CRIZA ARTEI SI PROMOVAREA NON-VALORII DE CATRE MASS-MEDIA!!!

Criza artei şi promovarea non-valorii de către mass-media

Unde conduce viziunea răsturnată asupra artei: decese violente şi stranii ale unor actori, mesaje subliminale diabolice în muzică,  cântăreţi omorâţi de abuzuri de alcool şi stupefiante
de Hari Barbilian

În jocul magic al existenţei, oamenii – fascinante universuri –  îşi aleg rând pe rând rolurile. O lege înaltă a hărăzit fiecăruia în taină puterea de a fi martorul propriei vieţi, al propriului rol jucat pe marea scenă a creaţiei. Cu timpul însă, făptura umană a uitat de această putere nebănuită. A trecut pe nesimţite de la sacru la profan, de la subiectele centrate pe relaţia om-divinitate, la cele în care oamenii sunt absorbiţi de vârtejul orb al pasiunilor şi al greşelilor pământeşti.

În artă, actorul este pe deplin răspunzător de emoţiile pe care le generează în timpul spectacolelor. Acesta trebuie să înţeleagă că a trăi şi a evoca stările negative ale angoasei şi deziluziei înseamnă a genera rezonanţe stranii, otrăvind psihicul său şi al celorlalţi. La fel, a chema şi a dărui bucurie, dragoste, încredere înseamnă a aduce în fiinţa sa şi a spectatorilor sentimente frumoase şi înălţătoare, care nu pot decât să folosească tuturor.

Arta, o imagine fidelă a confuziei şi angoasei în care trăieşte omul modern

Arta cuprinde un cumul de sugestii care impresionează puternic fiinţa umană, sensibilizând-o. Unele mesaje artistice pătrund adânc în subconştient, influenţând atât structura emoţională a omului, cât şi comportamentul său. În mod firesc, arta ar trebui să trezească omului emoţii purificatoare care generează starea de catharsis menită să trezească sufletul, să deschidă porţile inimii fiinţei care receptează opera artistică. Din păcate, creatorul zilelor noastre încântă rar spectatorul cu astfel de trăiri sublime, experienţe emoţionale intense, deoarece el a intrat în ceea ce artiştii şi esteticienii numesc – cu un hilar dramatism – „criza artei”.

Deoarece în operele de artă moderne sunt reflectate problemele şi dramele fiinţei umane, creatorul ajunge să limiteze totul la formă, în detrimentul conţinutului şi mesajului. Această formă care acoperă aproape întreaga gamă de aspiraţii şi împliniri estetice, este cizelată la maxim, perfecţionată, şlefuită şi ridicată la rang de realizare artistică. Se munceşte zilnic ore în şir pentru a dobândi o tehnică „perfectă”, fiind înlăturată totuşi latura emoţională, profundă şi benefică a aşa-zisei opere de artă.

În viziunea artei contemporane, 99% din viaţa unui artist „care se respectă” este consacrată trupului, el ajungând să stăpânească foarte bine meşteşugul actoricesc, dar aceasta o face cu preţul uitării naturii esenţiale şi complete a omului, fiind rar întâlniţi aceia care lucrează şi pentru întreţinerea vie a spiritului. Ca urmare, arta a ajuns astăzi o imagine fidelă a confuziei şi angoasei în care trăieşte omul modern. Acesta ţipă în gura mare, formulează mii de întrebări, cărora nici măcar nu doreşte să le afle răspunsul. Subiectele şi temele artistice pe care ni le prezintă diferitele manifestări ale artei contemporane descriu adesea un om plin de neînţelegere, ce pare condamnat la o condiţie inferioară, din care nu mai poate ieşi.

Preaslăvirea non-valorii: estetica urâtului

De ce în artă se promovează o estetică a urâtului? De ce un aşa-zis artist ca Picasso a devenit conducătorul unei şcoli care s-a dedicat distrugerii tradiţiei artei clasice europene, dizolvând imaginea în forme lipsite de sens?
Uneori acest demers a atras degradarea artei în general, comercializând-o prin abila manipulare a celor care doreau să ridice în slăvi non-valoarea pentru anumite profituri sau interese triviale, iar alteori, pur şi simplu a fost vorba despre confuzie şi incompetenţă artistică, principale obstacole în perceperea unei opere de artă!
Există un banc care îl are în prim-plan pe aşa-zisul maestru al artei abstracte:
Picasso dă peste un hoţ în castelul pe care şi-l cumpărase. Se luptă cu el, dar hoţul scăpă. Merge la Secţia de Poliţie pentru declaraţie şi cei de acolo îi cer pentru că este pictor, să facă portretul robot al pungaşului. Pe baza acestuia Poliţia a arestat-o însă pe Maica Stareţă, Ministrul de finanţe, o maşină de spălat şi turnul Eiffel.

