MISTERE,ENIGME…

Cine a inventat telefonul ?

Telefonul este cel mai popular si cel mai folosit mijloc de comunicare, care a schimbat literalmente lumea facand-o mai mica. Au existat numeroase modificari in structura si proiectarea telefoanelor si azi se gasesc mii de modele si culori, care mai de care mai atractive. Chiar daca telefoanele mobile si tehnologia fara fir sunt mai folosite si mai dorite in zilele noastre, un telefon fix inca poate fi gasite in majoritatea gospodariilor. Inventarea telefonului de catre Alexander Graham Bell s-a dovedit a fi o binefacere pentru intreaga omenire. Nu exista nici o dovada clara a originii cuvantului „telefon”, dar se crede ca este derivat din doua cuvinte grecesti, „tele” insemnand „departe” si „phon”, „voce”.

Inventarea telefonului

Istoria inventarii telefonului este chiar interesanta. Cu toate ca Alexander Graham Bell este creatorul primului model de telefon, inventarea lui a fost bazata pe multe alte inventii ale altor oameni de stiinta celebrii. Johann Philipp Reis, un om de stiinta german, a fost primul care a avut ideea de a transmite sunetul prin intermediul energiei electrice. A construit chiar un aparat care putea transmite sunetul, cunoscut sub numele de „telefonul Reis”. Din pacate avea multe lipsuri si nu i s-au adus imbunatatiri. Antonio Meucci, un om de stiinta italian, a creat si el o versiune timpurie a telefonului si a facut o demonstratie in Havana. A depus chiar si o cerere de brevetare pentru modelul sau. Unii il crediteaza pe Meucci ca fiind primul care a inventat telefonul.

Alexander Graham Bell, un profesor a carui ocupatie includea si instruirea unor specialisti care le predau oamenilor surzi si muti, era familiarizat cu nuantele de sunet si natura lui. Bell, voia initial sa inventeze un telegraf modificat care ar fi putut sa trimita mai multe mesaje sau semnale in acelasi timp. In timpul experimentarilor, lui Bell i-a trecut prin minte conceptul de a crea un dispozitiv care ar putea transmite un discurs prin energie electrica. In 1875, in timp ce experimenta, Bell a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete. Acest lucru l-a incurajat si, impreuna cu asistentul sau, electricianul Thomas A. Watson, a continuat sa experimenteze neobosit pentru a construi un aparat care putea transmite sunetul. In cele din urma, pe 10 martie 1876, Bell a rostit primele cuvinte printr-un telefon, („Dle Watson, vino aici, vreau sa te vad”), si au fost auzite clar la capatul cealalalt al firului. Aceste cuvinte au fost imortalizate in istorie, iar data mentionata mai sus este marcata ca fiind data oficiala a inventarii telefonului de catre Alexander Graham Bell.

Alexander Graham Bell vs Elisha Gray

Elisha Gray, om de stiinta american, lucra simultan cu Bell la acelasi proiect. Datorita acestui lucru, dezbaterea cu privire la cine a inventat telefonul a cuprins intreaga lume. Desi este universal acceptat si cunoscut faptul ca Alexander Graham Bell a inventat telefonul, unii oameni inca mai cred ca a fost Elisha Gray adevarata inventatoare. Conform dovezilor istorice, se spune ca exista o diferenta de doar cateva ore intre aplicarile celor doi pentru un brevet pentru telefon. Este inca ambiguu daca Bell a fost inspirat de ideile lui Gray sau invers. Dar, Alexander Graham Bell a depus primul dosarul pentru brevet si, prin urmare, este creditat drept inventatorul telefonului.

Alexander Graham Bell a fost decorat in timpul vietii cu diverse premii si diplome de onoare pentru inventia sa remarcabila. Cel mai ironic fapt despre viata lui Bell este ca, desi el a inventat telefonul, nu l-a folosit niciodata, deoarece a considerat ca este o intruziune in munca sa. Mai tarziu in viata, Bell, si-a adus contributia notabila in domeniul aeronauticii.

Dupa inventarea telefonului, au existat numeroase demonstratii publice pentru popularizarea lui. Bell Telephone Company a fost infiintata in 1877, si productia de telefoane a inceput la scara larga. In decurs de un an, mii americani aveau acasa un telefon. In 1915, Bell, aflat la New York, i-a telefonat lui Watson, care era la San Francisco. Aceasta a fost primul apel la lunga distanta. Alte inventii remarcabile legate de telefon sunt cadranul rotativ, inventat in 1923, telefonul fara fir, inventat in 1965, precum si telefonul mobil, inventat in 1983.

*

Alexander Graham Bell, un profesor a carui ocupatie includea si instruirea unor specialisti care le predau oamenilor surzi si muti, era familiarizat cu nuantele de sunet si natura lui.

Bell, voia initial sa inventeze un telegraf modificat care ar fi putut sa trimita mai multe mesaje sau semnale in acelasi timp.

In timpul experimentarilor, lui Bell i-a trecut prin minte conceptul de a crea un dispozitiv care ar putea transmite un discurs prin energie electrica.

In 1875, in timp ce experimenta, Bell a auzit prin fir sunetul unui ceas de perete.

Acest lucru l-a incurajat si, impreuna cu asistentul sau, electricianul Thomas A. Watson, a continuat sa experimenteze neobosit pentru a construi un aparat care putea transmite sunetul.

In cele din urma, pe 10 martie 1876, Bell a rostit primele cuvinte printr-un telefon, (“Dle Watson, vino aici, vreau sa te vad”), si au fost auzite clar la capatul cealalalt al firului.

Aceste cuvinte au fost imortalizate in istorie, iar data mentionata mai sus este marcata ca fiind data oficiala a inventarii telefonului de catre Alexander Graham Bell.

Elisha Gray, om de stiinta american, lucra simultan cu Bell la acelasi proiect.

Datorita acestui lucru, dezbaterea cu privire la cine a inventat telefonul a cuprins intreaga lume.

Desi este universal acceptat si cunoscut faptul ca Alexander Graham Bell a inventat telefonul, unii oameni inca mai cred ca a fost Elisha Gray adevarata inventatoare.

Conform dovezilor istorice, se spune ca exista o diferenta de doar cateva ore intre aplicarile celor doi pentru un brevet pentru telefon.

Este inca ambiguu daca Bell a fost inspirat de ideile lui Gray sau invers.

Dar, Alexander Graham Bell a depus primul dosarul pentru brevet si, prin urmare, este creditat drept inventatorul telefonului.

Alexander Graham Bell a fost decorat in timpul vietii cu diverse premii si diplome de onoare pentru inventia sa remarcabila.

Cel mai ironic fapt despre viata lui Bell este ca, desi el a inventat telefonul, nu l-a folosit niciodata, deoarece a considerat ca este o intruziune in munca sa.

Mai tarziu in viata, Bell, si-a adus contributia notabila in domeniul aeronauticii.

roportal.ro , rring.ro

*

mai 19, 2010 Scris de 2012en | Inventii, Inventii si inventatori | , , , , , | Lasă un comentariu

Cine a inventat radioul ?

Cine a inventat aparatul de radio?

Creditul de a inventa radioul  se duce la un număr de cercetători. Numele Guglielmo Marconi, Nikola Tesla, Alexander Popov, Sir Oliver Lodge, Reginald Fessenden, Heinrich Hertz, Dolbear Amos, Mahlon Loomis, Nathan Stubblefield şi James Clerk Maxwell, pot fi incluse.

Guglielmo Marconi

El a fost un inventator italian care a demonstrat aplicabilitatea de comunicare radio. Primul sau semnal radio a fost trimis şi a primit în 1895. În 1899, primul semnal fără fir a fost trimis peste Canalul Mânecii. În 1902, litera “S” a fost telegrafiat din Anglia pentru a fi receptionata in Newfoundland. Aceasta a fost prima transmisie trans-atlantica radiotelegrafica triumfătoare.

Nikola Tesla

În 1892, el a conceput designul fundamentale pentru radio. Mai târziu, în 1898, un aparat de radio controlate de robot-barca a fost patentata. Aceasta barca a fost controlat prin unde radio şi indicată în electrotehnică Expoziţia în Madison Square Garden.Aceasta barca a avut o antena care transmite undele radio venind de la postul de comandă. Un aparat de radio sensibil numit coherer a primit aceste unde radio. Acest dispozitiv transmite aceste valuri de mişcări mecanice  elicelor pe vapor.

Alexander Popov

El a construit primul radio receptor care conţine un coherer “în 1894. Acest lucru a fost apoi modificat ca un detector de fulgere şi a demonstrat, înaintea Societatii de Fizică şi Stiinte Rusa pe 07.05.1895. Această zi este amintita de către Federaţia Rusă ca “Ziua Radio”. Acesta a fost martie 1896, această transmitere a undelor radio a fost făcut în clădirile campusului disparate din Sankt Petersburg. Un post de radio a fost construit pe insula Hogland pentru a facilita comunicarea în dublu sens de telegrafie fără fir între baza navală rusă şi echipajul General amiralul cuirasatul Apraksin. Acest lucru a fost făcut ca pe orientare Popov în 1900.

Sir Oliver Lodge

El a proiectat un dispozitivul numit “coherer” pana la perfectiune. Acest lucru a fost un detector de radio-a valurilor şi pe baza receptor radiotelegraf devreme. El a fost recunoscut internaţional ca  primul om de care a transmis un  un semnal radio.

Reginald Fessenden

El a fost un inventator canadian reputat pentru realizarile sale in radio devreme. Prima transmitere audio prin radio, în 1900, primele două sensuri de transmisie radio transatlantice în 1906 şi prima emisiune radio de divertisment şi muzică în 1906, au fost cele trei etape semnificative. Fessenden ajuns la concluzia că el ar putea concepe un sistem mai bun decât emiţător scânteie gol şi combinaţie coherer-receptor care a fost propusă de Lodge si Marconi.

Heinrich Hertz

El a fost un fizician german şi de constructor maşini. În 1888, el a devenit prima persoană care a reusit să dovedească prezenţa undelor electromagnetice prin construirea unui sistem de a crea şi de a detecta undele radio UHF. Numele lui a fost folosit pentru frecvenţele radio.Desemnarea Hertz devine o parte oficială a sistemului metric internaţional în 1933.

Amos Dolbear

El a fost profesor la Universitatea Tufts şi a primit un brevet SUA pentru un telegraf fără fir martie, 1882.

Mahlon Loomis

El este numit ca “Prima wireless telegrafist”. În 1868, el a demonstrat un sistem de comunicaţii fără fir între două site-uri 14 – 18 miles afară.

Nathan Stubblefield

Se crede că a inventat Stubblefield radio înainte de Tesla sau Marconi. Cu toate acestea, dispozitivele sale par să fi lucrat prin inducţie frecvenţa audio sau audio-conducta pământ frecvenţă mai degrabă decât radiaţiile frecvenţe radio pentru transmisia radio telecomunicaţie. Se susţine că el este inventatorul de transmitere de telefonie fără fir sau wireless de voce umană.

James Clerk Maxwell

El a prezis existenţa undelor radio. Acesta a fost, pe această bază că undele radio au fost descoperite şi teoria relativităţii a lui Einstein a decolat.

Istoria radio

Antena fulger de înregistrare a fost inventat de Aleksandr Popov în 1895. Prima transmitere de semnale fără fir experimentale au fost efectuate de către Guglielmo Marconi, în acelaşi an. Un brevet de comunicare wireless a fost depusă de către Marconi în 1896. În 1899, o legătură 42 km a fost stabilită între două crucişătoare dispozitive care conţin Ducretet-Popov în Franţa. În acelaşi an, o transmisie wireless a fost stabilită prin Canalul Mânecii de la Wimereux la Dover către Marconi. În 1901, Marconi a demonstrat transatlantice prima transmisie fără fir între Poldhu şi St John’s, folosind codul Morse. În 1903, Valdemar Poulsen a început de transport cu arc pentru a crea alternatoare de înaltă frecvenţă pentru a trimite undele radio. New York Times şi London Times ştia despre războiul ruso-japonez din cauza radio în 1903. În anul următor, un spot radio reţele maritime a fost înfiinţat sub controlul Ministerului Poştelor şi Telegrafelor în Franţa. Apoi, John Fleming a inventat supapa cu catod de doi electrozi, astfel încât transmiterea sunetelor a fost fezabila. În 1905, sulfura de plumb putea fi folosite pentru a detecta semnale radio-electrice. În 1906, Reginald Fessenden a conceput un alternator de înaltă frecvenţă şi vocea umană transmise la radio. In 1906, Lee De Forest a făcut posibila detectare, transmiterea şi amplificarea sunetului posibil. În 1910, o emisiune de la Metropolitan Opera House din New York a putut fi auzit pe o navă care era la  20 km. 1911 – 1930 a fost perioada de creştere a radioului. Radio Corporation of America a fost fondată. Acest lucru a fost realizat prin combinarea general eclectic, Western Electric, AT & T şi Westinghouse. Acesta a fost în această perioadă că emisiunile de radio a început în Australia. Căşti receptoare baterie-au alimentat şi supapele au fost observate în Franţa. Un telefon de concert radio a fost difuzat peste Oceanul Atlantic la mai multe receptoare. În această eră, de radiodifuziune a început în Shanghai şi Cuba. Primele emisiuni regulate a avut loc în Belgia, Norvegia, Germania, Finlanda şi Elveţia. Curând radioul a devenit prevalent în întreaga lume.

Traducere realizata de Omae

mai 19, 2010 Scris de 2012en | Inventii | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria becului.

Primul bec a fost inventat in 1800 de Humphry Davy, un om de stiinta englez. El a inventat o baterie si a conectat la ea 2 fire si o bucata de carbon. Carbonul s-a aprins producand lumina. Acesta tehnica de obtinere a luminii s-a numit arc electric. Se considera insa ca lumina electrica a fost inventata consecutiv de 2 oameni: Thomas Edison in SUA si de Sir Joseph Wilson Swan in Anglia.

Ca sa se creeze lumina, este nevoie de un filament intr-un balon fara oxigen pentru ca oxigenul face ca filamentul sa arda cu flacara. Primul care a inventat becul a fost Swan si a descoperit ca un filament facut din carbon functioneaza.El a avut probleme insa cu vidarea bulbului de sticla – scoaterea completa a oxigenului din bulb.Edison a experimentat alte sute de filamente confectionate din diverse materiale.In 1879 el a construit un mic bec pentru a fi utilizat in locuinte. La inceput, filamentul insa nu a rezistat decat cateva ore si s-a ars. La sfarsitul anilor 1880 a produs un bulb care a luminat 1.500 de ore.

Deşi mulţi ştiu că Thomas Edison a inventat becul cu incandescenţă în anul 1879, în fapt, acesta l-a perfecţionat. În secolul al XIX-lea omul de ştiinţă Humphrey Davis a descoperit că un arc carbonic, cu ajutorul electricităţii, producea lumină, pentru ca în anul 1860 Joseph Swan să introducă arcul de carbon într-un container de sticlă şi să creeze ceva asemănător cu becul modern. Problema cu becul lui Swan era că acesta se ardea foarte repede. Edison a dezvoltat becul cu filament care putea funcţiona fără a se arde timp de câteva ore, făcând astfel din bec un obiect practic, util în treburile zilnice.

*

Primul om care a intuit existenta electricitatii a fost fizicianul si filozoful antic Thales. Cu 600 de ani inainte de era noastra acesta facea experimente si credea (eronat) ca prin slefuire chihlimbarul se magnetizeaza. De fapt era vorba de electricitate statica. Legatura dintre electricitatea si magnetism avea sa fie facuta mult mai tarziu. Apoi, in 1600 fizicianul englez William Gilbert a studiat si el chihlimbarul si efectele slefuirii acestuia. El este cel care a venit cu denumirea de electricitate, care provine de la cuvantul latin electricus ce inseamna “ca chihlimbarul”. Apoi, in secolul 18 Benjamin Franklin (inventatorul paratrasnetului) a realizat un studiu extensiv asupra electricitatii. Franklin a facut rost de bani pentru studiu dupa ce si-a vandut posesiunile. Ulterior munca a fost continuata de catre alti savanti, precum Luigi Galvani, Michael Faraday, Nikola Tesla, Thomas Edison sau Lord Kelvin. Acestia au transformat electricitatea dintr-o curiozitate stiintifica intr-o unealta esentiala.
Primul bec electric functional a fost inventat de Thomas Edison. Insa inaintea sa alti 22 de cercetatori au realizat dispozitive similare. Acestea nu aveau insa fiabilitatea becului lui Edison. Filamentul acestuia din urma era realizat din grafit.

*

Temperatura foarte ridicată duce la “epuizarea” materialului din care este alcătuit filamentul, tungstenul, care deşi rezistă la temperaturi ridicate pentru o vreme îndelungată, în timp se subţiază şi se rupe, ceea ce înseamnă arderea becului. În fapt, din cauza temperaturilor ridicate, atomii de tungsten se desprind din filament şi se aşază pe interiorul balonului de sticlă al becului.

DIN CE ESTE COMPUS UN BEC INCANDESCENT?

Alcătuirea becului este uimitor de simplă: clopotul de sticlă umplut cu un gaz inert ca argonul, douătije metalice pe care este prins filamentul şi care au rolul de a realiza circuitul necesar “curgerii” curentului electric prin bec, o montură de sticlă pe care sunt prinse cele două tije şi soclul pentru înşurubare a becului. Pentru detalii, vezi imaginea de mai jos

Alcătuire bec incandescent

CE ALTE TIPURI DE BECURI EXISTĂ?

Există trei tipuri de becuri: becul cu incandescenţăbecul fluorescent şi becul cu halogen.

Becul fluorescent a apărut în jurul anului 1930 şi este mult mai eficient decât becul incandescent. Acesta are partea interioară căptuşită cu fosfor şi este umplut cu un gaz inert. Fosforul are rolul de a reflecta lumina produsă de bec. Lumina becului fluorescent nu este însă asemănătoare celei naturale, distorsionând culorile.

Becul cu halogen creează o lumină albă, foarte asemănătoare cu lumina naturală. Acesta produce foarte multă căldură şi nu poate fi încapsulat în sticlă, ci în cuarţ. În interiorul becului se găseşte halogen, nu argon.

scientia.ro

mai 19, 2010 Scris de 2012en | Inventii, Inventii si inventatori | , , , , , , | Lasă un comentariu

Thomas Alva Edison

Fişier:Thomas Edison.jpg

Thomas Alva Edison (n.11 februarie 1847– d.18 octombrie 1931) a fost un important inventator şi om de afaceri american a sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. A fost cunoscut şi ca “Magicianul din Menlo Park”, fiind şi cel mai prolific inventator al timpului prin aplicarea practică a descoperirilor ştiinţifice (1903 brevete). Este un autodidact, însă acest lucru nu l-a împiedicat să realizeze invenţii în domeniul electricităţii (becul cu filament), telefoniei, al sistemului de transmisie multipla a telegramelor, înregistrării mecanice a sunetului (fonograful) şi cinematografiei – kinetoscopul.

În lumea industriei introduce noţiunea de producţie de serie.

Pentru meritele sale, Academia Americană de Arte şi Ştiinţă îi acordă în anul 1895 “Premiul Rumford” pentru activitatea din domeniul electricităţii şi în anul 1915 “Medalia Franklin” pentru contribuţia sa pentru binele umanităţii.

Edison s-a născut în MilanOhioStatele Unite ale Americii şi şi-a petrecut copilăria în Michigan. A fost parţial surd din adolescenţă, ceea ce nu l-a împiedicat să devină operator de telegraf în anii 1860. Primele invenţii ale lui au fost legate de telegraf. În adolescenţa sa, Edison a lucrat şi în alte domenii, vânzând mâncare şi bomboane călătorilor din trenuri. Primul său brevet de invenţie a fost obţinut pentru maşina electromagnetică de înregistrat voturi în 28 octombrie 1868.

Inventii

Inventează şi experimentează în 1872 sistemul telegrafic duplex prin care se transmit simultan, pe acelaşi fir, două telegrame în sensuri contrare.

În anul 1877 inventeaza fonograful, primul aparat de înregistrat sunete şi totodată de redarea lor.

În anul 1878 perfecţionează telefonul lui Alexander Graham Bell (amplifică vocea cu ajutorul curenţilor de inducţie) şi, folosind microfonul inventat de Hughes, brevetează telefonul cu bobină de inducţie şi microfon cu cărbune, căruia îi adaugă apoi soneria electrică de apel.

n anul 1879 inventează becul cu incandescenţă. iar în anul 1880 realizează prima distribuţie de energie electrică instalând o centrală electrică pe pachebotul transatlantic “Columbia”, prima navă iluminată electric.

În anul 1880 propune un proiect pentru folosirea tracţiunii electrice pe calea ferată.

În ziua de 4 septembrie 1882 la New York, Thomas Alva Edison punea în funcţiune prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş.

În anul 1883 descoperă efectul care îi poartă numele, efectul Edison, care se referă la emisia de electroni de către metalele încălzite, cunoscut ca fenomenul de emisie termoelectrică. Descoperă acest fenomen întâmplător: introducând într-un bec cu incandescenţă o mică placă metalică observă că un galvanometru din circuit indică trecerea unui curent electric dacă placa era legată la polul pozitiv al sursei de alimentare şi rămanea la zero dacă placa era legată la polul negativ al sursei de alimentare. Nu i-a acordat vreo importanţă pe moment, dar la notat totuşi. Fenomenul a fost studiat şi dezvoltat ulterior de fizicianul John Ambrose Fleming, punându-se astfel bazele electronicii .

În anul 1892 inventeză un aparat de luat vederi pentru obiecte sau oameni în mişcare, care folosea o bandă de celuloid de 35 mm cu perforaţii pe margine. Primele încercari, efectuate în laborator, au fost executate cu ritmul de 15 imagini pe secundă, care pe moment nu au dat rezultate satisfăcătoare.

În anul 1894 inventează kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 46 de imagini pe secundă, dar acest aparat nu permitea decât vizionarea filmului decât de o singură persoană. Aparatul folosea benzi de film perforate pe margini, unde imaginile luminate prin transparenţă puteau fi urmărite printr-o lentilă. Primul “spectacol” public a avut loc într-o sală de pe Broadway, după care aparatul a fost construit în serie şi comercializat.

În anul 1912 realizează un prototip de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful. Rezultatele au fost mai mult spectaculoase decât satisfăcătoare.

În anul 1914 perfecţionează acumulatorul alcalin cu plăci de fier şi de nichel introduse în soluţie apoasă de hidroxid de potasiu sau de sodiu ca electrolit, inventat de germanul Jungner în 1901.

Controverse asupra personalitatii sale

Deşi a avut destule invenţii proprii, Edison nu s-a sfiit să îşi atribuie fără scrupule rezultatele muncii altora, două exemple fiind concrete în acest sens:

  • Sârbul Nikola Tesla. În 1885, transatlanticului “Oregon” i se defectase generatorul de curent electric Edison. Trebuia să plece la timp, altfel întârzierea le-ar fi adus armatorilor mari pagube. Firma lui Edison îl însărcinează pe Tesla să repare scurt-circuitul generatorului, defectul fiind în spirele înfăşurării bobinei de excitaţie şi o remediază, rebobinând-o în circa 20 de ore. Edison îi promisese un premiu de 50.000 dolari dacă defecţiunea este îndepărtată în timp util plecării vasului la data prenotată. Nava pleacă la timp, dar promisiunea premiului se transformă în explicaţii: fusese o glumă. Nici alte gratificaţii promise, de exemplu pentru perfecţionarea generatoarelor şi motoarelor electrice Edison în 24 de variante, înzestrate cu un regulator şi un nou tip de întrerupător, nu i se acordă. Edificat asupra conduitei lui Edison, Tesla va lucra de acum înainte pe cont propriu şi va realiza definitivarea sistemului sau original, bazat pe curenţi alternativi polifazaţi. Trecerea timpului îi dă dreptate lui Tesla în competiţia sa cu Edison şi treptat, teza sa privind curentul alternativ se impune. […]
Edison şi Tesla au fost propuşi împreună să împartă premiul Nobel pentru fizică pe anul 1915, ca unii ce-şi închinaseră viaţa pentru descoperiri şi realizări tehnice utile omenirii. Tesla a refuzat premiul, din cauza animozităţilor din trecut. Dar era în anul 1916, şi premiul pe acel an nu a mai fost acordat, din cauza războiului mondial…” (Formula As)
  • Francezul Georges Méliès. În 1902, după ce a terminat filmul “Le voyage dans la lune”, Méliès a intenţionat să-şi vândă filmul în S.U.A., ceea ce i-ar fi adus profituri uriaşe. Însă tehnicienii lui Thomas Alva Edison, furând o copie originală, făcuseră deja copii pentru difuzare a acestui film. A fost proiectat în toată America în reţeaua de săli de cinematograf ale lui Edison la câteva săptămâni de la lansare. Edison a făcut o avere de pe urma furtului acestui film Méliès şi datorită lipsei unei legi privind dreptul de autor. Lipsa acestei legi a dus şi la falimentarea producătorului care nu şi-a putut recupera investiţia.
  • De altfel, există o serie de invenţii şi idei de-ale angajaţilor săi pe care Edison a avut grijă să şi le însuşească. (Robert Conot – “Thomas A. Edison: A Streak of Luck”).

wikipedia.org

Despre Edison si becul inventat de el

In al VII-lea deceniu al secolului trecut, domeniul de baza al utilizarii electricitatii era telegraful.
Al VIII-lea deceniu constituie epoca iluminatului electric. Dezvoltarea oraselor, aparitia blocurilor si cladirilor massive, a corpurilor de fabrici si uzine cera imperios un nou izvor de lumina, mai puternica, mai vie, care sa poata fi distribuita in numeroase puncte.Iluminatul devine astfel domeniul de baza al aplicarii electricitatii. Cu acest prilej au fost create generatoarele industriale si centralele electricecare au deschis la randul lor drum electricitatii ca forta in puternicul fort al industriei.

Aceste victorii ale elctricitatii chiar de la inceputul dezvoltarii ei se datoresc in buna parte lucrarilor Edison.

Multumita unor combinatii speciale a pompelorde aer, in octombrie 1879, Edison a obtinut un vid (o rarefiere in balon) aproape de o milionime de atmosfera (cu mult mai putin decat vidul pe care tehnica il poate obtine azi; pe atunci o foarte mare realizare).

Intr-una din noptile sale de munca din acea perioada, Edison , in laboratorul sau cugetand la una din problemele obisnuite, ce nu-I dadeau pace, framanta distrat intre degete un cocolos de funingine, amestecat cu smoala, pe care il folosea la telefon. In timp ce gandurile inventatorului zburau departe, degetele lui turteau si rasuceau cocolasul int-un firicel tot mai subtire. Cand Edison a privit intamplator firul, i-a trecut prin minte sa incerce acest fir la lampa electrica. Spre marea satisfactie a lui Edison experienta facuta imediat a dat rezultate bune. A continuat sa experimenteze filamentele de funingine, in diferite compozitii si diferite forme. Dupa numeroase experiente Edison a confectionat o lampa cu fir de bambus carbonizat in forma de potcoava introdus intr-un balon de sticla din care a evacuat cu grija tot aerul.

La 21 octombrie 1879, Edison a conectat lampa la circuitul electric, in lampa s-a aprins lumina. Edison a marit intensitatea curentului , asteptand ca firicelul subtire san u mai suporte caldura pana la incandescenta. Lumina s-a facut insa mai stralucitoare. Edison a continuat sa maresca intensitatea curentului electric, pana a ajuns la temperature de topire a diamantului. Abia atunci filamentul nu a mai putut rezista si lampa s-a stins.

Asa s-a nascut becul electric cu filament de carbune una din cele mai mari inventii ale secolului al XIX-lea.

Cu toate acestea au mai fost necesare inca aproape 13 luni de munca si cheltuieli de peste 40.000 de dolari pan ace lampa a fost intr-atata perfectionata incat sa poata fi pusa in practica pe scara larga.

**

In acest timp de febrile cautari Edison si ajutoarele sale au muncit intr-o permanenta incordare. Munca clocotea zi si noapte. Pana la urma Edison s-a imbolnavit de ochi. In agenda sa de buzunar gasin notat la data de 27 ianuarie 1879:

“Din cauza luminii puternice mi s-au imbolnavit ochii si dupa sapte ore de munca nu mai sunt bun de nimic”

A doua zi a notat:
“Noaptea trecuta am avut dureri groaznice de la orele 10 seara pana la 4 dimineata cand cu ajutorul unei doze mari de morfeina am adormit. Pe la 4 m-am trezit. Ochii nu ma mai dor si ma simt mult mai bine, in schimb insa mi-am pirdut ziua.”

e-scoala.ro

Citate de Thomas Edison

1. “Soarta, oricât de bine intenţionată ar fi, trebuie să se bazeze pe fapte, nu pe ficţiune. Soarta bazată pe ficţiune este o speranţă falsă.” (Thomas Edison)

2. “Nu am muncit nicio zi din viaţa mea. Totul a fost distracţie.” (Thomas Edison)

3. “Dacă am face toţi lucrurile pe care suntem capabili sa le facem, ne-am uimi pe noi înşine.” (Thomas Edison)

4. “Dacă un lucru nu funcţionează aşa cum vrei tu, nu înseamnă că este inutil.” (Thomas Edison)

5. “Mulţi dintre cei care eşuează o fac pentru că nu şi-au dat seama cât de aproape au fost de succes înainte de a renunţa.” (Thomas Edison)

6. “Pentru a inventa ai nevoie de multă imaginaţie şi un morman de gunoi.” (Thomas Edison)

7. “Nu am eşuat. Doar am gasit 10 000 de metode care nu funcţionează.” (Thomas Edison)

8. “Am mult mai mult respect pentru cel care are o singura idee şi o pune în practică, decât pentru cel care are o mie de idei şi nu face nimic.” (Thomas Edison)

9. “Orice crează omul cu ajutorul minţii trebuie controlat de către caracterul acestuia.” (Thomas Edison)

10. ” Este evident că nu ştim decât o milionime de procent despre orice.” (Thomas Edison)

mai 19, 2010 Scris de 2012en | Inventatori, Inventii si inventatori | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Paleoastronautica – am fost vizitati de extraterestrii in zorii civilizatiei umane ?

Miniatura zoomorfa colombiana che, secondo molti esperti di paleoastronautica, rappresenterebbe una chiara prova dell’esistenza di velivoli, tecnologicamente progrediti, già molti secoli fa

La începutul anilor treizeci, au fost gasite, imprimate în stancile de langa Berea (Kentucky), zece urme de pasi, aparent de om, dintre care trei perechi dreapta-stanga. La unii pasi se vedeau chiar urmele degetelor si ale calcaiului. Fara nici un dubiu, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. Primele hominide au aparut pe Pamant acum trei-patru milioane de ani si au ajuns în America abia acum cateva zeci de mii.

În urma cu 250 de milioane de ani singurele fiinte care puteau lasa urme de pasi erau niste amfibieni, care însa aveau labele de o forma mult diferita. W. J. Meister a gasit în iunie 1968, la Antelope Spring (Utah) o urma pietrificata, perfect conturata, lunga de 26 de centimetri, ca de la o persoana încaltata cu o cizma, strivind un trilobit. Aceste artropode marine, extrem de variate, au disparut complet în marea extinctie de acum 245 de milioane de ani. Dar urma de pas a fost gasita într-un strat vechi de 500 de milioane de ani.

Piatra era fracturata, iar examinarea, cu microscopul electronic, a aratat ca firele de nisip fusesera într-adevar presate, ca de apasarea unui pas si nu uniforme, ca în cazul în care urma ar fi fost scobita ulterior în scopul unei fraude. Acum 500 de milioane de ani nu numai ca nu exista nici o fiinta care sa fi lasat o astfel de urma, dar pe Pamant nu existau nici un fel de fiinte care sa umble pe uscat. În zona, au mai fost gasite urme similare. În 1980, într-o cariera de piatra din Italia, un cutremur de pamant a dezgolit amprenta unei maini, aparent de om, imprimata în gresie. Urme la fel de stranii, de picioare sau de maini, au fost scoase la lumina de surpari sau de excavatii, ori aduse din adancul unor mine, în cele mai diverse zone ale lumii si provenind din straturi geologice de varste foarte diferite.

La cele de mai sus se adauga misterioase artefacte: cuie, suruburi etc. gasite incluse în bucati de roca formate cu siguranta cu milioane de ani în urma. Astfel, în 1885, la Schöndorf (Austria) a fost gasit, încastrat într-o bucata de carbune, un obiect prismatic de otel, avand un brau incizat în jur. Tot într-un bloc de carbune s-a gasit în 1891 la Morrisonville (Illinois), un lant. În Coso Mountains (California), s-a descoperit în 1961, în mijlocul unei pietre sferice, un obiect tehnic care semana cu o bujie.

În anii 1991-1993 cautatorii de aur au gasit în raul Narada (Uralul de est, Rusia) si în alte raulete din jur, un mare numar de obiecte metalice, în forma de spirala, cu diametrul de la 3 centimetri la 0,003 milimetri. Finetea prelucrarii presupunea nanotehnologii pe care abia în zilele noastre începem sa le punem la punct. În compozitia spiralelor intrau cupru, wolfram si molibden. Examinate independent, în laboratoare din Moscova, Skt. Petersburg si Helsinki, vechimea acestor obiecte a fost estimata între 20.000 si 320.000 de ani, însa nimeni n-a reusit sa gaseasca o explicatie pentru originea lor.

Si la noi în tara, în vara anului 1973 cupa excavatorului a scos dintr-o cariera de nisip de langa Aiud, pe malul Muresului, de la adancimea de 10 metri, trei obiecte încastrate în nisip pietrificat. Unul dintre ele, de 20,5 x 12,5 x 6,8 centimetri, era din aluminiu (89%), cu adaos de cadmiu, nichel, bismut si cobalt. De o forma complicata dar simetrica, evident tehnica, avand în interior doua gauri cilindrice, perpendiculare între ele, obiectul era probabil o piesa dintr-un angrenaj mai mare.

Alaturi se gaseau urme fosile vechi de 10-18.000 de ani. Un laborator din Lausanne (Elvetia) a estimat ca, judecand dupa stratul de oxid de pe suprafata lui, obiectul era vechi de cel putin 300-400 de ani. Or, aluminiul, ca element chimic, a fost descoperit în 1827 si a fost produs industrial abia în 1854. Obiectul misterios, împreuna cu înca o piesa gasita împreuna cu el, sunt depuse la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj. N-ar putea fi oare, toate cele de mai sus, semne ca cineva ne viziteaza, cu mai mult sau mai putina discretie, de foarte multa vreme?

Revistamagazin.ro

Dovezi incontestabile arata ca pe Terra a existat un razboi nuclear cu mii de ani inaintea erei noastre 

Razboi nuclear in antichitate

Daca ar fi intrebati cind a fost folosita pentru prima oara, in istoria umanitatii, arma nucleara intr-un conflict armat, majoritatea oamenilor ar raspunde fara nici cea mai mica urma de indoiala: in 6 august 1945, cind bombardierul american Enola Gay a aruncat bomba atomica la Hiroshima.

Din punctul de vedere al datelor istorice oficiale si recunoscute, acesta ar fi raspunsul corect. Numai ca, in ultimul timp, istoria da inapoi din ce in ce mai des in fata unor dovezi incontestabile ale faptului ca un razboi atomic a avut loc la un moment dat pe Pamint.

In Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei vechi, sint descrise episoade ale unui razboi nuclear.

Muntele Mortilor

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro („Muntele Mortilor“), oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea deceniu al secolului trecut. Situat, astazi, pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indusului. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care, dupa 12 ani de cercetari, a publicat, in 1979, o carte cu titlul „Distrugere Atomica – 2000 i.Hr.“, volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.

Priveliste macabra

Povestea extraordinara a Muntelui Mortilor porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.

Sute de schelete

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de trei kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura. Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra. In pozitii care dintre care mai stranii, au fost gasite sute de schelete.

Civilizatie avansata

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde, de asemenea, s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice le-au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele au sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase, nu se stie.

Nivel ridicat de radioactivitate

In comunitatea stiintifica exista o nesfirsita dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa. Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani. Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici, care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori mai mare decit cel normal.

O alta marturie

Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii. O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear in India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 de metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa. Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea platoului Saad.

Sticla verde

Cind prima bomba atomica a explodat in New Mexico, datorita caldurii extraordinare, nisipul desertului s-a transformat in sticla verde. In secolul trecut, mai multe descoperiri arheologice, din diferite zone ale globului, au scos la iveala si alte straturi de astfel de sticla. Vechi insa de mii de ani. Descoperit in 1932 de arheologul Patrick Clayton, desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 de kilometri in lungime. Latimea ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 98%. Un articol aparut in iulie 1999 in revista britanica „New Scientist“ a demonstrat ca deja faimoasa Sticla din Desertul Libian (SDL) este cea mai pura astfel de substanta de pe planeta.

Unelte si podoabe

Peste 1.000 de tone din acest material se intind pe o suprafata de sute de kilometri. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 30 de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile verzi sint numite tectite. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Sticla este cu certitudine extrem de veche. Astfel, se stie ca vinatorii preistorici isi confectionau din acest material diferite unelte ascutite. Un scarabeu sculptat in sticla verde a fost descoperit in mormintul lui Tutankhamon.

Nici o explicatie

Teoria propusa de o parte a comunitatii stiintifice este ca sticla e rezultatul impactului cu un corp cosmic. Exista insa serioase probleme cu aceasta teorie. De ce nu exista nici un crater de impact? O intrebare ramasa pina astazi fara raspuns. Nici macar sondarile la mare adincime cu ajutorul ultimelor tehnologii nu au reusit sa gaseasca urma vreunui crater. Mai mult, sticla verde este prea pura pentru a fi rezultatul unui impact atit de brutal. Se poate, deci, ca un antic razboi nuclear sa fi creat toate aceste urme? Nimeni nu poate da un raspuns. Pe cit de neverosimila pare teoria, pe atit de multe dovezi pun oamenii de stiinta in imposibilitatea de a o combate. (B. F.)

„Radacinile“ de sticla

Experimentele atomice din New Mexico, de la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, au aratat faptul ca o deflagratie atomica topeste siliconul din nisip si transforma suprafata pamintului in sticla. Fulgerul poate si el transforma citeodata nisipul in sticla, dar formele lasate au intotdeauna forma unei radacini. Ramificatiile acesteia patrund in adincime. Astfel, paturile de sticla verde nu pot fi puse in nici un caz pe seama acestui fenomen natural.

Misterul tectitelor

Dezbaterile nascute in sinul comunitatii stiintifice de problema tectitelor au fost rezumate intr-un articol publicat in august 1978 in revista „Scientific American“. Aici, un reputat cercetator american a incercat sa formuleze o teorie plauzibila care sa explice existenta misteriosului strat de sticla verde. „Cea mai probabila sursa a sticlei verzi este Luna. Daca tectitele provin de pe Luna inseamna ca pe satelitul pamintului a existat cel putin un vulcan care a erupt in ultimii 750.000 de ani. Cred ca teoria vulcanului lunar este singura posibila si ma simt fortat sa o accept“, scria John O’Keefe, autorul articolului.

Secretul lui Oppenheimer

Seful Proiectului Manhattan, prin care SUA a construit cele doua bombe nucleare ce au distrus orasele Nagasaki si Hiroshima, cercetatorul J. Robert Oppenheimer, a adaugat si el o umbra de mister peste deja faimoasa sticla verde. Intr-un interviu pe care l-a acordat imediat dupa ce a asistat la primul experiment atomic, cercetatorul a citat din Bhagavad Gita: „Acum am devenit Moartea, Distrugatoarea de Lumi“. Cu alta ocazie, intervievat la Universitatea Rochester, la sapte ani dupa istoricul experiment, si intrebat daca acela a fost primul experiment atomic din istorie, replica sa a fost: „Pai, da, in istoria moderna“.

O civilizatie disparuta

Multiple dovezi arata ca civilizatia vechilor indieni este veche de zeci de mii de ani. Cu toate acestea, pina in 1920 majoritatea expertilor era de acord ca originile civilizatiei indiene ar trebui cautate undeva in jurul secolului al IV-lea i.Hr. Aceasta teorie a fost spulberata insa de descoperirea ruinelor unor orase precum Harappa, Mohenjo-Daro („Muntele Mortilor“), Kot Diji, Kalibanga sau Lothal. Arheologii nu stiu nici astazi cine sint cei ce au construit aceste orase, dar incercarile de a data ruinele (cunoscute acum drept „Civilizatia Vaii Indusului“) au produs cifre ce se invirt in jurul anului 2500 i.Hr. Multi oameni de stiinta cred ca acestea sint ramasitele Imperiului Rama, descris in anticile textele Mahabharata si Ramayana. Aceste texte descriu si un razboi nimicitor purtat de imperiu impotriva unui dusman extrem de puternic. Textele povestesc despre armele ucigatoare folosite in conflict: mingi uriase de foc ce puteau distruge un intreg oras, „Stralucirea lui Kapila“ ce putea transforma 50.000 de soldati in cenusa instantaneu si sulite zburatoare ce puteau distruge si cele mai rezistente forturi.

Extraterestrii au pierdut ceva la Aiud

Aiudul ar putea fi un fel de Roswell al României. Doar cã, mai vechi cu câteva mii de ani. Spre deosebire de orãselul american din New Mexico, devenit celebru dupã ce în anul 1947 acolo s-a prãbusit un OZN, la Aiud nu s- a dezvoltat pelerinajul în cãutare de urme ale extraterestrilor. Subiectul este cunoscut doar pasionatilor de paleoastronauticã ori unor cercetãtori care nu vorbesc foarte mult despre el…

“Existã urme de pasi imprimate în roci vechi de 500-600 milioane de ani la Berea (Kentucky) sau la Antelope Springs (Utah). Au fost gãsite obiecte tehnice inexplicabile, încastrate în piatra formatã în urmã cu mii sau milioane de ani, la Schöndorf (Austria), Coso Mountains (California), în albia râului Narada (Uralul de Est, Rusia), chiar si în România lângã Aiud, în râul Mures. N-ar putea fi oare acestea semne cã cineva ne viziteazã de foarte multã vreme?”
Dan D. Farcas, doctor în matematici

Istoria modernã a omenirii a înregistrat descoperirea unor obiecte bizare, care în mod normal nu ar fi trebuit sã existe.

Pentru simplul fapt cã oamenii nu dispuneau de tehnica necesarã fabricãrii lor. Un astfel de exemplu este obiectul misterios de la Aiud, descoperit acum 30 de ani, obiect ce este considerat de unii speciali sti ca un artefact de origine extraterestrã.

La doi kilometri Est de Aiud sunt dezgropate în 1974, de cãtre o grupã de muncitori, care lucrau la o carierã de nisip la malul Muresului, la o adâncime de zece metri, trei obiecte. Douã s-au dovedit a fi oase fosilizate de mastodonti, animale dispãrute de peste un milion de ani de pe suprafata Terrei. Al treilea a dat însã multã bãtaie de cap specialistilor care l-au analizat.

Obiectul metalic de circa 20 cm are o formã de ciocan în care sunt executate douã gãuri de formã cilindricã, de diametre diferite, care sunt dispuse perpendicular. În partea inferioarã a gãurii de diametru mai mare se poate observa o camerã de formã ovalã, probabil lãcasul unei axe cu capul rotunjit. Obiectul a fost analizat de cãtre dr. I. Niederkorn de la Institutul pentru Studiul Metalelor si Mineralelor din Mãgurele.

Aiudenii de acum câteva milenii nu puteau prelucra aluminiul

Analizele au stabilit cã materialul din care era compus obiectul este un aliaj alcãtuit din 12 elemente. Materia de bazã, adicã 89 de procente o constituie aluminiul. Celelalte elemente identificate sunt: cupru- 6,2%; siliciu-2,84%; zinc-1,81%; plumb- 0,41%; staniu-0,33%;
zirconiu-0,2 %; cadmiu- 0,11 %; nichel; cobalt; bismut; argint si urme de galiu, acestea din urmã în cantitãti foarte mici.

Materialul de bazã al bucãtii de metal, aluminiul, a stârnit curiozitatea. Pentru prima datã aluminiul a fost descoperit abia în anul 1825 si doar la sfârsitul secolului 19 s-au obtinut pe cale industrialalã temperaturi de aproape 1.000 grade Celsius, aluminiul gãsindu-se în naturã numai sub formã de minerale. În acelasi timp obiectul era acoperit de un strat de oxid mai gros de un milimetru. Aluminiul se oxideazã în prezenta oxigenului, acoperindu-se cu un strat foarte subtire de oxid. Grosimi ale acestui strat de peste un milimetru, nu numai cã nu sunt cunoscute ci necesitã o actiune îndelungatã a oxigenului, de-a lungul a câteva mii de ani, fapt ce întãreste dovada cã obiectul amintit este foarte, foarte vechi.

Obiectul prezintã si urme de lovituri si zgârâieturi care ar putea proveni de la niste lovituri puternice.

Talpã de aterizare pentru aeronave?

Inginerul aeronautic Michael Hesemann propune o teorie interesantã în ceea ce priveste originea obiectului, spunând cã acesta ar putea proveni de la un obiect zburãtor de mãrime micã si ar fi putut constitui o talpã de aterizare a acestuia.

Informaticianul Dan D. Farcas, doctor în matematici si vicepresedintele Asociatiei Române pentru Studierea Fenomenelor Aeropsatiale Neidentificate, considerã cã misteriosul artefact de la Aiud nu este altceva decât unul din nenumãratele semne ale vizitelor unor civilizatii
extraterestre mult mai evoluate decât specia umanã… În prezent artefactul misterios de la Aiud se aflã în depozitele Muzeului din Cluj Napoca.

 
ufo-research.tripod.com

 

 

mai 13, 2010 Scris de 2012en

 

 

 

 

 

Post a comment or leave a trackback: Trackback URL.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: