam, 1989
J. Vankin, J. Whalin, 80 Greatest Conspiracies of All Time. Citadel Press, 2004
documentele MKULTRA:
http://www.nemasys.com/rahome/library/programming/mkultra.shtml

yogaesoteric
noiembrie 2007

Datoria naţională a SUA a depăşit 10.000 de miliarde de dolari

Datoria naţională a SUA a depăşit 10.000 de miliarde de

dolari

de G eorge P reda
Î n anul 1 9 8 9 omul de afac eri Seymour D urs t a ins talat la N ew Y ork,
aproape de T imes Square, un c ontor elec tronic , c are s ă îi avertizeze
pe americ ani as upra gradului de îndatorare al ţării lor. L a ac ea vreme,
c ifra afiş ată era de aproximativ 2 .7 0 0 de miliarde de dolari, iar c eas ul
elec tronic avea aloc ate 1 3 s paţii pentru a afiş a c ifrele.
Î nc epând c u 8 oc tombrie 2 0 0 8 c eas ul a devenit îns ă neînc ăpător.
P ână anul viitor s e are în vedere c ons truirea unui nou panou de afiş aj,
mai lung, s emn c ă ac eas tă datorie va c reş te în c ontinuare. P ână
atunc i prima c ăs uţă din s tânga, aloc ată până ac um afiş ării
c arac terului dolar ($ ), a fos t trans formată în c ăs uţă de c ifre. D atoria
naţională SU A a depăş it în oc tombrie 2 0 0 8 , 1 0 .0 0 0 de miliarde de
dolari. C ontorul indic a pe 2 1 oc tombrie: 1 0 .3 4 6 .0 0 9 .1 2 8 .9 8 4 de
dolari.
D atoria naţională, numită ş i datorie public ă s au guvernamentală
reprezintă s uma de bani pe c are un s tat (adic ă c etăţenii lui) o
datorează faţă de c reditorii s ăi. A c eş tia pot fi pers oane private,
c ompanii s au bănc i (c um ar fi Banc a M ondială) atât din ţară c ât ş i din
s trăinătate.
C onform datelor furnizate de T rezoreria SU A , datoria naţională a
c res c ut în medie c u aproximativ 5 0 0 miliarde de dolari în fiec are an, înc epând c u 2 0 0 3 ş i c u o medie de 3 ,4 5
miliarde de dolari pe zi înc epând c u s eptembrie 2 0 0 7 .

ARHEOLOGIE-ANALELE BANATULUI

MUZEUL-analele_banatului_2005

Istoria interzisa a omenirii, Fabricarea istoriei la comanda, New Age, Arheologia interzisa, Ignoranta si necunoasterea, Elitele care conduc din umbra lumea, Mahabharata, Ramayana, Armageddon, Intelepciunea romana, egipteana, greaca, Platon si Aristotel

Istoria interzisa a omenirii, Fabricarea istoriei la comanda,

New Age, Arheologia interzisa, Ignoranta si necunoasterea,

Elitele care conduc din umbra lumea, Mahabharata,

Ramayana, Armageddon, Intelepciunea romana, egipteana,

greaca, Platon si Aristotel,

Istoria interzisa a omenirii

“Esti materie, esti un amestec intamplator de substante chimice. Esti un animal superior, o maimuta evoluata, esti…un accident al legilor fizicii.” Te simti vizat? Ar trebui, pentru ca, desi nimeni nu ti-a spus-o fatis, nu doar stiinta, toate asa-zisele medii de promovare a cunoasterii te bombardeaza zilnic cu aceasta idee. Este ceea ce ne spun cercetatorii sau, mai degraba, ceea ce sunt lasati sa ne spuna. Nu este oare paradoxal ca, desi magulitorul curent New Age plaseaza individul in centrul Universului, incoronandu-l stapan absolut al naturii si al propriei existente, de la promotorii aceluiasi crez aflam ca nu suntem decat niste primate oportuniste si un pic norocoase, diferite de “suratele” animale doar printr-un continut cranian mai consistent?

Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile. Cu toate acestea, Descopera.ro va incerca sa faca putina lumina in ce priveste “cunoasterea necunoscuta” a umanitatii.

Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.

“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.

Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi – care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.

In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.

Teoria ca teoria, dar practica…
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.

Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.

Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te
Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se “injecteaza” pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.

Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.

Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.

Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.

Mai gandeste-te un pic
Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: “cine suntem? de unde venim? incotro mergem?” Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.

Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum “Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?” ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? “EI” nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.

Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?

Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata? Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac? Atunci unde e raspunsul? Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.

descopera.ro

IN ROMANIA TOTUL TREBUIE DACIZAT!!!

Dr. Napoleon Săvescu: „Spunem după Eminescu: În

România, totul trebuie dacizat“

ACTUALITATEA LUI EMINESCU

Studiul Dr.N.Savescu prezentat la New York in 15 Ianuarie 2008 „Cenaclul M.Eminescu”
Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu.
Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu.
O explorare a plurivalentei opere eminesciene demonstrează actualitatea ideilor marelui nostru poet naţional, patriotismul fiind una dintre temele sale preferate.  Poezia patriotică i-a preocupat în deceniul şapte al secolului trecut pe mulţi scriitori români, printre care un loc aparte îl ocupă Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu. Primul a atins culmile perfecţiunii şi a devenit Poetul nostru Naţional.
În peisajul poeziei patriotice a secolului trecut, s-au distins poeme care au devenit populare, cum sunt „Hora Unirii” a lui V. Alecsandri sau „Umbra lui Mircea la Cozia” a lui D. Bolintineanu…..
„Viitor de aur Ţara noastră are
Şi prevăd prin secoli a ei înălţare”.
În anul 1865, revista Familia, Foaie enciclopedica şi beletristică cu ilustraţii, prezintă în paginile ei, alături de personalităţi de talia lui Shakespeare, şi operele unor români demni să figureze în ceea ce Iosif Vulcan numea cu mândrie “Panteonul român”. Astfel îi găsim în paginele ei pe: Bogdan Petriceicu Haşdeu, Dimitrie Bolintineanu, Costache Negri, Anton Pann, Ion Heliade Rădulescu şi Andrei Mureşianu. Apăreau însă în revista „Familia” şi creaţiile de debut ale lui Mihai Eminescu şi Nicolae Densuşianu. Mihai Eminescu va publica în paginile „Familiei” poezia, devenită cunoscută la nivel naţional, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”:
„Vis de răzbunare negru ca mormântul,
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând.”
Proaspătul student al “Academiei săseşti de drepturi” din Sibiu, N.Densusianu, debutează şi el în numărul 20 din 10/20 iulie 1866 al revistei cu poezia “Zâna mea” în care exclamă: „…Doamne, arde necuraţii şi-i trimite în infern”…
Sau: „ A ta ginte-a fi ilustră, dară steaua ei divină
Este-n ceata primăverii, şi încă nu s-a ivit”.
Iosif Vulcan, înzestrat cu o intuiţie deosebită în a descoperi valori în tinerii lui colaboratori, va acorda prima pagină “Misterelor nopţii” de Mihai Eminescu, în numărul 34, şi de asemeni, poeziei “Melancolia” de Nicolae Densuşianu, în numărul 36.
În toamna anului 1866, Mihai Eminescu a venit la Sibiu să-l întâlnească pe fratele său de sânge, Nicolae Eminovici, dar nu-l găseşte acasă. Va fi însă găzduit de N. Densuşianu; în gazda sa primitoare, în vârstă de 20 de ani, Eminescu va găsi un frate de spirit, iar în preocupările acestuia privind mitologia şi istoria veche a poporului nostru, o sursă proaspătă şi continuă de inspiraţie ce se va reflecta în poezia sa, ca de altfel în toată activitatea sa de viitor.
Trecutul glorios îi pasionează pe cei doi poeţi. Dar dacă la M.Eminescu poezia este mult mai complexă şi mai sofisticată, la N.Densusianu ea este mai simplă, mai săracă, aşa cum se poate vedea şi din versurile următoare:
“Ştefan, Domnul mare,
Ştia de răzbunare
La leşi şi la tătari.”
Eminescu va crea însă imagini de frescă unui asemenea subiect. Iată un fragment din strălucitul poem „Scrisoarea III”:
…”Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumega desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Şi apoi în sfatul ţării se adun să se admire
Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire;
Toate mutrele acestea sunt pretinse de roman,
Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian!
Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire”.
În 1877, cei doi tineri poeţi sunt stabiliţi la Bucureşti şi vechea lor amiciţie se reia. Preocupările pentru trecutul istoric al patriei continuă şi se materializează în poemul lui Eminescu, “Gemenii”:  Iată un fragment ilustrativ:
„O candelă subţire sub bolta cea înaltă
Lumină peste regii cei dacici laolaltă,
Care tăiaţi în marmur cu steme şi hlamide
Se înşirau în sală sub negrele firide,
Iar colo-n fruntea sălei e-un tron acoperit
C-un negru val de jale, căci Sarmis a murit.”
În 1889 Eminescu îşi exprimă crezul vieţii într-un enunţ fără echivoc: „În România totul trebuie dacizat”. Acest crez care-i face cinste şi care este, în acelaşi timp, o imperaţie, va declanşa largi dezbateri de opinii pro şi  contra în cercurile politice şi culturale ale epocii.  Este perioada în care N.Densusianu începuse să lucreze la volumul “Dacia preistorică”, lucrare în care, alături de arheologia materială, disciplină istorică riguroasă, el va introduce, pentru prima oară, şi arheologia spirituală din mulţimea de mărturii scrise ale antichităţii greco-latine, asociind probe găsite la mii de ani sau la mii de kilometri distanţă.
Mihai Eminescu a înţeles importanţa istorică şi contribuţia inestimabilă a Daciei şi a regilor ei în evoluţia societăţii noastre.  Numele unei ţări este cartea de vizită a ţării respective, este oglinda unică, prin timp, care-i reflectă, sintetic, imaginea atât în interior, cât şi pe plan mondial. Când spunem sau când auzim spunându-se numele unei ţări, gândul ne duce la poziţia ei geografică, la limbă, la istorie, la nivelul de civilizaţie, la oamenii care locuiesc acea unică ţară.  Numele unei ţări este simbolul distinctiv al acelui teritoriu şi al locuitorilor lui.
O scurtă incursiune în procesul care a adus la alegerea cuvântului „România” ca nume al ţării noastre este foarte utilă pentru a demonstra că acest nume a fost nu numai neinspirat, dar profund neconcordant cu adevărul istoric. Ţara noastră avea un nume, Dacia, nume cu rezonanţă majoră în lumea antică, nume cunoscut şi apreciat pe tot cuprinsul Europei. De ce acest istoric nume a fost schimbat cu un altul, străin de istoria noastră şi care ne aminteşte de momente dureroase şi umilitoare ale înaintaşilor? De ce nu a primat raţiunea? De ce nu a primat mândria? De ce nu a primat logica?
Vasile Alecsandri a fost, poate, cea mai proeminentă personalitate din timpul Unirii şi probabil că ar fi fost ales Domn al Moldovei dacă nu i-ar fi convins pe toţi cei cincizeci de candidaţi să renunţe şi să-l aleagă pe Ioan Cuza, care era colonel, om practic, bun administrator (fost prefect de Galaţi ), aşa încât colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate, în 5 ianuarie 1859, ca Domn al Moldovei şi, în 24 ianuarie, şi al Munteniei, tot în unanimitate. Ca atare, A.I.Cuza a devenit Domn al Principatelor Unite. Ale cui Principate Unite? Ale Daciei? Ale României? Ale Moldo-Vlahiei? Numele dat ţării nu avea… nume! O unire presupune rezultatul combinat a cel puţin două elemente. În acest caz, cele două elemente erau ţările care s-au unit: Moldova şi Vlahia (Munteania). În noul nume al ţării noastre nu apărea, însă, denumirea niciunei ţări componente care formase Unirea. Ca atare, Noi devenisem (cel puţin pentru un timp) Principatele Unite ale… nimănui!  Normal şi firesc ar fi fost ca numele noii ţări – formate din unirea a două principate – să fie numele străvechi şi ilustru al pământului strămoşesc, numele „Dacia”.  Şi, totuşi, se pare că Alecsandri şi-a impus punctul de vedere convingându-i (cu ce argumente… nu ştim) şi pe Kogălniceanu şi grupul acestuia (pro Dacia) să accepte noul nume, „Principatele Unite Rumâne”.
Marile puteri europene au interzis atunci folosirea termenului de „Principatele Unite Rumâne”, pe motiv că Romania (Imperiul Roman de răsărit) de la sudul Bulgariei abia dispăruse. Aşa că ne-am numit „Principatele Unite ale Moldo-Vlahiei”. Dar de ce nu ale Daciei?!
Se ştie că revoluţionarii de la 1848, din ambele principate – în care la loc de frunte erau Bălcescu şi Alecsandri – au avut ca obiectiv principal unirea câtorva provincii ale vechii Dacii – Muntenia, Transilvania şi Moldova – într-un singur stat, cu numele de „Dacia”.
Ideea istorică de „Dacia” a fost omniprezentă în spiritul revoluţionar de atunci. Cu câţiva ani înainte de revoluţie (1845- 46- 47 ), Nicolae Bălcescu a scos – împreună cu August Treboniu Laurian – prima revistă istorică din ţara noastră, „Magazinul Istoric pentru Dacia”. Mihail Kogălniceanu, aproximativ în aceeaşi perioadă, a editat revista „Dacia Literară”, revistă care apare şi azi la Iaşi. Vasile Alecsandri însă, a publicat poeme istorice, cum sunt „Dan, căpitan de plai”, „Dumbrava roşie” şi „ Sentinela romană”, apreciate de rege şi de oficiali, dar contestate de marele public şi de marii cărturari ai vremii. Nocivitatea gândirii lui Alecsandri este evidentă în versurile poeziei „Sentinela romană” :
„Din vârful Carpaţilor
Din desimea brazilor
Repezit-am ochii mei
Ca doi vulturi sprintenei
Cu văzutul ce văzui
Şi pe cine întâlnii
Văzui semen de oştean
De-a împăratului Traian
Maica Roma cea bătrână
Mi-a pus arma asta-n mână
Şi mi-a spus cu glasul ei
Fiule, oşteanule!
Tu din toţi ai mei copii
Cel mai tare-n vitejii
Mergi în Dacia grăbeşte
Pe barbari (adică pe daci, n.a.) îi risipeşte…
Sosit-am şi am învins.”
Spre deosebire de oficiali şi de rege, scriitorii şi iubitorii de poezie nu au primit cu căldură versurile lui Alecsandri.  Alexandru Vlahuţă şi Barbu Ştefănescu Delavrancea şi-au manifestat protestul, mai ales că Alecsandri a primit un premiu care ar fi trebuit să-i fie atribuit lui Eminescu (atunci, pe moarte).
Cam în acelaşi timp, poetul George Coşbuc elogia eroismul dacilor în cunoscutul poem: „ Decebal către popor”:
„Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut.
Şi-acum ar vrea un neam călau
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
………………………………………….

Din Zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori;
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit,
Dar nu-i totuna Leu să mori
Ori Câine-nlănţuit.
…………………………………..
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!”

Lupta eroică a dacilor şi personalitatea uluitoare a ultimului rege al naţiunii noastre dacice, Decebal, au fost imortalizate în versuri de adâncă vibraţie patriotică de către mulţi artişti contemporani ai cuvântului. Printre ei, Marin Sorescu se remarcă printr-o lirică de o necontestată originalitate. În remarcabila sa poezie patriotică „Bărbaţii”, sunt eternizaţi în versuri-simbol mari conducători ai ţării: Mircea cel Bătrîn, Alexandru cel Bun, dar, peste toţi, ca un rege al regilor, străluceşte Decebal:
„ Deasupra tuturor, în turla neagră
Pe norii de otravă Stă Decebal.”
Metafora „nori de otravă” este o aluzie dureroasă la agresiunea romană care ne-a călcat glia străbună. Pentru apărarea ei, a gliei străbune, am plătit un tribut scump de jertfă şi sânge. În ciuda jertfei supreme, Decebal „stă” neclintit şi demn „deasupra”, într-un prezent etern, ca o perpetuă aducere-aminte.
Dacă, printr-o minune, am putea înţelege, măcar parţial, lupta, durerea şi jertfa strămoşilor noştri daci care au fost furaţi, trimişi în sclavie, zdrobiţi şi ucişi de către hoarde agresive de năvălitori, nu acelaşi lucru putem spune despre recenţii diriguitori ai ţării noastre; pe ei nu-i putem înţelege, pentru că a slăvi un asupritor şi, mai mult, a da ţării tale numele cetăţii de unde au venit năvălitorii este un act de umilire, este un act de continuă subestimare a propriului popor.
Un deosebit de sensibil şi profund poet al patriei noastre adevărate, Dacia, Pavel Codruţ, evocă – în „Sămânţa geto-dacă” – nu numai un tablou dureros de realist al înfrângerii dacilor, dar şi speranţa unui neam milenar care renaşte din „recea carapace dacă”:
“Ploua cu spaimă şi durere
Peste cetatea mea învinsă,
Cădeau bărbaţii în tăcere,
Murea un Zeu cu tâmpla ninsă…
Ardeau străbunele altare,
Se coborâse Ceru-n bernă,
Treceau oştirile barbare
Peste cetatea mea eternă.
Stam gol pe vechile altare,
Priveam tăcut oştiri străine,
Lovind în trupu-mi de cleştare,
Făcându-mi templele ruine.
În recea carapace dacă,
Eram sămânţa de milenii,
Un bob de jar sortit să facă
Un foc splendid, la semnul vremii”
Poezia noastră contemporană are valori care rămân înscrise cu mândrie peste decenii şi secole în analele literaturii. Unul dintre poeţii actuali, Adrian Păunescu, şterge praful uitării şi al ignorării dacilor rostind răspicat o convingere care îl onorează şi care ne onorează deopotrivă pe noi toţi, cei care simţim flacăra nestinsă a marilor înaintaşi. „Din nou, dacii liberi” este o poezie- testament care va străbate veacurile:
Noi n-am avut nevoie
Să luam adeverinţe
Că vieţuim acasă,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rămâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război.
………………………………….
Numiţi şi Ţara noastră
Cu numele ei dacic
……………………………
Aceasta dăm de ştire,
De sub pamântul nostru,
Urmaşilor în care
Reînviem acum.”
Alături de poeziile care i-au dat locul de frunte în literatura noastră, Eminescu a avut o vastă activitate de gânditor şi ziarist. Mi-am îndreptat atenţia asupra întregii lui activităţi, întrucât are legătură cu ideea naţională şi l-am studiat pe Eminescu, îndrăgostitul de neam şi de ţară, evocatorul trecutului măreţ, optimistul care trasează căile pe care neamul trebuie să tindă spre a deveni un factor de ordine şi de civilizaţie la gurile Dunării, dar şi pe criticul neîndurător care a scos în evidenţă tarele vieţii noastre politice şi sociale şi a biciuit tot ce i se părea primejdios pentru viaţa naţiunii. Reactualizarea ideologiei lui Eminescu dă naştere la reacţii puternice şi azi. Unii l-au socotit pe Eminescu prea puţin naţionalist, alţii – prea mult obsedat de ideea naţională. Pe vremea studiilor la Viena, i se aruncă acuzaţia de cosmopolit şi vândut străinilor, la una din adunările Societăţii „Romania Jună”. Chiar şi Hasdeu, în articolul său din „Columna lui Traian” (23 august 1871), îl socoate pe Eminescu cosmopolit. Ceea ce-i mai interesant e că, după moartea lui, deşi era uşor să i se cunoască activitatea ziaristică întru apărarea cauzei naţionale a românilor din Ardeal, din Bucovina, din îndepărtata Macedonie, lui Eminescu încă i se mai aduce acuzaţia de-a fi fost prea puţin naţionalist.
Societatea „Reînvierea Daciei” (Dacia Revival ), membrii acesteia din toate colţurile lumii nu înţeleg de ce oficialităţile române continuă să îi ignore pe dacii care au luptat şi s-au sacrificat pentru apărarea Ţării, dar, în acelaşi timp, continuă să ridice osanale romanilor cuceritori care nu au fost pentru noi decât nişte agresori, nişte cotropitori. „Ceva este azi putred în… Dacia”, am putea spune şi noi parafrazând un celebru personaj „danez” dintr-o la fel de celebră piesă de teatru shakespeariană.
Şi totuşi, la doi ani după revoluţie, s-a propus în Parlament schimbarea numelui Republica Socialistă Română în Dacia. S-a ridicat însă o persoană total neinspirată şi i-a mustrat pe parlamentari : “Cum să-i dăm numele ţării noastre ca al maşinii lui Ceauşescu?” Cu o astfel de întrebare (chiar retorică) nu vom ajunge nicăieri niciodată.
Avem nevoie de oameni care să aibă curajul să spună adevărul şi care să trezească din amorţire mândria oamenilor, fiindcă de adevăr nu trebuie să ne fie frică.
Noi suntem urmaşii dacilor şi, de aceea, ţara noastră – în sufletul nostru – a fost, este şi va fi DACIA. Eminescu îmbrăţişează cu dragoste trecutul strămoşesc, evocă figurile  măreţe ale neamului, împrejurările de viaţă, se lasă biruit de contemplarea ruinelor rămase mărturie.  Deşi, în tinereţe, Eminescu părea mândru de originea noastră latină, el întotdeauna a vorbit cu deosebită dragoste de eroicul popor dac. În ultimii ani, spre 1889, declară cu toată convingerea: “În România totul trebuie dacizat!”. Poporul dac formează subiectul câtorva opere literare ale lui Eminescu, rămase, din păcate, neterminate. Într-o poezie numai schiţată, el vorbeşte de glorioasa rezistenţă şi eroica moarte a lui Decebal şi a tovarăşilor lui; în alte poezii neterminate se vorbeşte, de asemenea, de eroismul dacilor; într-un manuscris se află planul unui poem în patru cânturi intitulat “Decebal”. În daci, Eminescu vede un popor plin de nobleţe, de iubire de patrie şi de libertate: „Era un popor brav acela care-a impus tribut Romei. Era un popor nobil acela a cărui cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreţ, şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de nobleţe, de amor de patrie şi libertate, a fi descendentul unui asemenea popor n’a fost şi nu va fi ruşine niciodată”.
Personal, cred azi că a fi dac nu este o calitate, ci un dat. Nu am ales să fim DACI, ci ne-am născut DACI. Pentru cine este familiar cu ideologia şi psihologia manipulării maselor, nu este nimic nou ceea ce am spus şi scris în repetate rânduri : „Pentru lichidarea unui popor (să spunem a celui dac), se începe prin a-i altera, a-i şterge memoria: îi distrugi cultura, cărţile, religia, istoria şi apoi vine altcineva care îi va scrie alte cărţi, îi va da altă religie, altă cultură, îi va inventa o altă istorie (de origine latină ori slavă -vezi 1944- , după momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost iar cei din jur vor uita şi mai repede: limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală. Noile forme istorice vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie care le vor îndepărta pe cele originare. Din vechiul start spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva cuvinte, expresii, tradiţii, impresii, fragmente, nume de localităţi, munţi şi ape, fără un înţeles aparent. Formele vechi care, cândva, au ocupat valenţa transcendentalului, vor fi deplasate de formele noi, care vor dicta componenţa şi funcţiile «noului popor». Oare chiar aşa s-a întâmplat cu noi în ultimii 150 ani ?”.
Când, nu de mult, nemţii se considerau un popor pur, arian, refuzând să-şi accepte originea aşa cum era ea, noi toţi i-am condamnat; şi am avut dreptate. Când un grup de „neinspiraţi” ne-au schimbat istoria, fluturându-ne în faţă una mai „nobilă” decât cea adevărată, dacică, mulţi dintre noi s-au grăbit s-o accepte „cu mândrie” iresponsabilă. Lupta noastră prezentă cu aceşti invalizi intelectuali este, azi, deosebit de grea; o minciună repetată tinde să devină „un adevăr” aproape de nezdruncinat.
Alexandru Humbold afirmă: „… maturitatea unui popor se manifestă în momentul când îşi acceptă istoria aşa cum este ea, bună ori rea”.
Astăzi, după ieşirea de sub dictatura bicefală ceauşistă, ţara noastră, poporul nostru, naţiunea noastră sunt încă în procesul redobândirii conştiinţei naţionale, atât în interior cât şi în exterior, în cadrul integrării europene. În lupta pentru recunoaşterea adevăratei istorii a poporului nostru trebuie să desfiinţăm zeflemeaua lichelei istorice cât şi scepticismul invalizilor intelectuali, a amatorilor de diversiune în viaţa culturală, şi să promovăm adevărul aşa cum este el, bun sau rău.  Ştim cu toţii că este foarte greu să schimbi o părere falsă, fiindcă e înrădăcinată de secole prin manualele şcolare, prin tomuri de istorie, cărţi, articole, studii de aşa-zisă „romanistică”, intervenţii la radio şi la televiziune.  Bucuria de a descoperi o magistrală istorie daco-getă a strămoşilor noştri precum şi dorinţa firească de a face cunoscută această istorie m-au determinat să înfiinţez, în anul 1999, Societatea „DACIA REVIVAL” („Reînvierea Daciei”), cu sediul în New York. Societatea îşi propune să aprofundeze studiile privind istoria veche a Daciei. Un public tot mai larg apreciază eforturile noastre de a repune adevărul dacic pe masa diversificată – şi uneori eronată – a istoriei omenirii. În concluzie, a-ţi iubi naţiunea căreia îi aparţii este ceva natural: este o onoare şi o datorie.

Adendum
Fără voia lui, Eminescu a atras una dintre cele mai complexe manevre de dezinformare şi intoxicare specifice domeniului serviciilor speciale. Posteritatea sa a fost deformată şi manevrată de toate regimurile politice care s-au succedat în România. Cea mai însemnată parte a activităţii sale a fost dedicată gazetăriei şi politicii. Din 1876, Eminescu devine ziarist profesionist – ocupaţia sa principală până la sfârşitul vieţii. Debutează la „Curierul de Iaşi” apoi, în 1877, este redactor la „Timpul”; din 1880, redactor-şef şi redactor pe temă politică până în 1883. În mod brutal, în iunie 1883, munca sa este întreruptă şi este introdus cu forţa într-un ospiciu. Poliţia, sub comanda Puterii de stat, îl transformă astfel pe Eminescu într-unul dintre primii deţinuţi politici ai statului modern român. Oricum, este primul ziarist căruia i se pune căluş în gură în această manieră dură.
Eminescu duce campanii de presă dedicate chestiunii Basarabiei, critică aspru Parlamentul pentru înstrăinarea Basarabiei, este intransigent atât faţă de politica de opresiune ţaristă (,,o adâncă barbarie”) cât şi faţă de cea a Imperiului Austro-Ungar. În 1882, Eminescu participă la fondarea unei organizaţii cu caracter conspirativ, înscrisă de faţadă ca ,,Societatea Carpaţii”. Considerată subversivă de serviciile secrete vieneze, organizaţia din care făcea parte Eminescu este atent supravegheată. ,,Societatea Carpaţii” era un adevărat partid secret de rezervă, cu zeci de mii de membri, care milita pe faţă pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea la Ţară.
Eminescu, redactorul principal al ziarului „Timpul”, a făcut propunerea de a se încredinţa studenţilor transilvăneni de naţionalitate română sarcina, pe timpul vacanţei lor în patrie, de a contribui la formarea opiniei publice în favoarea unei ,,Dacii Mari”. Domnul Sacanurea, redactorul adjunct de la „România liberă”, a dat citire mai multor scrisori din Transilvania adresate lui, potrivit cărora românii de acolo îi aşteaptă cu braţele deschise pe fraţii lor”. (Arhivele St. Buc., Colecţia xerografii Austria, pach. CCXXVI/1, f.189-192, Haus – Hof – und Staatsarchiv Wien, Informationsburo, I.B.- Akten, K.159)
O notă informativă a baronului von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucuresti, denunţa articolul lui Eminescu din „Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România. În 1883, Eminescu realizează un tablou al maghiarizării numelor româneşti în Transilvania şi îl ridiculizează pe regele Carol I pentru lipsa sa de autoritate.
La 28 iunie 1883, M. Eminescu este luat pe sus de poliţie şi băgat cu forţa la ospiciu. Sunt încălcate, desigur, toate normele legale şi i se înscenează unul dintre cele mai murdare procese de defăimare şi lichidare civilă la care au participat inclusiv ,,apropiaţi” interesaţi prin diferite mijloace. Ziua de 28 iunie 1883 este o zi foarte importantă pentru istoria şi politica României, nu doar datorită arestării lui Eminescu. Exact în această zi, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu statul român timp de 48 de ore, iar von Bismark i-a trimis o telegramă lui Carol I prin care Germania ameninţa cu războiul, în timp ce Rusia cerea, de asemenea, satisfacţii.
Guvernul a desfiinţat ,,Societatea Carpaţii” chiar la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucureşti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. O dată cu arestarea şi internarea la ospiciu a lui Eminescu, au fost organizate razii şi percheziţii ale sediului „Societăţii Carpaţii”, au fost devastate sediile unor societăţi naţionale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagră a Vienei şi au fost intentate procese ardelenilor. Exact în această zi trebuia, de fapt, să se semneze Tratatul secret de alianţă dintre România şi Tripla Alianţă, formată din Austro-Ungaria, Germania şi Italia. Tratatul însemna aservirea României Austro-Ungariei în primul rând, ceea ce excludea revendicarea Ardealului.
Ce urmează este un coşmar bine regizat, în care rolurile sunt asumate de personajele politice ale vremii. Distrugerea lui Eminescu este deliberată şi va duce la moartea sa. Poliţia i-a sigilat casa, Maiorescu i-a ridicat manuscrisele şi toate documentele – cică să nu fie distruse – depunându-le la Academie după ani buni. Eminescu nu şi-a mai văzut niciodată corespondenţa, cărţile, notele. În manuscrisele din acei ani, cele care au scapăt nedistruse de Maiorescu, sunt însemnări derutante care arată nivelul la care era hotărât să acţioneze Eminescu ca lider al „Societăţii Carpaţii”. Planurile lui Eminescu vizau contracararea consecinţelor unei alianţe a Casei Regale din România cu lumea germană, proiecte cu adevărat ,,subversive”, mergând până la o răsturnare a lui Carol.
Se lansează zvonul nebuniei inexplicabile a lui Eminescu, se insistă pe activitatea sa poetico-romantică, se inventează povestea unei boli venerice. Este apoi otrăvit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este bătut în cap cu frânghia udă, i se fac băi reci în plină iarnă, este umilit şi zdrobit în toate felurile imaginabile. Nu mai are unde să scrie, se resemnează cu situaţia sa de condamnat politic şi îşi asumă destinul, dar nu cedează până în ultima clipa. În 1888, Veronica Micle reuşeşte să îl aducă pe Eminescu la Bucureşti, unde poetul colaborează anonim la câteva ziare şi reviste, iar la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu este o polemică ce va zgudui guvernul, rupând o coaliţie destul de fragilă, de altfel, a conservatorilor (care luaseră, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se află, însă, că autorul articolului în chestiune este „bietul Eminescu”. Şi tot atât de repede acesta este căutat, găsit şi înternat din nou la balamuc, în martie 1889. Astfel, Eminescu este scos complet din circuit iar opera sa politică pusă la index. Defăimarea sa nu a încetat nici astăzi, la mai bine de 120 de ani de la uciderea sa. Adevărate campanii continuă şi azi. I se fac rechizitorii şi procese de intenţie şi este denigrat de anti-români. Să vedem numai unul dintre cei care are ce are cu M.Eminescu, el, H. R. PATAPIEVICI fiind preşedintele Institutului Cultural Român!!!!!1
“Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după gramadă, la semnul fierului roşu …” “…. feţe patibulare … maxilare încrâncenate… … guri vulgare …. trăsături rudimentare …. o vorbire agramată şi bolovănoasă …” (Din volumul “Politice”publicat la Humanitas în 1996).
Şi la ce surprize să ne mai asteptăm din partea patibularului Patapievici care scrie: “Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim”(?) După el, “Eminescu este cadavrul nostru din debara.”!! (Din civicmedia.ro Jan 15, 2007 Adevărul despre Eminescu) Astfel de cuvinte sunt o blasfemie pe care istoria o va repudia.
Revoluţia sociologică din învăţământul superior care a avut loc după 1990 a adus azi la putere în România „studioşi” care fac alergie la auzul cuvântului naţie – naţionalism şi sunt gata să pună mâna pe constituţie şi s-o aplice aşa cum vor ei, când aud cuvintele: Dacia, tradiţie, patriotism; aşa că Eminescu nu mai poate exista în această ţară „a dânşilor”. Din punct de vedere politic, azi, pentru „adevăraţii intelectuali români”, Eminescu pare a fi irecuperabil.
Pentru ei, Eminescu nu mai poate apărea decât ca exasperant de învechit. Or, se ştie, supremul argument împotriva cuiva, azi, este sentinţa „eşti învechit”. Iar cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este „învechit”. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut în afară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. (H.-R. Patapievici, „Inactualitatea lui Eminescu” în Anul Caragiale în Flacăra, nr. 1-2, 2002, p.86)
Şi totuşi, pentru noi, cei ce ne mândrim cu originea noastră dacă şi cu moştenirea de excepţie a lui Eminescu, îndemnul marelui poet-gânditor rămâne, peste timp, ca un memento ce se cuvine urmat, un memento sculptat în cuvinte nemuritoare a căror semnificaţie este la fel de actuală acum, aşa cum a fost în secolul trecut: „În România totul trebuie dacizat”.
Dr. NAPOLEON SĂVESCU

O MICA ISTORIE A ROMILOR

Romii sunt cea mai mare minoritate din Europa. Potrivit ultimelor estimări, două treimi din cei în jur de 10 milioane de romi europeni trăiesc în Europa Centrală şi de Est. BBC a realizat o serie de reportaje dedicate istoriei, culturii şi problemelor sociale ale romilor.

Cine sunt romii?

Ipoteza acceptată de cei mai mulţi istorici este că strămoşii lor au migrat din nordul Indiei, către vest, acum mai bine de 1000 de ani. De ce au migrat?
Simplu, e de părere istoricul britanic Donald Kenrick: când îţi părăseşti locul de baştină, ceva te alungă şi ceva te atrage. Ce i-ar fi putut alunga pe strămoşii romilor de azi din India?

“Cred că au fost împinşi să imigreze de luptele date în nordul Indiei, o zonă continuu invadată din nord şi din vest, afirmă Donald Kenrick. Iar dacă aveai un anume tip de ocupaţie în acea perioadă, orice posibilitate de muncă era blocată. Pentru grupurile de nomazi, astfel de condiţii de viaţă erau extrem de dificile. Nemaivorbind că în vreme de război nu erau nici bani pentru distracţii, aşa că muzicienii şi artiştii nu găseau de lucru”.

Pe de altă parte, graniţele marilor imperii s-au tot redesenat, iar indienii porniţi către vest s-au regăsit fie în interiorul frontierelor Persiei, fie ale Bizanţului, şi îi atrăgea strălucirea marilor oraşe: “Seducţia Teheranului, a Bagdadului, a oraşului Basra; mai târziu a fost Constantinopolul – actualul Istanbul – în toate aceste oraşe se găsea oricând de lucru, aşa cum se întâmplă şi azi cu Londra şi Parisul.”

Contopirea

Migranţii indieni erau în căutarea unei vieţi mai bune; conducătorii persani şi mai apoi cei arabi le apreciau talentele.
“Unii aveau cunoştinţe de care era nevoie peste tot numai că ei erau dispuşi să facă muncă pe mai puţini bani decât localnicii. La una dintre extremităţile spectrului ocupaţional erau secretarii şi contabilii iar la extrema opusă – soldaţii mercenari. Evident, unii erau muzicieni. Probabil foarte numeroşi erau cei care aveau bivoli şi ştiau cum să folosească animalele ca să cultive pământul”, explică Donald Kenrick.

“Zona de lângă Eufrat era foarte mlăştinoasă şi era mare nevoie de ei. Când arabii, mai ales, au observat că indienii se pricepeau să muncească pământul cu ajutorul bivolilor, i-au ademenit să rămână în zonă, încurajându-i să vină să lucreze în regiunea de lângă Eufrat.”

La începutul secolului al IX-lea, aceşti migranţi indieni – Zott, cum îi numeau arabii – au început să perceapă taxe pe drumuri şi pe canalele de navigaţie. Au format o comunitate autonomă şi vreme de 15 ani au reuşit să înfrunte cu succes mânia şi armatele trimise de calif.

Unii cercetători sunt de părere că un singur grup de indieni ar fi migrat către vest. Dar istoricul Donald Kenrick e de părere că imigranţii indieni aflaţi înainte de anul 1000 pe teritoriul actualului Iran şi al ţărilor arabe făceau parte din triburi diverse. E posibil ca ei să se fi căsătorit şi să se fi amestecat. Astfel a apărut primul popor diferit de indienii din India – un proces similar într-o oarecare măsură cu formarea comunităţii afro-americane din America de Nord. O parte a noilor generaţii de indieni a rămas în Orientul Apropiat dar cei mai mulţi au plecat spre Europa: romii de azi sunt urmaşii lor.

“În Orientul Apropiat li se spune încă Dom, iar în Europa îi numim Rom” – explică Kenrick, atrăgând atenţia că prima literă a cuvântului era pronunţată “dr”. Există specialişti care resping teoria Dom-Rom, dar foarte mulţi istorici o acceptă.

Religii, erezii

Persanii erau adepţii zoroastrismului iar căsătoriile între ei şi hinduşi erau aproape imposibile. Romii nu s-au convertit dar e posibil ca 200-300 de ani petrecute în Persia să le fi influenţat credinţa religioasă, e de părere scriitorul Vasile Ionescu.
“Aceleaşi elemente ale dualismului bine-rău există şi azi în cultura romilor: “benga”, “devla”, care înseamnă “bine”, “rău” – “Dumnezeu”, “diavol”. Cele două principii derivă din fosta religie persană a zoroastrismului, care presupunea şi un cult al focului dar şi un dialog al celor două principii, binele şi răul.”

Romii au împrumutat multe cuvinte din persană. ‘Khangeri’, de pildă, care înseamnă “turn”, a căpătat sensul de “biserică” mai târziu, atunci când romii au intrat în contact cu creştinătatea. Dar, pentru crucea creştină, romii încă folosesc cuvântul indian care descrie tridentul zeului Shiva – ‘trushul’.

În Bizanţ şi în Europa romii au fost asimilaţi unei secte eretice – “Atsingani”, “Athinganoi” – cuvânt din care mai târziu au provenit ‘ţigan’ sau ‘Zigeuner’. Cuvântul însemna “de neatins”, “păgâni” şi nu putem fi siguri că se referea strict la vechii romi.

Sclavia

În jurul anului 1300, un număr mare de Atsingani au fost înrobiţi în două principate române – Valahia şi Moldova.

Mulţi ţărani europeni şi romi erau aserviţi nobililor locali. Dar istoricul Petre Petcuţ, specialist în istoria sclaviei romilor, subliniază că servii aveau drepturi, spre deosebire de romii din România care nu aveau nimic.
“Robul nu este subiect de drepturi, nu poate sta în instanţă, nu are avere, nu are voie să se căsătorească fără permisiunea stăpânului, sunt foarte mulţi “NU” în dreptul acestor sclavi. Puteau fi vânduţi, nu conta că au familii, că au soţii; am întâlnit cazuri când sunt vânduţi copiii de ţâţă, de şase luni, sunt vândute fete…”

Romii nomazi meseriaşi erau sclavii domnitorilor şi aveau dreptul să circule, în anumite limite, câtă vreme plăteau o taxă anuală. Unele mărturii vorbesc despre sclavii adeseori bătuţi şi torturaţi.

“Până şi femeile însărcinate erau pedepsite – explică Petre Petcuţ. Se făcea o groapă în pământ, unde intra fătul aflat în burta mamei şi femeia era bătută până leşina, ca toate celelalte persoane. Nu conta că fătul era al boierului.”

Marşul spre Europa

Istoricii cred că majoritatea romilor au pornit spre Europa fugind din calea turcilor şi, posibil, a Marii Ciume.

Iar Europa i-a atras fiindcă acolo era nevoie de oameni care să cultive pământul, e de părere istoricul Donald Kenrick.

“Este mai ales cazul Balcanilor unde, într-un fel, erau bineveniţi, cu condiţia să se aşeze pe pământurile nobililor bogaţi sau ale oamenilor bisericii – asta s-a întâmplat în Bulgaria, Serbia, România. Aveau deja experienţa cultivării pământului în Iran şi India, aşa că pentru ei era o ocupaţie potrivită.”

În jurul anului 1400 are loc o masivă migraţie către Europa de Vest. Aici primesc un nume nou: ‘gypsy’, cuvânt care provine din ‘egiptean’ – aceasta fie fiindcă ei înşişi spuneau că vin din Egipt, fie fiindcă veneau dintr-o zonă a Greciei numită Micul Egipt.

Unii dintre ei se prezentau ca pelerini sau penitenţi. Şi erau bineveniţi în cetăţile medievale.

“Ei vin cu un discurs mistic – explică Vasile Ionescu. Spun: am fost eretici, n-am respectat preceptele bisericii şi facem şapte ani penitenţă, ne ducem la Roma. Şi, conform regulii, autorităţile locale erau obligate să asigure, pe vremea aceea, cazare şi masă.”

Donald Kenrick subliniază că aşa erau timpurile: Europa era plină de pelerini.
“A fi pelerin era un bun mod de a-ţi petrece timpul şi care, ulterior, îţi aducea beneficii. În plus, se credea că erai răsplătit în ceruri dacă le dădeai bani pelerinilor, dacă îi ajutai. Aşa funcţiona societatea. Cred că ei au început să fie mai puţin bineveniţi când au reapărut cinci sau zece ani mai tâziu, cerând iar bani în loc să se apuce de lucru. Dar istoricii au exagerat poveştile acestor pelerini sau azilanţi, refugiaţi, fără să cerceteze şi situaţiile altor grupuri”.

Mărturiile epocii menţionează că alte grupuri aveau meserii precum fierari, lucrători în aramă, giuvaergii, acrobaţi, ghicitori, comercianţi de cai şi de câini sau pur şi simplu erau argaţi la ferme.

“Primul genocid”

Înainte de jumătatea secolului al XV-lea, romii au fost în general bineveniţi în vest. Atitudinea s-a schimbat complet în jurul anului 1500. Istoricii au căutat explicaţii: numărul imigranţilor creştea continuu, conducerile locale se săturaseră să ajute pelerini iar Biserica se împotrivea vrăjitoriei şi prezicătorilor.

Dar când Parlamentul Germaniei – Dieta Sfântului Imperiu Roman – a dezbătut problema romilor în 1497, nu s-au discutat nimic din toate acestea. Din senin, a apărut o altă acuzaţie, explică istoricul Donald Kenrick.
“Când au vorbit de formularea unor legi care să îi ţină sub control pe romi, au declarat că sunt spioni ai turcilor. N-au spus că romii nu muncesc şi că aşteaptă pomeni, că sunt prea mulţi – au spus: sunt spioni în slujba turcilor.”

Istoricul Vasile Ionescu subliniază că, deşi nici în principatele române viaţa nu era uşoară, în ţările germane se organizau “vânători de ţigani”, care presupuneau uciderea tuturor celor prinşi.

Legile germane au fost preluate apoi de toată lumea iar ţinta lor au fost nomazii.
Din cauza expulzărilor şi a asasinatelor, mulţi romi au pornit înapoi spre est, spre Polonia, o ţară mult mai tolerantă pe atunci. În alte părţi, în vestul şi centrul Europei, anul 1500 a marcat începutul unei represiuni feroce. Spânzurătoare sau expulzare în Anglia; însemnare cu fierul roşu şi capete rase în Franţa; în Moravia, femeilor li se tăia urechea stângă iar în Boemia, cea dreaptă.

Perioada a fost calificată drept “primul genocid” de către Thomas Acton, profesor la Universitatea Greenwich – al doilea genocid fiind cel din perioada regimului lui Hitler.

“Numărul total al victimelor nu a fost la fel de mare dar, sub aspectul de ansamblu al genocidului – adică interzicerea limbii, separarea copiilor de părinţi şi creşterea lor departe de ei – asemenea fapte s-au întâlnit în Ungaria, sub Maria Tereza, în Scandinavia şi, ceva mai târziu, în Elveţia, Finlanda”, explică Donald Kenrick.

Romii: ce îi apropie, ce îi desparte

Astăzi, în jur de şase milioane de romi europeni – din numărul estimat de 10 milioane – trăiesc în centrul şi estul continentului. Aproximativ două milioane şi jumătate sunt în România, unde pieţele de sclavi au existat până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, spre oroarea călătorilor occidentali.

Dar nu toate comunităţile şi zecile de grupări rome declară că aparţin comunităţii rome europene, subliniază sociologul Nicolae Gheorghe, expert internaţional în problemele romilor.

“Să luăm exemplul rudarilor sau băieşilor. Avem apoi grupuri care susţin că sunt ‘egipteni’ în Kosovo, în Macedonia şi Serbia; ashkali (romi vorbitori de albaneză) în Kosovo sunt o categorie semnificativă politic fiindcă acum caută să fie reprezentaţi în parlament, în viaţa publică, drept ashkali, nu drept romi.”

Indiferent de trecutul acestor grupuri – un subiect de dezbatere continuă în rândul istoricilor – majoritatea par să fi trăit aceeaşi istorie: a sărăciei, excluderii şi, uneori, a sclaviei. Elita romilor avertizează însă că e riscant să fie construită în mod artificial o “entitate romă”, încălcându-se dreptul la diferenţă.
Serialul „Romii”: câmpurile morţii din Transnistria

Operate de regimul Antonescu în perioada 1942-1943, în Transnistria, parte a Ucrainei ocupate aflată sub administraţie românească, deportările i-au vizat pe evrei – în principal pe cei din Basarabia şi Bucovina – şi pe romii din România recenzaţi la ordinele lui Antonescu în mai 1942.

Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului din România afirmă că numărul victimelor rome ale deportărilor în Transnistria e greu de stabilit cu exactitate; în raportul publicat în noiembrie 2004, se arată că “din cei 25.000 de romi – jumătate din ei copii – trimişi în Transnistria, aproximativ 11.000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.”

Cum s-a ajuns la ‘soluţia’ deportării?

La recensământul făcut în România în 1930, se declaraseră peste un sfert de milion de ţigani – 1,5% din populaţia ţării. Cei mai mulţi continuau să aibă un statut de marginali – dar unii reuşiseră să-şi facă o viaţă mai bună. Se crease o elită şi existau organizaţii politice şi culturale ale romilor.

Studiul Comisiei de Cercetare a Holocaustului notează că romii au fost mai puţin vizaţi decât evreii de politicile şi legile naţionaliste sau rasiste ale vremii. Totuşi au existat cercetători români, influenţaţi de ideile naziste privind “flagelul ţigănesc”, care au vorbit de eugenie, contaminare rasială, etnie “criminală” sau au propus sterilizarea romilor sau ghetto-izarea lor.

Primul val de deportări

În anii ‘30 – ’40 ia naştere un concept: “problema ţigănească”. Istoricii cred însă că era vorba de idei izolate, care nu au constituit decât fundalul deportării romilor; ei au ajuns la concluzia că aceasta a fost integral iniţiativa conducătorului de atunci al statului român, Ion Antonescu.

În mai 1942, mareşalul Antonescu a ordonat un recensământ al romilor “problemă”: au fost luaţi în evidenţă de către jandarmerie şi poliţie toţi romii nomazi şi sedentarii care fie nu deţineau proprietăţi, fie nu aveau mijloace de subzistenţă, fie avuseseră condamnări pentru diverse delicte.
Vasile Ionescu, membru al Comisiei Internaţionale de Studiere a Holocaustului din România, spune că procesul de deportare a romilor a început îndată după recenzare.

“Imediat după ce s-a deschis frontul spre est, primii au fost deportaţi evreii, după care au urmat romii, în două valuri succesive: într-o primă fază au fost trimişi nomazii, absolut toţi. În cazul acestora, se poate spune că a fost vorba de o ‘soluţie’ de exterminare. În două luni, fuseseră deportaţi absolut toţi.”

Aproape 7000 de copii, peste 2000 de bărbaţi şi peste 2000 de femei au fost deportaţi în primul val, cel care i-a vizat pe romii nomazi.
Elisabeta Bancu, din comuna Brateiu, judeţul Sibiu, a supravieţuit deportărilor în Transnistria. S-a născut în 1923 iar în familie erau nouă fraţi. În ‘42, se aflau la Copşa Mică, împreună cu alte câteva familii de căldărari – corturari, cum se recomandă cei din zonă.

“A venit miliţia din comună şi i-a spus lui taică-meu: ‘gata, trebuie să plecaţi din România’. Taică-meu a întrebat: ‘dar cum să mă duceţi pe mine, că eu sunt cetăţean din comuna asta, nu m-am aflat cu nici un fel de hoţie şi de şmecherie, afară de muncă!”

Poliţia i-a trimis la Şeica Mare. Acolo s-a format o coloană cu oameni veniţi din mai multe zone – în total, aproximativ 300-400 de familii.
“Cum ar fi pe mâine, ajungeam într-o alta comună, şi ne da mână din mână la miliţie, ca pe hoţi. Ne-au trecut Prutul, Nistrul, ne-au trecut graniţile dincolo”, îşi aminteşte Elisabeta Bancu.

Totul se confisca

Din septembrie 1942 încep să fie deportaţi o parte dintre sedentari.
Vasile Ionescu atrage atenţia că înscrierea sau ştergerea de pe listele de persoane vizate au fost însoţite de o serie de abuzuri ale administraţiei.
“Criteriul de selecţie era: cei care nu au mijloace de subzistenţă şi cei care avuseseră probleme judiciare. Au plecat, în general – şi aici e partea rasială – oameni care nu aveau posibilităţi de subzistenţă. Cine a plătit – la poliţist, la primar – n-a fost trimis, pentru că trimiterea sedentarilor din sate sau oraşe a depins de autorităţile locale. Şi autorităţile locale, în stilul românesc, au pus condiţia financiară: cine plăteşte, nu pleacă!”.

Potrivit cifrelor avansate de Comisia Holocaustului, în aproximativ o săptămână peste 13.000 de romi sedentari au fost transportaţi cu trenurile în Transnistria aflată sub administraţie românească. Oamenii n-au putut lua mai nimic cu ei. Dar şi nomazilor, odată ajunşi în apropiere de destinaţie le sunt confiscate căruţele cu totul, cu corturi, ustensile şi o bună parte din bogăţia lor cea mai de preţ: aurul.
“Unii aveau câte 200 de bucăţi de aur şi le-au pus in oiştea căruţei.

Monedele erau înşirate pe o aţă lungă, şi ai noştri le îndesau, aşa, pe ţeavă şi la capăt puneau un dop de plută. Dar când au confiscat căruţele, le-au confiscat cu totul”, explică Mihai Gogu, din Săruleşti.

Deportaţii au fost distribuiţi în estul Transnistriei, pe malul Bugului, în judeţele Golta, Oceacov, Berezovca şi Balta.

Lupta pentru supravieţuire

Vasile Ionescu spune că ucrainenii din acele zone erau ei înşişi nemulţumiţi; erau fie evacuaţi din localităţile lor, “fie erau mutaţi în jumătatea celalaltă a satului, claie peste grămadă, iar dincoace erau puşi romii. Acestora din urmă nu li s-a dat mâncare, haine, lemne de foc, aşa că s-a murit, mureau sute pe zi.”

Nu exista ‘cazare’ şi nici o responsabilitate faţă de ce mănâncă deportatii. În principiu, existau raţii de hrană, dar ele erau infime şi adesea suprimate sau inexistente, din diferite motive.
“S-a ajuns la acte teribile, de genul canibalismului – s-au mâncat oameni”, subliniază Vasile Ionescu.
“Stăteam ca ciorile pe câmp”, povesteşte Maria Mihai din Vlaşca, Feteşti. “Oamenii prindeau cârtiţe şi le jupuiau; plângeam şi le mâncam.”

Elisabeta Bancu povesteşte: “Nu aveam nici apă, trebuia să mergem distanţe lungi, ca de aici la Mediaş ca să ne luăm apă. Iar când ajungeam acolo, era aşa de multă lume că nu mai găseam apă. Ne întorceam şi oamenii cădeau jos, mureau de sete.”

Natalia Mihai, din Săruleşti, spune că oamenii erau decimaţi de boli. “Era tifos, ne curgea sânge din nas, din gură…”
“Se făcuse câte o groapă în care îi puneau pe cei care muriseră – povesteşte Elisabeta Bancu. Când groapa era plină, turnau motorină peste ei şi le dădeau foc. Se întâmpla ca seara la culcare să fim 20 de inşi iar dimineaţa nu ne mai trezeam decât 10. Le puneau o sfoară de gât şi îi târau până la groapa aia.”

Cea mai teribilă experienţă a fost iarna din ’43, îşi aminteşte Mihai Iorga, din Feteşti Vlaşca, care avea 6 ani pe atunci.
“A dat un vifor, un polei, de nu mai vedeam pe nimenea. Atunci au murit mulţi. Care au rămas afară din bordei au murit. A ţinut viscolul trei zile şi trei nopţi. Morţii nu se mai vedeau de zăpadă, erau acoperiţi. Neamurile i-au găsit după ce s-a mai topit zăpada, ciupiţi de ciori, de câini, şi ziceau: ăsta-i al meu, ăsta-i cutare al meu…Au făcut gropi şi i-au îngropat aşa, dezbrăcaţi. Ăsta-i amarul şi chinuiala pe care le-am tras când ne-a dus Antonescu.”
Vasile Ionescu subliniază că, în cazul României, chiar statul german a protestat faţă de metodele inumane prin care autorităţile îi ucideau pe evrei şi pe romi.
“E un paradox: să ai un protest al germanilor faţă de metodele pe care le întrebuinţezi în ‘soluţia finală’ asupra evreilor şi romilor.”
Autorităţile avuseseră un fel de plan în privinţa romilor nomazi şi a sedentarilor consideraţi de stat “problemă”. Iniţial circulase zvonul că li se vor da parcele de pământ, pe malul Bugului, odată cu desfacerea colhozurilor. În realitate însă, mulţi dintre deportaţi au devenit colhoznici români “avant-la-lettre”, scoşi la muncă sub pază armată.
“În clipa în care statul român a înţeles că de fapt Transnistria se dă în locul Transilvaniei, au lasat administraţia vraişte. Şi-atunci, cea mai mare parte a oamenilor care au murit acolo au murit din cauza unei proaste administrări”, spune Vasile Ionescu.

Gesturi de solidaritate

Unii au reuşit să evadeze din lagărele sau coloniile transnistrene.
Elisabeta Bancu, de pildă, povesteşte că 10 familii au plănuit să fugă înapoi spre România.
“Era un tren marfar acolo şi taică-meu s-a înţeles cu oamenii de la locomotivă ca noaptea să ne ascundă în vagoane şi să ne ducă până la Nistru. Era frig şi zăpadă; care a putut s-a urcat în tren, care nu, au rămas acolo şi acolo au murit” – povesteşte ea, adăugând că doar jumătate dintre cei porniţi înapoi spre casă s-au putut urca în trenul salvator.

Deportarea romilor – în principal a celor aşezaţi la casele lor – a stârnit proteste în toate mediile româneşti: elita opoziţiei politice; personalităţi ca George Enescu; Căile Ferate Române, care au intervenit în favoarea angajaţilor romi; responsabili din armată care au atras atenţia că au în subordine buni soldaţi romi care luptă pe front, în vreme ce familiile le sunt deportate. Au protestat şi multe comunităţi locale şi persoane particulare. Toţi romii o pomenesc cu mare respect pe Regina Mamă şi mulţi consideră că intervenţia ei i-a ţinut în viaţă. Elisabeta Bancu păstrează amintirea solidarităţii pe care le-au aratat-o românii fugarilor din Transnistria, întorşi la Copşa Mică înainte de a se da ordinul de evacuare a tuturor românilor – indiferent de origine – aflaţi în Transnistria.
„Când ne-au văzut sătenii… eram prăpădiţi rău iar sătenii ne-au dat o locuinţă, ne aduceau mâncare şi lemne să facem focul. Nu eram în stare să mâncăm cinci oameni un kilogram de mălai, nici atâta mămăliguţă, că maţele din noi şi stomacul au fost obişnuite cu mâncarea de acolo. Miliţianul din comună ce-o căutat? Să ne ducă iar inapoi! Dar sătenii aproape că au sărit să îl omoare. Până la urmă, l-au gonit pe el din comună”, povesteşte Elisabeta Bancu.
Estimările Comisiei Holocaustului vorbesc de peste 25.000 de deportaţi romi, şi apreciază că în jur de 11.000 dintre ei au murit. Vasile Ionescu, membru al Comisiei, crede mai e nevoie de studiu, fiindcă scriptele oficiale ar putea conţine erori.

“Cifrele sunt destul de discutabile. De pildă în cazul nomazilor, care nu aveau acte de identitate, nu putem stabili un bilanţ decât pe baza cifrelor avansate de ei. Dar nu ştim numele acelor oameni. Era trecută şatra X cu Y membri. Iar în cazul romilor sedentari, sunt faimoasele modificări în creion: au fost două rânduri de liste. Primul rând a fost expediat imediat iar când au fost cerute din nou, listele au fost extrem de mult modificate.”

http://2005.informatia.ro