Majoritatea creatorilor de artă îşi exacerbează personalitatea, dispreţuiesc valorile unei iniţieri spirituale şi nu mai sunt conştienţi că trebuie să se deschidă către inspiraţia a cărei sursă nu se găseşte în ego, ci dincolo de el, în transpersonal, în domeniul infinit al armoniei cosmice, această raportare realizând chiar accesul direct la arhetipuri.

În lumea antică artistul era un adevărat magician, capabil să mijlocească accesul semenilor săi la marile taine ale universului, fiind un adevărat releu prin care se revărsau binefacerile zeilor. Spre exemplu, din vechea Indie s-au păstrat până în zilele noastre conotaţiile sacre ale dansului, care nu se reduc, ca finalitate, la o gestică întâmplătoare a trupului, fiecare mişcare având propria semnificaţie, încărcătura ei trimiţând la o anumită emoţie bine determinată.

Conform unei prejudecăţi adânc înrădăcinate, creatorul modern selectează mai ales aspectele negative ale vieţii cotidiene, fiind convins că doar acestea pot reţine cu adevărat atenţia publicului. Ce consecinţe dramatice implică o asemenea viziune răsturnată devine evident mai cu seamă în cazul actorului. Prin specificul artei sale, acesta se identifică de-a lungul carierei cu angoasele şi destinul personajelor pe care le interpretează.

Cazuri dramatice ale unor actori care şi-au atras o moarte violentă şi stranie

În acest sens este semnificativ cazul lui Klaus Kinski, care, jucând frecvent rolul de persoană dezechilibrată psihic, a început să se manifeste în anumite împrejurări fără control, dezlănţuindu-se cu o violenţă ce frizează nebunia (sintagma „fiinţa este vicleană” devenind motto-ul existenţei lui). Tragice sunt şi cazurile actriţelor Natalie Wood, Sharon Tate şi a actorului James Dean, care, jucând frecvent roluri cu caracter pesimist, şi-au atras o moarte violentă şi stranie.

Regizorul italian de film Pier Paolo Pasolini şi-a găsit moartea într-un mod tragic fiind pur şi simplu violat pe o plajă în urma unui atac agresiv. Iată descrierea făcută de un criminolog care, totuşi, nu-l văzuse niciodată: „Îl cunoaştem pe P. din operele sale literare şi din cele cinematografice: analiza psihopatologică a producţiei sale ar putea să ne conducă la afirmaţia unei înclinări coprolalice (tendinţă patologică de a folosi cuvinte obscene, scabroase). Este un anormal sexual, un invertit în sensul absolut al termenului. P. este atât de profund anormal încât îşi acceptă anormalitatea conştient, arătându-se incapabil s-o judece ca atare”.


Jane Harlow, Anna Nicole Smith, Grace Kelly, Lana Clarkson şi Marilyn Monroe, sunt doar câteva actriţe al căror sfârşit tragic a şocat lumea lăsând semne de întrebare.

Actriţa din California Lana Clarkson a fost împuşcată mortal pe data de 3 februarie 2003, la vârsta de 40 de ani în casa producătorului său, Phil Spector. Acesta a fost acuzat de moartea actriţei. Clarkson a devenit foarte cunoscută în urma rolurilor jucate în „Scarface”, „Barbarian Queen” şi câteva seriale de televiziune foarte populare în anii ’80.

Marilyn Monroe (foto) moare pe data de 5 august 1962, la vârsta de 36 de ani. Circumstanţele morţii sale au fost foarte discutate de-a lungul timpului. Este adevărat, Marilyn este una din puţinele persoane care au ajuns pe prima pagină a ziarelor numai pentru că a cântat “La mulţi ani”. Sărbătoritul din melodia “Happy Birthday, Mr. President” era chiar J. F. Kennedy, iar interpretarea cântecului a marcat ultima apariţie publică importantă a actriţei.


Autorităţile nu au confirmat nicio teorie misterioasă legată de moartea vedetei. Mai mult, se spune că asasinarea vedetei ar fi fost înregistrată, iar bărbatul care supraveghea înregistrările a murit în circumstanţe neelucidate…

Este cunoscut de asemenea impactul pe care l-a avut de-a lungul timpului asupra a numeroşi interpreţi, „Machbet”, supranumită „Piesa Blestemată”, deoarece cei care au pus în scenă această dramă au avut, în timpul repetiţiilor şi al stagiunii, accidente aparent absurde, boli năprasnice, decese sau chiar tentative de suicid. În această piesă, invocarea duhurilor malefice de către cele trei vrăjitoare nu rămâne doar în planul imaginar, extrapolându-se şi în realitatea concretă, generând stări, situaţii şi fenomene similare celor obţinute în urma unor ritualuri reale de magie neagră (prin declanşarea binecunoscutului fenomen de rezonanţă).

Conducătorii din umbră doresc impregnarea psihicului uman cu emoţii negative

În arta cinematografică, violenţa reprezintă 90% din acţiune; în filmele considerate a fi „în vogă” omul este lipsit de speranţă, este supus spaimelor şi situaţiilor fără ieşire. Filmele de groază au o pondere atât de mare încât s-au creat cluburi ale cineaştilor horror; se vorbeşte despre vampirologie ca despre o ramură firească a criticii cinematografice, actori dintre cei mai buni optând din plictiseală sau din arivism pentru rolurile penibile şi abjecte din aceste filme „ieftine”. De asemenea, este limpede pentru oricine că amploarea pe care au luat-o pornografia şi homosexualitatea în artă vizează în mod direct orientarea către plăcerile lumeşti pervertite şi viciate, îndepărtarea omului contemporan de tot ceea ce înseamnă valoare născută din frumuseţe, adevăr şi spiritualitate.

Să fie aceste fenomene o pură întâmplare? Să fie oare artiştii atât de insensibili la estetica sublimului şi la dezvăluirea armoniei din oameni? Este clar că acest fenomen este generat de aceleaşi fiinţe diabolice, care manipulează totul din umbră, urmărind, în conformitate cu Protocoalele secrete ale maeştrilor francmasoni, impregnarea treptată a psihicului uman cu emoţii negative.
Spre exemplu, o femeie însărcinată care urmăreşte emisiuni sau filme de o anumită factură agresivă, prin natura stărilor pe care le trăieşte influenţează dezvoltarea firească a copilului ce urmează să se nască, acesta devenind hipersensibil sau chiar violent încă de la vârstă fragedă.

În ceea ce priveşte propagarea cu premeditare a filmelor şi emisiunilor cu caracter nociv, putem aminti un caz foarte recent referitor la atacul criminal din data de 11 septembrie 2001, din New York, în urma căruia au fost distruse clădirile World Trade Center şi au murit mii de oameni. Imediat după aceasta, autorităţile americane au dispus interzicerea producerii filmelor a căror acţiune implică atacuri teroriste asemănătoare celui amintit.

De ce nu se acţionează în acelaşi mod şi cu producţiile care sunt acceptate ca fiind distructive pentru psihicul uman (filme violente, horror, perverse), multiple fiind consecinţele nefaste ale acestor imagini (fiind cunoscute cazurile copiilor care au ucis alte fiinţe imitând „eroii” filmelor lor preferate)? Se poate remarca din nou că în spatele declinului artei se află o intenţie ascunsă, exemplu fiind şi finanţarea de către marile concernuri (conduse de către francmasoni) a creaţiilor şi operelor care promovează non-arta şi non-valoarea.

Mass-media şi propagarea non-artei şi non-valorii

Instrumentul cel mai puternic pentru propagarea non-artei şi a non-valorii este mass-media. Aceasta îi captează omului modern cea mai mare parte din viaţa de zi cu zi, influenţându-i 80% din ideile, concepţiile sau modalităţile de comportament prin intermediul sugestiilor repetate. În faţa micului ecran fiinţa umană îşi formează psihologia de consumator, devenind foarte receptivă. Libertatea telespectatorului de a alege este limitată, propunându-se numai emisiuni create cu scopuri prestabilite, fiecare dintre ele având un mesaj ales de producători. Prin intermediul mass-mediei subconştientul oamenilor este impregnat cu sugestii negative, iar omul devine treptat, dintr-o fiinţă care ar trebui să gândească, o fiinţă gândită.


Aceasta face ca omul să fie mult mai uşor de controlat. Dacă el ar întreţine însă optimismul, bucuria, credinţa, nu ar mai putea fi influenţat aşa uşor în sens distructiv, pentru că metodele de manipulare se bazează în special pe slăbiciunile şi viciile umane.

Iată exemplul reclamei renumitei firme de ţigarete KENT: aceasta asaltează aparent trecătorul cu idei-forţă benefice (ex. ATITUDINEA CREAZĂ VIITORUL), dar reclama ascunde de fapt dincolo de aparenţe îndemnul pentru tot omul de a cumpăra ceea ce vede şi nu ceea ce este mai bun pentru fiinţa sa, recunoscând totuşi cu nonşalanţă că TUTUNUL  DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂŢII…
Şi toate acestea pentru un pumn de bani sau o beţie de putere.

Inoculând ideea că succesul şi celebritatea sunt sinonime cu fericirea, mass-media (controlată de francmasonerie) alimentează mitul vedetei, viaţa acesteia devenind subiect de comentarii şi aprecieri nesfârşite. Fanii o idolatrizează, privindu-i orice gest cu veneraţie, chinuindu-se să-i imite felul de a se îmbrăca, pieptănătura, modul de a gândi şi a se comporta, oricât de artificiale sau lipsite de bun simţ ar fi acestea. Fascinaţi de imaginea compusă de presa scrisă şi de televiziunea insinuantă, publicul pare să nu mai sesizeze ridicolul unor atitudini ale vedetei, ideile greşite şi periculoase pe care le susţine aceasta, artificialitatea personalităţii pe care o afişează, dramatica prăpastie dintre chipul pe care-l expune pentru adoratori şi viaţa sa personală, minată de divorţuri, droguri, alcool, homosexualitate şi alte perversiuni.

Cântăreţi rock decedaţi din cauza abuzului de alcool şi stupefiante

Acestea şi sunt principalele motive pentru care cântăreţii de rock sunt de trei ori mai predispuşi la o moarte prematură faţă de restul populaţiei.


Cunoscute pentru stilul de viaţă dezordonat şi plin de excese, celebrităţile din industria muzicii pop-rock au mai puţine şanse să ajungă la bătrâneţe în raport cu restul populaţiei, arată un studiu al Centrului pentru Sănătate Publică de la Universitatea din Liverpool, localitatea de origine a legendarei formaţii The Beatles. Cercetătorii britanici au urmărit destinele a 1.064 de artişti din Marea Britanie şi din SUA pe o perioadă cuprinsă între anii 1956 şi 2005. Concluzia a fost că vedetele rock „sunt de două-trei ori mai predispuse (prin comparaţie cu restul populaţiei) la o moarte prematură“, informează Reuters.

Elvis Presley, Jim Morrison (foto, liderul The Doors), vrăjitorul chitarei electrice Jimi Hendrix, vedeta trupei T.Rex, Marc Bolan, sau vocalistul de la Nirvana, Kurt Cobain, sunt doar câteva exemple de vedete rock care nu au reuşit să mai apuce senectutea. Plecând de la astfel de cazuri, specialiştii britanici au calculat că mai mult de un sfert dintre decesele muzicienilor au fost cauzate de abuzul de droguri şi alcool. „Studiul nostru indică faptul că vedetele pop-rock riscă într-o proporţie mult mai mare să moară în urmă consumului de alcool şi de stupefiante“, afirma profesorul Mark Bellis, coordonatorul cercetării epidemiologice. În aceste condiţii, specialistul britanic pune la îndoială eficienţa campaniilor pro-sănătate şi contra abuzului de substanţe interzise, susţinute de cântăreţii pop-rock.

„În industria muzicală, stresul, schimbările aduse de trecerea de la popularitate la anonimat, expunerea la medii în care alcoolul şi drogurile pot fi obţinute foarte uşor, toate acestea pot conduce la abuzul de substanţe nocive sau la comportamente autodistructive“, arată raportul britanic, citat de Reuters. Studiul mai susţine că riscul cel mai mare de a face un infarct sau un atac cerebral este în primii cinci ani de la câştigarea faimei. Hendrix, vocalistul Bon Scott de la începuturile AC/DC ori basistul Sid Vicious de la formaţia punk Sex Pistols au murit cu toţii în mai puţin de cinci ani de la momentul în care au cucerit topurile muzicale.


Printr-o împletire perversă dintre bine şi rău, artistul este folosit, speculându-i-se slăbiciunile şi orgoliul, ceea ce-l păstrează captiv între graniţele unui teritoriu lipsit de dimensiunea sublimului.

Manipularea destructivă a maselor prin mesajele subliminale din muzică

Un alt exemplu al manipulării distructive a maselor îl constituie prelucrarea muzicală prin sistemul back-word masking în industria de discuri, prin care se înregistrează mesaje prelucrate la o frecvenţă foarte înaltă, pe care urechea nu le aude, dar pe care subconştientul le percepe şi le înregistrează. De exemplu:
* Piesa „Like a virgin”, Madonna, cuprinde mesajul subliminal: eu mă cufund în păcat.
* „Everything she does is magic” – Police, mesaj subliminal: răul se combate cu violenţă.
* „Crazy little thing called love” – Queen, mesaj subliminal: la naiba cu Biblia, eu vreau magie.
* „Tops” – Rolling Stones, mesaj subliminal: te iubesc, spune Satana.
* „She bop” – Cindy Lauper, mesaj subliminal: eşti neputincios în faţa răului.

În cadrul firmei „Zodiaco” din SUA, fiecare disc original, fiecare matriţă, este prelucrată de către persoane care practică magia neagră; mai mult, se ştie că aceştia nu o fac în scop comercial, ci din dorinţa de a controla spiritul oamenilor. Concertele şi clipurile trupelor de muzică rock, heavy-metal, death-metal, trash, etc., induc un efect malefic imediat celor care le audiază, generând printre altele stări depresive, agresive, anarhice şi sentimentul că viaţa nu mai are niciun sens.

În această realitate, artistul încotro?

A sosit vremea ca el să-şi lumineze sufletul, ca într-o desăvârşită sinceritate să caute în adâncul fiinţei sale adevărata necesitate. Mai întâi va trebui să înţeleagă că arta nu înseamnă nici maimuţăreala faţetelor sublimului şi nici imitaţia banală a unei realităţi efemere. Este acea experienţă care, încununată de dimensiunea sacrului, reflectă natura esenţială a creaţiei. Arta poate fi acea punte ridicată peste prăpastia lăsată de om între cer şi pământ. Ea intră astfel în domeniul spiritualului, acolo unde îşi are de fapt izvoarele.


Arta poate deveni autentică numai atunci când artistul devine o fiinţă liberă interior şi cât mai conştientă şi capabilă să-şi trezească spontan fiinţa faţă de inspiraţia şi frumuseţea arhetipală.

Dintre cei care au „spart” zidurile profanului îi putem aminti pe B. P. Haşdeu, M. Eminescu, L. Blaga, M. Eliade, C. Brâncuşi, G. I. Gurdjieff, A. Tarkovski, A. Jodorowsky, care au realizat adevărate opere artistice, orientându-şi harul în sensul oferit de învăţăturile marilor înţelepţi care le-au fost modele.

Brâncuşi, urmând învăţăturile marelui yoghin tibetan Milarepa, amintea: „Misiunea artei este să creeze bucurie şi nu se poate crea artistic decât în bucurie şi pace sufletească… Iar pacea se obţine prin renunţare.”


Mircea Eliade, discipol al lui Swami Shivanada, un mare mistic hindus, afirma că „nu poţi fi liber dacă nu eşti responsabil”.

Gurdjieff, cunoscut înţelept rus, mentor al unei tradiţii spirituale cu totul originale, spunea: „… eu apreciez arta prin conştiinţa sa. Voi o apreciaţi cu atât mai mult cu cât ea este mai inconştientă. Într-o operă de artă obiectivă, creatorul nu-şi expune ideile direct prin cuvinte sau semne, ci prin intermediul unor sentimente pe care el şi le trezeşte conştient şi metodic, ştiind ceea ce face şi de ce o face.”

Menirea unui artist este aceea de a trăi în armonie deplină cu lumea. Dacă lumea este un teatru, atunci primul rol al actorului este jucat pe scena propriei lui existenţe, iar modul în care o face este măsura trezirii sufletului şi a conştiinţei sale faţă de valorile arhetipale ale frumuseţii, binelui şi armoniei universale.

Citiţi şi:
Constantin Brâncuşi a practicat yoga
Strania mentalitate masonică – un articol de MIRCEA ELIADE

yogaesoteric
octombrie 2008

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: