Monthly Archives: mai 2010

Mayasii si egiptenii, urmasii atlantilor?

„Candva a cazut din cer o stea si flacarile au cuprins intreaga fire. Toti au pierit iar eu am scapat cu viata. Dar cand am vazut gramada de trupuri arse, amara¬ciunea mea a fost atat de mare, incat era sa mor de durere.”
Acesta este mesajul hieroglific in¬scris pe un papirus1) apartinand dinastiei a Xll-a egiptene. El evoca, Tn felul sau, disparitia Atlantidei. Ori, in cealalta parte a Oceanului Atlantic, la mii de kilometri de malurile Nilului, legendele incase si mayase relateaza, in termeni aproape identici, folosind aceleasi simboluri, „marele naufragiu”, „caderea stelei”, „pieirea in adancuri, fiind acoperita de valuri, a unei imparatii vestite, odinioara
1) acest papirus se afla la muzeul Ermitaj din Sankt-Peters-burg, ca si alte vestigii ale Egiptului antic. puternica si suverana”. Astfel, un trib de indieni albi, paria, stabilit in satul numit in mod ciudat Atlan! pastreaza o traditie orala aproape milenara^ amintind de „Insula cea mare”, pe care un cata¬clism urias a distrus-o, scufundand-o in adancul apelor oceanului.
O teza indrazneata
Atlantologii, fie rusi, ca profesorul Nikolai Giroff, fie americani, ca Andrew Thomas, fie germani, ca arheologul Leo Frobenius, sau francezi, ca Paul Le Cour si Georges Barbarin, se vor folosi de aceasta coincidenta, pentru a afirma ca povestirea lui Platon nu se refera catusi de putin la o legenda confuza, ci la o realitate istorica.
Teza sustinuta de acesti specialisti se rezuma la faptul ca egiptenii, de o parte a oceanului, mayasii si incasii de cealalta parte, sunt ultimii su¬pravietuitori ai poporului atlant care traia, in vremuri stravechi, pe un continent imens, situat in mijlocul Oceanului Atlantic. Este o teza indrazneata, dar care se bizuie pe o multime de fapte de ordin ar¬heologic, artistic, ritualic, chiar si initiatic, dupa parerea unora.
Nu ne permitem sa apreciem autenticitatea si soliditatea acestei teze; noi ne multumim sa o prezentam. Dupa parerea noastra, teza este com¬plexa, captivanta, starnind curiozitatea si interesul pentru cercetare, pentru ca propune dezlegarea multor alte mistere ale istoriei.
Indienii din America sl egiptenii: aceeasi obarsie
„Daca refuzam sa acceptam teoria Atlantidei, scria abatele Moreux, originea civilizatiei Lumii Noi, care se sustine prin vestigiile mayase, incase, si cea a civilizatiei egiptene ar fi cu totul de neinteles.”
Referindu-se la povestirea lui Platon, abatele Moreux specifica urmatoarele:
„Legendele au inregistrat in foarte mica masura vocile neamului disparut al atlantilor. Noua ne re¬vine misiunea de a le amplifica, de a le face clare si usor de inteles, prin capacitatea noastra de a de¬duce si imaginatia creatoare.”
Printre dovezile care ar putea determina obarsia comuna a indienilor din America si a egip¬tenilor figureaza in primul rand asemanarea izbi¬toare a scrierilor lor. Intr-adevar, de cincizeci de ani arheologii studiaza, comparativ, hieroglifele Americii preistorice si cele ale Egiptului antic.
Un cercetator francez, Auguste Le Plongeon, citeaza treisprezece semne mayajse care sunt iden¬tice cu cele folosite in Egipt, fn plus, conform datelor actuale prezentate de egiptologi, acele trei¬sprezece semne mayase care au fost descifrate, au absolut acelasi sens ca semnele egiptene. Un alt cercetator, dr. Bertoni, constata, la randul sau, ca guaranii1′ care traiesc in Paraguay au acelasi sistem de scriere ca egiptenii.
1) populatie indiana din Paraguay.
in lucrarea Enigma Atlantide!, aparuta in 1952, unul dintre cei mai buni specialisti francezi in acest domeniu, colonelul A. Braghine, aduce la cunostinta cititorilor cateva fapte uimitoare, si anume nenumaratele asemanari care exista intre hieroglifele egiptene, pe de o parte, si cele care se intalnesc si in prezent in marile paduri virgine ale Amazonie’i, in America centrala, in Brazilia si, in mod deosebit, in statul Mato Grosso.
Asemanari care nu pot fi datorate intamplarii
Pentru colonelul Braghine nu exista nici un du¬biu: stramosii egiptenilor nu pot fi decat indienii din America, colonizati si puternic influentati de cultura si civilizatia atlanta, care au emigrat spre Africa in urma cataclismului.
„Cum s-ar putea explica altfel asemanarile, uneori surprinzatoare, impresionante, care se pot constata intre conceptiile religioase si astronomice, arhitectura si, in general, civilizatia egiptenilor, a sumerienilor1′, atoltecilor2′, a incasilor, a mayasilor?
Toate datele acestea fac extrem de plauzibila ipoteza originii americano-atlante a civilizatiei egip¬tene”.
1) faceau parte din populatia de baza a vechiului tinut al Sumerului din sudul Mesopotamiei.
2) populatie indiana din Mexic.
an prezent, dupa cateva zeci de ani de la publi¬carea lor, ipotezele lui Braghine sunt confirmate in mod remarcabil de lucrarile intreprinse de ar¬heologi. Atat pe tarmurile Nilului, cat si in regiunile accidentate ale Yucatanului, leaganul stravechiului imperiu Maya, arheologii, veniti din toate colturile lumii, de nationalitati diferite, avand o cultura vasta, dar si conceptii variate, scot la iveala aceleasi semne misterioase: arabescuri, desene complicate, cadre dreptunghiulare; ei descopera aceleasi mo¬tive, aceleasi ornamente, pe picturile murale. Aceeasi vietate sacra, scarabeul, este reprezentata frecvent atat pe frontonul unui templu maya cat si pe frescele egiptene.
.Aceste asemanari tulburatoare nu pot rezulta doar dintr-o pura intamplare”, afirma etnologul american James Churchward.
Secretele metafizice egiptene: papirusul Iul Anana
Churchward adauga nenumarate precizari, din¬tre cele mai interesante, pentru a demonstra paralelismul dintre riturile, semnele si credintele civilizatiilor americane precolumbiene si civilizatia egipteana. Dupa parerea sa, ele sunt identice.
Dupa treizeci de ani de cercetari intreprinse, rand pe rand, in Egipt si in America latina, Churchward a izbutit sa stabileasca precis analogi¬ile fascinante care exista intre credintele religioase egiptene si cele ale indienilor din America. Citam una dintre nenumaratele dovezi sustinute de acest etnolog.
Papirusul lui Anana, seful scribilor pe vremea faraonului Seti II (secolul XIVI.H.) ne incredinteaza secretele metafizicii egiptene care, dupa parerea lui Churchward, sunt „asemanatoare sub toate aspec¬tele cu credintele inradacinate ale indienilor din America”.
Ce destainuia acest papirus?
„Priviti, nu este scris pe acest sul? Cititi, voi, care il veti descoperi in vremuri viitoare, daca zeii vostri v-au harazit putinta de a citi. Cititi, o, copii ai zilei de maine, si aflati tainele trecutului, care voua vi se pare indepartat, fiind, in realitate, foarte apro¬piat.
Oamenii nu traiesc doar o singura data pentru a disparea apoi pe veci; ei traiesc mai multe vieti, in locuri diferite, dar nu intotdeauna in lumea aceasta, intre un fel de viata si altul exista un val intunecat, de nepatruns.
Portile se vor deschide in cele din urma si vom vedea toate salile prin care am pasit din timpuri stravechi.
Religia noastra ne invata ca vom trai vesnic. Ori, vesnicia neavand sfarsit nu poate avea nici inceput, este un cerc inchis; in consecinta, daca un fapt e adevarat, si anume ca traim vesnic, celalalt trebuie sa fie tot atat de adevarat, ca am trait dintot-deauna.
Oamenii cred ca Dumnezeu are mai multe fete si fiecare este incredintat ca fata pe care o vede este aceea a adevaratului si unicului Dumnezeu. Cu toate acestea, ei se inseala, pentru ca toate fetele, toate aspectele sunt ale aceluiasi Dum¬nezeu.
Ka-ul nostru, stapanul nostru spiritual, ni-l infatiseaza in diferite feluri. Cercetand izvoarele ne¬secate de intelepciune care salasluieste in esenta spiritului uman, descoperim franturi de adevar care ne dau noua, celor invatati, puterea de a infaptui minuni.
Spiritul nu trebuie judecat dupa trup, nici Dum¬nezeu dupa locasul sau.”
„l se vor dezvalui diferitele vieti trecute”
La egipteni, scarabeul nu reprezinta un zeu, ci simbolul Creatorului, deoarece rostogoleste un bulgare de pamant, unde isi depune ouale,’ dupa cum Creatorul face sa se roteasca pamantul, care este rotund si da viata lumii intregi.
„Toti zeii trimit cu iubire acestui pamant darurile lor, fara de care am inceta de a exista. Credinta mea ma instruieste si ma pregateste, ea ma invata mult mai multe lucruri decat a voastra, imi spune ca viata nu sfarseste odata cu moartea si ca dragostea, fiind esenta vietii, va dainui vesnic.”
Puterea legaturii nevazute va uni doua suflete inca multa vreme dupa ce lumea se va fi sfarsit.
Spiritele sau sufletele dintr-o incarnare se vor intalni poate intr-alta incarnare si ele se vor simti atrase ca de o putere magnetica fara sa inteleaga ratiunea acestei apropieri.
„Omul traieste din nou, de mai multe ori, fara a-si cunoaste vietile trecute, poate doar in vreun vis, cand gandurile il poarta spre o imprejurare sau un eveniment dintr-o incarnare precedenta. Dar el nu stie nimic despre acest eveniment, nu stie unde si cum s-a produs; il percepe ca pe ceva cunoscut, familiar. Cu toate acestea, in cele din urma, toate aceste vieti trecute i se vor dezvalui.”
Divinitati egiptene sl spirite maya
Indienii din America si egiptenii nu au numai aceleasi credinte religioase. Ei au, de asemenea, anumite rituri si anumite ceremonii comune.
„incoronarea regelui — zipa — tribului chibcha, in Columbia, dupa cum afirma abatele Moreux (in Stiinta misterioasa a faraonilor), seamana cu cere¬moniile de incoronare a faraonilor. La anumite triburi americane din epoca preistorica se practica circumcizia ca in Egiptul antic, in cadrul aceluiasi ceremonial, folosind un cutit de silex. Trebuie, de asemenea, sa semnalam o similitudine foarte mare intre vesmintele si podoabele simbolice, specifice preotilor apartinand unor triburi din America de Sud si cele ale preotilor din Egiptul antic.
Egiptenii credeau ca boita cereasca este sustinuta, in cele patru puncte ale zarii, de patru divinitati numite Canope1′, al caror parinte este Ho-rus; urnele continand maruntaiele defunctului erau impodobite cu reprezentari ale acestor divinitati. Mayasii credeau, de asemenea, ca spiritele Can, Muluc, Ix si Cauac sprijina cele patru puncte cardi¬nale si ei atribuiau fiecarui Bacab (spiritul) o culoare diferita: cel din rasarit era rosu; cel din nord, negru; cel din sud, galben si cel din vest, alb. Ei procedau la fel, depunand maruntaiele raposatilor in patru urne, pe fiecare dintre ele fiind reprezentat cate un Bacab.”
in folclorul unor indieni din Anzi, ypurinii, inruditi de aproape cu triburile anti si quitchua aymara, descoperim un mit foarte asemanator celui al lui Or-feu si Euridice, precum si o poveste care aminteste, partial, de legendele din ciclul lui Isis si Osiris.
Statuetele colectiei Franco
„Exista un numar considerabil de obiecte de arta descoperite in America, semanand pana in cele mai mici detalii cu obiecte egiptene de acelasi fel, afirma abatele Moreux. Ne referim la anumite statui figurand in Muzeul National mexican si
1) Canopele erau vase folosite de egipteni si de etrusci pentru depunerea viscerelor defunctilor mumificati. Canopele egiptene erau de obicei in numar de patru si pe capacele lor figurau busturile celor patru fii ai lui Osiris’: un om, un ci-nocefal, un erete, un sacal.
indeosebi la aceea care o infatiseaza pe zeita Xo-chipilli, in sti! autentic egiptean. Remarcam la mai multe busturi mexicane aranjarea parului in felul atat de caracteristic egiptenilor. Cele doua statuete gasite la San Salvador par o reproducere exacta a mumiilor egiptene, bineinteles in afara caracterelor gravate pe piedestal. De asemenea, s-au descope¬rit, in ruinele piramidei de la Sihuatan, in San Salva¬dor, statuete cu cap de lup, amintind Anubis-ul egiptean, constituind pana acum unicul indiciu de zoolatrie descoperit in America. Statuetele colectiei Franco, din Quito (Ecuador), prezinta detalii tipic egiptene: coafura, barba, vesmintele, pectoralii1′ preotilor… Revelatia, destul de ciudata, a existentei in America preistorica a unei rase de oameni barbosi este confirmata, o data mai mult, de statuia reprezentand Omul barbos, descoperita printe rui¬nele orasului Tiahuanaco, singura care a fost crutata de vandalismul primilor cuceritori spanioli ai BolJviei.”
Un batran Incas de vita nobila
Cautatorii de comori, mai putin rigurosi decat etnologii, dar mai preocupati de obtinerea unor rezultate imediate, au contribuit si ei, involuntar, dupa cat se pare, la formarea convingerii ca indienii si egiptenii aveau origine comuna.
1) pieptar de metal impodobit cu pietre scumpe, pe care il pur¬tau faraonii egipteni si marele preot la evrei.
Florent Ramauge nu este catusi de putin un om dezinteresat. Desi manifesta cel mai viu interes pentru legendele stravechi incase, incercand sa patrunda tainele lor, dezlegandu-le misterele, aflandu-le talcul ascuns, el nazuieste, dupa cat se pare, sa descopere una din comorile fantastice care au aprins imaginatia multora, de-a lungul secolelor.
Citam relatarea lui Ramauge, mentionata de Robert Charroux1′, caruia i se destainuise. Cadrul acestei povestiri este lacul Titicaca, mare interioara mica, situata la granita Perului si a Boliviei, la… 4.000 m altitudine. Vom regasi in Egipt echivalentul acestei povesti surprinzatoare.
„Un batran incas, de vita nobila, respectand traditiile strabunilor sai carora le cunostea cele mai importante taine, ajuns la sfarsitul vietii, s-a aflat intr-o mare incurcatura, pentru ca era unicul detina¬tor al unui secret de o importanta covarsitoare, care nu trebuia sa dispara odata cu el.
Era vorba despre doua comori incase, nease¬muite tezaure, pe care preotii Soarelui le ingropa-sera in Anzii Cordilieri, in doua ascunzatori numite: Pez Grande si Pez Chico.
Ori, batranul nobil incas avea un prieten spaniol, om de caracter, cu inalte principii morale, sincer admirator al obiceiurilor bastinasilor — dupa parerea lui — care ii aratase multa prietenie si ii daduse nenumarate dovezi de solicitudine.
1) Robert Charroux, Tresors du monde, Fayard, 1962 (n. a.).
Asadar, acest spaniol era incontestabil cel mai bun prieten al sau si, dupa o indelungata chibzuinta, incasul a hotarat sa-i destainuie lui ului¬torul secret al lui Pez Grande si Pez Chico, astfel incat acesta sa-i mosteneasca taina legendara.”
„A deschide trei porti pentru a ajunge la sanctuar”
L-a chemat la el si i-a spus:
.Asculta, prietene! Mi-ai dovedit intotdeauna ca imi esti prieten si ca ma pretuiesti. Eu am toata in¬crederea in nobletea ta sufleteasca si in marinimia ta. Nu mai am mult de trait: zilele imi sunt numarate. Am datoria sfanta de a transmite taina incredintata mie de stramosii mei.
Tie, prietene, iti voi spune unde se afla co¬moara de la Pez Chico: in Anzii din Carahaya, pe coasta vaii unde curge raul. Vei gasi o pestera pe care o lumineaza soarele, cu prima raza a rasaritu¬lui. Blocuri mari de piatra astupa fundul pesterii si va trebui sa cauti pana cand vei descoperi o crapatura, larga cat sa poata trece un om. Dincolo de ea, un tunel patrunde in adancul muntelui si va trebui sa deschizi una dupa alta trei porti pana vei ajunge la sanctuarul secret.
Prima poarta este din arama si se deschide cu o cheie de aur. A doua este din argint si se deschide cu o cheie de arama. A treia este din aur si se deschide cu o cheie de argint.
in sanctuar vei gasi multe bogatii stranse lao¬lalta; statui din metal pretios si un disc de aur pe care il vei lua si mi-l vei aduce, caci vreau sa-l privesc cu luare-aminte inainte de a-mi da sufletul. Apoi, il vei duce inapoi in sanctuar si vei veghea cu cea mai mare grija ca sa nu se instraineze nici cea mai mica parte din bogatiile care-i apartin zeului.”
La lumina unul felinar s-a inversunat ore in sir impotriva statuii Zeulul-Soare
Spaniolul a promis tot ce a dorit batranul si a plecat spre Anzii din Carahaya.
Dar, pe masura ce inainta in munte, febra auru¬lui il cuprindea si ii lua mintile. A patruns in pestera si, pentru ca incuietorile functionau anevoie, a fortat portile si a pradat sanctuarul, luand tot ce era mai de pret. Dar acest jaf i-a marit nebunia, pofta nesabuita, nestavilita, de a-si insusi comoara de la Pez Grande, care era si mai uimitoare.
El s-a inapoiat la casa batranului incas; prin amenintari si alte forme de constrangere, a incercat sa-l faca sa marturiseasca secretul marelui tezaur.
„— Nu, a spus incasul. Tu m-ai inselat, ai tradat increderea pe care am avut-o in tine si nu vei ajunge niciodata sa afli taina lui Pez Grande.,. nicio¬data^… niciodata…”
inainte de a muri in chinuri, torturat, batranul a soptit cateva cuvinte care l-au inflacarat pe spaniol:
„Intrarea la Pez Grande se afla sub statuia Zeului-Soare, dar nu o vei gasi!”
Spaniolul si-a amintit ca in sanctuarul de la Pez Chico exista o astfel de statuie si a inteles sau a presupus ca va trebui sa caute mai bine in pestera. S-a reintors acolo, cu un tarnacop si o lopata. La lumina unui felinar ajncercat ore in sir sa de¬plaseze statuia zeului, in momentul in care a reusit sa o rastoarne, peretii pesterii s-au prabusit si l-au ingropat sub daramaturile lor.
in felul acesta a fost pecetluit secretul as¬cunzatorilor Pez Chico si Pez Grande, despre a caror existenta s-a aflat pe cai nestiute si tainice.
Comoara fabuloasa a faraonilor
Tuneluri care duc la sanctuare, discuri de aur, statuete pretioase, Zeul-Soare, pedepsirea profa¬natorului: toate aceste elemente se regasesc, cu o asemanare tulburatoare, in legendele privind co¬morile Egiptului antic, asa cum sunt povestite de un admirabil cronicar al secolului X, AI-Massudi, in lu¬crarea sa intitulata Pajistile de aur^.
Prezentam un fragment referitor la tezaurul fabulos al faraonilor, despre care AI-Massudi afirma ca a fost tinta explorarilor mai multor generatii de cautatori de comori arabi:
1) Les P/a/nes cfor(Murujad-dhahab), Editions An-Nahar, Le Caire, 1954) (n. a.).
«Simtindu-si sfarsitul aproape, seful scribilor l-a chemat la capataiul sau pe fiul cel mare, vrand sa-i incredinteze un secret nemaiauzit. „Fiule, a spus el, zilele mele sunt numarate si simt cum ma invaluie umbra mortii. Dar nu pot sa ma duc fara a-ti destainui locul unde se afla comoara neasemuit de mare a Zeului. Este un tezaur pe care nici o minte ome¬neasca nu o poate nici concepe, nici pretui cum se cuvine. Povestea ei dateaza din vremuri stravechi, de acum multe mii de ani si obarsia ei se pierde in negurile istoriei. O veche legenda mentioneaza fap¬tul ca tezaurul acesta uluitor a fost adus in Egipt, de demult, de stra-stramosii nostri ilustri, care venisera din partea cealalta a marii, lata tot ce pot sa-ti spun despre aceasta comoara. Daca ma vei intreba in ce consta nu voi putea raspunde cererii tale, satis-facandu-ti curiozitatea, pentru ca ceea ce cuprinde trebuie sa ramana secret, iti voi spune doar ca poti numara tot atatea pietre pretioase cate stele sunt pe bolta cerului, statui din aur atat de grele incat unui om nu-i este cu putinta sa le ridice, manuscrise unice care prezinta istoria neamului nostru, obiecte de cult executate din materialele cele mai rare si mai preti¬oase, discuri din aur, simbolurile misterioase ale stravechiului Zeu-Soare, atatea comori nemaiva¬zute, uimitoare, care depasesc orice inchipuire.
Aceste minuni, fiule,’nu fac parie numai din categoria celor care pot starni lacomia omeneasca. Sunt si minuni ale Stiintei celei mai inalte, mostenite de la stramosii nostri, unelte uluitoare, adevarate miracole, care-i ingaduie omului sa masoare timpul, sa prevada viitorul, sa zboare in vazduh, sa se miste sub apa cu tot atata usurinta ca si pe pamant.”»
Dupa ce a descris astfel acest fezaur fantastic, care aminteste foarte bine de comoara batranului incas, seful scribilor i-a destainuit fiului sau itine-rariul misterios care il va duce la ascunzatoare.
Asemenea legendei incase, itinerariul este marcat de treceri subterane pana la intrarea in sanctuar. Cele doua povesti sfarsesc in mod ana¬log. Fiul scribului, furat de patima si de lacomia lui nemarginita, innebuneste si moare, acoperit de apele Nilului, aproape de Marea Piramida.
Greutatea paharului plin sau gol ramanea constanta
Cronicarul AI-Massudi mentioneaza, in mai multe randuri, puterea malefica a Marii Piramide, care comunica cu Nilul printr-un tunel blestemat: toti cei care au incercat sa treaca prin el au platit cu viata cutezanta lor.
„Sub domnia lui Ahmed Ben Tulunz un grup de oameni a intrat in Marea Piramida. Intr-una din camere, au descoperit un pahar din sticla, executat intr-un fel cu totul deosebit si de o culoare rara, maiastra; cand au iesit din piramida si-au dat seama ca unul dintre ei lipseste. S-au reintors sa-l caute, dar omul acela le-a iesit in cale, gol, si le-a spus: «Nu ma urmati, nu ma cautati!» si a disparut in Piramida. Ceilalti au inteles ca era sub puterea unei vraji si i-au povestit totul lui Ahmed Ben Tulun,
Compotier in stil Kamara (2000 I.H.) de o extrema finete, pana la transparenta. care a interzis intrarea in Piramida. Dupa aceea, el a pus stapanire pe paharul de sticla, l-a cantarit si a putut constata ca avea o greutate constanta, chiar daca era gol sau plin.”
Un lant neintrerupt de piramide din Africa pana in America Centrala
Piramidele si tainele lor constituie, de altfel, una dintre cele mai puternice dovezi invocate de toti cei care considera ca egiptenii si indienii din America au mostenit cultura atlantilor, a ultimilor supravietui¬tori ai Atlantidei, dupa distrugerea ei catastrofala.
Cum s-ar putea explica altfel similitudinile izbi¬toare, surprinzatoare, intre piramidele Egiptului si cele din Lumea Noua?
Revista Atlantis a consacrat Atlantide! nenu¬marate studii si cercetari deosebit de interesante, lata raspunsul pe care-l propune la intrebarea de mai sus: ,Aceasta asemanare este extrem de evidenta in cazul piramidelor americane si al portilor monu¬mentale ale Templului Soarelui din Tiahuanaco, in Bolivia. Egiptul nu a fost singura tara in care s-au inaltat piramide. Asemenea monumente alcatuiesc un fel de lant, care incepe din Armenia (v. desco¬peririle facute la Ani de profesorul Marr, arheolog rus), apoi strabate Mesopotamia cu ziguratele”
1) edificiu in forma de piramida cu trepte, avand in varf un tem¬plu, specific civilizatiei Mesopotamiei. sale, trece prin Egipt si, dincolo de Atlantic, con¬tinua de-a lungul Yucatanului, pe podisurile inalte ale Mexicului, in Guatemala si San Salvador. Pi¬ramidele construite de tolteci si de mayasi sunt ori¬entate cu o precizie uimitoare si nu exista nici o indoiala asupra semnificatiei lor astronomice. Aceasta particularitate atrage atentia asupra ul¬timelor descoperiri facute in domeniul structurii Marii Piramide de la Gizeh. intr-o serie de articole publicate in 1935, in Revue scientifique, un savant francez, generalul Langlois, punea in discutie exis¬tenta unei misterioase rase preistorice care i-a pre¬cedat, in America, pe tolteci, mayasi si alte rase cu o civilizatie relativ inaintata. Aceste populatii ciu¬date, care aveau cunostinte vaste in domeniul matematicii si al astronomiei, au inaltat numeroase piramide, care sunt orientate cu cea mai mare exactitate. Uneori, aceasta orientare ne-a permis chiar sa le datam; astfel, ele ar apartine, in general, perioadei cuprinse intre anii 3000 i!H. si inceputul erei crestine, in ceea ce ma priveste, eu cred ca sunt cateva piramide americane mult mai vechi; de exemplu, Marea Piramida de la Teotihuacan a fost construita, dupa toate probabilitatile, cu multe mii de ani inaintea erei noastre.
De altfel, dupa cum se pare, atat in America, cat si in Egipt, monumentele mai vechi au repre¬zentat modele care au fost imitate, iar toltecii si ma-yasii au inaltat piramide asemanatoare celor ridicate de predecesorii lor, fara sa-si dea seama de talcul adanc al monumentelor mostenite. Legende¬le destul de confuze, raspandite la indieni, amintesc faptul ca marile piramide din Lumea Noua au fost construite de uriasi de origine necunoscuta, care au pierit in urma unor mari catastrofe, insotite de inundatii si cutremure, in limbajul lor pitoresc, indi¬enii de pe Orinoco1′ numesc aceasta epoca: „Vre¬mea cand padurile erau inundate” (Catenamanoa). Asemanarea dintre edificiile preistorice ale Americii si constructiile egiptene si babiloniene este uneori surprinzatoare. Vestita piramida in trepte de la Sakkarah, in Egipt, este intru totul o copie a pi¬ramidelor mexicane.”
Egiptenii au mostenit cunostintele lor stiintifice de la atlantl
Un alt autor, Serge Hutin2′, prezinta numeroase exemple cu privire la legatura stransa dintre civi¬lizatia egipteana si cea a Americii preistorice. El analizeaza in amanuntime numeroasele analogii dintre piramidele egiptene si cele de la Xochicalco, Teotihuacan si Sihuatan, in San Salvador. Citam cateva afirmatii ale lui Serge Hutin: „Toate monumentele acestea, fie edificii preis¬torice americane, fie monumente egiptene, cauta sa impresioneze prin dimensiunile lor. Se intelege ca oamenii care le-au cladit au dorit sa realizeze o
1) fluviu in America de Sud (2160 km) pe teritoriile statelor Venezuela si Columbia.
2) in lucrarea Oameni si civilizatii fantastice, colectia „Aven¬tura misterioasa” 1970 (n. a.). lucrare care sa dainuiasca vesnic si au cautat sa-si atinga scopul alegand piramida, cea mai rezistenta, dupa parerea lor, sau monolitii enormi. Aceasta tendinta de a executa opere de dimensiuni colosale se intalneste la multe civilizatii, incepand cu cea din Mesopotafnia si sfarsind cu cea din Bretania1′. Pe o intindere imensa, din America Centrala pana in Babilonia, arhitectura preistorica se caracterizeaza printr-o mare simplitate, pur geometrica, a liniilor edificiilor, care produce uneori o impresie de netarmurita frumusete, conferindu-le, in acelasi timp, cea mai mare trainicie.
Pentru aceasta stransa inrudire, intre civilizatia Americii preistorice si civilizatia egipteana, stau marturie ruinele de la Palenque, Ocochingo, palatele de la Mitla, piramidele de la Xochicalco, Teotihuacan si Sihuatan, ornamentele Templului Soarelui de la Cuzco, portalul monolitic al templului ciclopean de la Tiahuanaco care, dupa toate pro¬babilitatile, a fost in acelasi timp si un observator astronomic — si multe alte monumente risipite ici si colo in America Centrala si in America de Sud. Mentionam ca A. Poznansky si R. Mueller se cred indreptatiti sa dateze intemeierea orasului si a por¬tului Tiahuanaco aproximativ in anii 1300 i.H.
1) Bretagne, peninsula in nord-vestul Frantei, udata de apele stramtorii La Manche si ale Oceanului Atlantic; bretonii sunt descendentii celtilor veniti din insulele britanice in secolele V-VI.
Probabil atlantii sunt cei care au transmis egip¬tenilor cunostintele stiintifice, dupa cum rezulta din cercetarile efectuate cu privire la structura Marei Pi¬ramide de la Gizeh, si care depasesc mult ceea ce stiam despre stiinta egipteana. Situarea centrala a continentului atlant, Tn mijlocul oceanului, a con¬tribuit, fara indoiala, la extinderea influentei sale asupra lumii civilizate din acea vreme; raza sa de actiune s-a intins spre vest, pana in Yucatan si Mexic si spre est, pana la bazinul mediteranean si Babilonia.”
Opt milioane de lucratori pentru construirea piramidei Iul Keops
in stadiul actual al cercetarilor arheologice nu dispunem de date asupra tehnicii folosite de indienii din America la construirea piramidelor lor.
in schimb, mai multe relatari prezinta nu¬meroase informatii precise cu privire la construirea piramidelor egiptene. Istoricul grec Herodot pre¬cizeaza ca pentru construirea Marii Piramide a lui Keops au lucrat echipe de 100.000 de oameni, timp de douazeci de ani; pentru mentinerea unui ritm de munca satisfacator, echipele se schimbau o data la trei luni. Ajungem astfel, printr-un calcul simplu, la un numar fantastic: opt milioane de lucratori, in acesti douazeci de ani.
Herodot, ca si Solon, detinea aceste informatii de la preotii egipteni; el povesteste, in continuare, conform aceleiasi surse, ca, in primul rand, s-a facut un drum pentru transportul materialelor. Nu¬mai lucrarea aceasta a necesitat zece ani. Istoricul grec descrie apoi utilajele ciudate, executate pentru ridicarea blocurilor de piatra, unele cantarind chiar mai multe tone. Dupa terminarea constructiei pro-priu-zise, Marea Piramida a fost acoperita’cu blo¬curi de calcar enorme, pe care arhitectii au inscris, cu grija, metodele lor de lucru — marturii nepieri¬toare ale vremurilor acelora.
„Timpului nu-l pasa de nimic,
Iar piramidelor nu le pasa de timp”
Andrew Thomas1) stabileste o paralela intre gi¬ganticele blocuri de piatra folosite de indienii din America si de egipteni pentru ridicarea piramidelor lor, si anume:
„Cand a fost descoperita zidaria preincasa, la Ollantay-Tambo si Sacsahuaman, in Peru, greu¬tatea unor blocuri de piatra a fost apreciata la peste o suta de tone. In ciuda masei lor enorme, blocurile erau asezate cu o precizie uimitoare, iar rosturile se distingeau cu multa greutate cu ochiul liber, in afara Egiptului, astfel de constructii, asemenea celor ridi¬cate de arhitectii din Peru, nu se intalnesc in nici o alta tara.
Marea Piramida a lui Keops, din Egipt, repre¬zinta o constructie de o precizie uluitoare pentru
1) in lucrarea Secretele Atlantide!, ed. Robert Laffont 1969 (n. a.). vremea aceea. Cei care au executat-o cunosteau geometria si arhitectura, la un nivel superior. Astfel, s-a putut spune: „Timpului nu-i pasa de nimic, iar piramidelor nu le pasa de timp”.
Blocurile slefuite, cantarind 15 tone, asezate la baza piramidei lui Keops, sunt potrivite cu d precizie de o sutime de deget, intre ele, nici o foita fina de hartie nu poate fi strecurata decat cu multa greu¬tate.
Nici o natiune nu ar fi ajuns la o asemenea de¬savarsire a executiei, fara a dispune de cunostinte tehnologice cel putin egale cu cele moderne, baca acceptam data stabilita de egiptologi pentru cons¬truirea Marii Piramide, inseamna ca acest edificiu, considerat multa vreme cel mai inalt din lume, a fost ridicat intr-o epoca in care nu existau nici macarale, nici roti. Egiptenii foloseau tot chirpiciul pentru cons¬tructii, cu un secol inainte de inceperea lucrarilor Marii Piramide. Ne este oare ingaduit sa conchidem ca in cursul unui singur secol vechii egipteni au facut progrese atat de uimitoare incat nu au avut nevoie decat de douazeci de ani pentru a inalta un monument din piatra, considerat cel mai inalt din lume?”
Treizeci de tezaure pline de bogatii sl de unelte
La intrebarea de ce indienii din America si egip¬tenii au vrut sa cladeasca aceste monumente uimi¬toare, raspunsurile cronicarilor si istoricilor au fost
Piramida de la Teotihuacan (sus) si piramida de la Sakkarah (jos) felurite, uneori controversate, starnind intotdeauna interesul pentru studierea si elucidarea acestei probleme.
Dupa parerea cronicarului arab citat anterior, AI-Massudi, faraonii au hotarat construirea pi¬ramidelor pentru a ascunde tot felul de „comori sj obiecte minunate, mostenite din vremuri atat de in¬departate incat nici o minte omeneasca nu poate stabili data originii lor”.
„Pe peretii si tavanele piramidelor, faraonul a poruncit sa se graveze inscriptii cu caracter stiintific, din domeniul astronomiei, matematicii si medicinii. La intrarea in acest tezaur, conform dorintei sale, au fost instalate automate, pentru paza si aparare, cu scopul de a-i distruge pe toti cei care nu erau demni de a fi admisi in acest sanctuar.”
Un alt istoric arab, Ibn-Abd Hokm (secolul IX) ne ofera o relatare mai nuantata, mai poetica despre constructia acestor piramide.
„Majoritatea cronicarilor atribuie edificarea pi¬ramidelor lui Saurid Ibn Salhuk, rege al Egiptului, care a trait cu trei secole inainte de Potop. El a fost indemnat sa infaptuiasca aceasta constructie in urma unui vis, in care i s-a aratat Pamantul rasturnat, cu toti locuitorii sai culcati cu fata la pamant, iar stelele cadeau unele peste altele, cu un zgomot inspaimantator. A doua zi, cand s-a trezit, foarte tulburat si infricosat, regele a chemat la sfat o suta treizeci de preoti, cei mai de seama, din toate provinciile Egiptului. Dupa ce le-a povestit visul lui cumplit, preotii au masurat altitudinea stelelor si au ajuns la concluzia ca va veni un potop. Regele i-a
intrebat: «Va cuprinde si tara noastra?» Iar ei au raspuns: «Da, sj o va distruge.» Dar, pentru ca mai ramasesera cativa ani pana la data sorocita a prapadului, regele a dat ordin sa se construiasca in¬tre timp piramide cu pivnite boltite. Le-a umplut cu talismanuri, obiecte ciudate, bogatii, comori etc. A dat porunca apoi, sa se cladeasca, in piramida din¬spre apus, treizeci de vistierii, adapostind bogatii neasemuite si instrumente nemaivazute, pietre pretioase, unelte de fier, modele de ambarcatiuni din argila; arme care nu rugineau si obiecte din sticla care se puteau indoi fara a se sparge.”
„Vestigiile unul popor cu obarsie legendara”
Aceste arme care „nu rugineau”, aceste obi¬ecte din sticla pe care „le puteai indoi fara a le sparge”, constituie inca enigme greu de elucidat, pentru arheologi si cercetatori. Fireste, unii le-au atribuit, fara sovaire, civilizatiei atlante mostenite.
„Ne aflam oare in fata unor relicve apartinand unui popor cu obarsie legendara?” se intreaba et¬nologul francez Marcelle Weissen-Zumlanska1).
1) Marcelle Weissen-Zumlanska, in lucrarea Originile atlante ale vechilor egipteni, (1965). Dupa cataclismul care a dis¬trus Atlantida, numerosi supravietuitori au insotit invatatii si preotii care au migrat, urmand trei itinerari’i, opineaza doamna Weissen, si anume:
„Primul a facut legatura cu Syrta Mare (coasta Libiei); catre insulele Marii Egee, avem ruinele de la Rolemais (nume
„Maiestria sa artizanala este deosebita, dar nu putem deduce principiile de elaborare, tehnicile folosite, regulile ce trebuiau urmate pentru re¬alizarea unei lucrari artistice.
Un alt fenomen neelucidat, tehnica gravurilor, da de gandit cercetatorului, cand studiaza ins¬criptiile hieroglifice sapate pe sirul nesfarsit de pereti ai templelor si monumentelor funerare sau pe edificii deosebite, cum sunt cele care adapostesc Textele Piramidelor. Mai trebuie mentionata si Pia¬tra din Palermo considerata ca un monument, pe care figureaza liste cronologice ale Dinastiilor di¬vine, din Egiptul de Jos si din Egiptul de Sus.
Milioanele de semne gravate pe porfir, bazalt, jasp, diorit, steatita smaltuita, cornalina, turcoaza, cuart, granit, obsidian si in cea mai dura si mai rara dintre pietre, geobertita, sunt tot atatea capodopere miniaturale. Modul in care au fost executate ramane o problema nesolutionata. Nu exista nici un ac de gravat cu care sa se atinga o asemenea per¬fectiune, in afara celui manuit de cativa sculptori celebri. Aici, aceste lucrari sunt atat de numeroase dat mai multor orase intemeiate de Ptolemeu succedand lui Alexandru cel Mare).
Al doilea, drumul Atlasului, intre Asia Mica sUeritoriile nor¬dice, se desfasura de-a lungul Podisurilor inalte ale Nu-midiei si Mauritaniei, pana la Coloanele lui Hercule. Al treilea, cel mai vechi, a fost cel mai frecventat in paleo¬liticul superior; era Drumul Tropical, intre Occident si Egipt, strabatand patru oaze, tara ammonitilor, la rasaritul Ior¬danului, atingind nordul Hoggarului, pana la promontoriul Soloeis, in fata insulelor Canare”, (n. a.)
incat pot fi atribuite unui numar foarte mare de artisti, care au trait intr-un interval uluitor de scurt.
‘Pe de alta parte, care erau instrumentele pe care le manuiau degetele pricepute ale acestor oameni? Din ce materie erau confectionate astfel de scule? Nu s-a gasit nimic… Cu toate acestea, muzeul Mariette1) din Cairo cuprinde obiecte descoperite in diferite situri arheologice, fara a mai cita muzeele din lumea intreaga. Noi vom enumera cateva serii de astfel de minuni locale, cu scopul de a prezenta o evocare reala a importantei si a carac¬terului extraordinar al acestor relicve, transmise de un popor cu origini legendare. Printre obiectele remar¬cabile, edificatoare, citam nenumaratele ostraca2S si indeosebi placa regelui Scorpion, cu paleta sa votiva, descoperita la Hierakompolis: ele rezuma un intreg capitol de istorie prethinita3′.”
8000 de ani de creatie artistica
„Vase din alabastru se gasesc din belsug la Aby-dos si la thiniti; un numar foarte mare de scarabei de
1) Mariette Auguste (1821-1881), egiptolog francez, a inte¬meiat un muzeu, ulterior parte centrala a Muzeului din Cairo.
2) Cetatenii din vechea Atena scriau pe un ciob de lut sau de scoica numele celui socotit periculos, ca sa fie indepartat temporar din Atica (ostracizare).
3) Dinastia l (thinita) a fost fondata de Menes, rege din Sud. care a cucerit si unificat tot Egiptul. Capitala regatului este la This, de unde numele dinastiei. toate marimile, din lut smaltuit sau din pietre preti¬oase; statuete chauabdi (figurine funerare), se aduna in timpul mileniilor, constituind tezaure de nedescris, pana la cele ale lui Tutankamon.
inseamna, asadar, peste 8000 ani de creatie artistica, in vremuri stravechi se foloseau sarcofage din lemn, deoarece asezarile omenesti se aflau in-tr-o regiune impadurita, bogata in conifere… Apoi s-au executat cufere din argint cizelat, de dimensi¬uni colosale, in care erau asezate mumiile infa¬surate in panza de in, in placi de metale pretioase, fiind insotite si de un numar foarte mare de obiecte rare, mobila din aur, sau placata cu aur; au urmat cavourile din granit, porfir, bazalt…
…Se cunostea numai silexul paleolitic; nici o unealta, chiar din epoca dinastica, nu poate explica realizarea unor astfel de capodopere, chiar daca tinem seama numai de cele datand de la inceputul domniei lui Menes, primul rege ales dintre muritori,”
„Idolii, vasele, toate obiectele sunt din aur”
Opt mii de ani inainte de Hristos: aceasta este data realizarii minunatelor opere ale civilizatiei in¬case, care, asemenea celei egiptene, atinsese la acea vreme un rafinament extraordinar.
Un cronicar spaniol din secolul XVI, Cieza de Leon, care a vizitat tara incasilor si a cules cateva legende locale stravechi, descrie cu amanuntime splendorile artei incase:
„O mare parte a zidurilor sanctuarului este aco¬perita de placi subtiri de aur gravat; acoperisul se sprijina pe o sarpanta ale carei elemente compo¬nente sunt impodobite cu placi de aur. Idolii, vasele si toate obiectele sunt din aur.
Dar mai presus de toate aceste minunatii, erau campurile de porumb, facute dupa natura, cu radacini, flori si spice ale caror varfuri erau din aur, iar restul, din’argint, totul fiind perfect sudat; arti-zanii-artisti imitau perfect natura in arta lor rafinata prin stiinta deosebita a folosirii aliajelor si a sudurii acestor metale.
Se mai puteau admira animale familiare mari si mici, executate tot din aur si argint; iepuri, sobolani, soparle, naparci, fluturi, vulpi, pisici salbatice deoarece nu aveau nici un animal domestic.
Mai erau si pasari de tot felul, faurite cu arta si naturalete, incat, vazandu-le cum stau cocotate pe ramura unui copac, dadeau impresia ca ciripesc sau canta, iar altele parca isi desfaceau aripile ca sa zboare.
in sfarsit, mai erau infatisati: cerbi, lei, tigri si tot felul de alte animale, fiecare in’ cadrul lui firesc.”
Palatele regale Incase
„Toate casele aveau bai, relateaza in con¬tinuare Cieza de Leon, incasii se spalau in cazi mari, din aur si din argint, iar tevile prin care trecea apa, erau facute tot din metalele acestea.
Ei pretuiau locurile unde erau izvoarele de apa calda si le impodobeau cu multe lucrari de arta din aur, extrem de frumoase.
Printre alte splendori, aveau vetre din aur si ar¬gint, bustenii fiind executati cu atata maiestrie incat se putea crede ca pot fi aprinsi, la nevoie, si folositi pentru nevoile Palatelor Regale.
Indienii au ascuns cea mai mare parte a aces¬tor bogatii neasemuite, incat nu a ramas nici un vestigiu din vremurile acelea stravechi, si, dupa cum se pare, comorile de aur nu vor putea fi descoperite nici in viitor, decat din pura intamplare.
Nu exista nici o indoiala ca indienii din zilele noastre nu cunosc locul unde sunt tainuite aceste comori, pentru ca stramosii lor nu au vrut sa-l di¬vulge, astfel incat acele obiecte sa ramana numai in folosinta regilor lor, carora le fusesera consacrate in exclusivitate.”
Misterioasa civilizatie Tiahuanaco
Arheologul german Bilau si inginerul francez Frot au intreprins cercetari arheologice minutioase; ei au ajuns la concluzia categorica, pe baza sapaturilor efectuate, ca aceste case regale incase, pe care le mentioneaza stravechile legende din Yucatan, San Salvador si Mexic, sunt, de fapt, ves¬titele piramide care se inalta si in prezent, enig¬matice si neatinse, pe tot cuprinsul imperiilor milenare ale incasilor, mayasilor si toltecilor.
Referindu-se in mod special la aceste piramide indiene si egiptene, arheologul german Bilau afirma:
„Daca refuzam sa admitem ca vechii egipteni, mayasii si incasii sunt, intr-o anumita masura, urmasii civilizatiei atlante, trebuie sa admitem aparitia brusca a culturilor lor, in imprejurari aproape inexplicabile, fara sa fi fost precedate de o lunga perioada de barbarie. Dar istoria civilizatiei nu a inregistrat niciodata astfel de treceri neasteptate. Pe de alta parte, nu cunoastem, nici in Europa, nici in America, vreo alta civilizatie care sa poata fi de¬semnata drept obarsie straveche a acestor culturi. Desi este recunoscut faptul ca civilizatiile incase si mayase sunt urmasele misterioasei civilizatii din Tiahuanaco, nu se poate tagadui asemanarea unor trasaturi ale acesteia cu acelea ale civilizatiei Egip¬tului antic, dovedind astfel inrudirea lor. Asadar, in¬trucat nu avem alta ipoteza mai buna, suntem nevoiti sa admitem ca aceste trei civilizatii, precum si civilizatiile egipteana si cretana, poate, se trag din civilizatia atlanta.”
Un oras sacru
ingropat sub straturi groase de aluviuni
Ce reprezinta deci aceasta misterioasa civi¬lizatie din Tiahuanaco, citata de Bilau? Cum poate fi cunoscuta?
Au ramas doar cateva vestigii, la Tiahuanaco, in Bolivia si in Mexic; cele mai importante sunt piramidele, extraordinare, foarte numeroase, situ¬ate in jurul orasului sfant preistoric Teotihuacan, „orasul unde se inalta rugaciuni catre zeu”, in Mexic.
Arheologul englez H. S. Bellamy descrie acest oras ciudat in lucrarea sa Cladit inainte de potop: problema orasului Tiahuanaco (Londra, 1947):
„in Mexic avem ocazia sa descoperim ruinele unui oras sfant preistoric, care pare sa fi avut, odini¬oara o insemnatate deosebita, asa cum este Mecca pentru musulmani sau Lourdes1′ pentru ca¬tolici. Acest ansamblu de ruine care se numeste orasul arheologic Teotihuacan este situat pe terito¬riul micului oras San Juan de Teotihuacan, la aproximativ optzeci de kilometri de Mexico. Toata zona din jurul orasului este declarata zona ar¬heologica.
Pana la sfarsitul secolului trecut, nimeni nu banuia ca pe dealurile din imprejurimile orasului San Juan de Teotihuacan pot exista monumente de o insemnatate atat de mare; Marea Piramida a Soarelui, apoi Marea Piramida a Lunii, templele lui Quetzaicoatl, Tlaloc etc. au fost descoperite, rand pe rand, numai datorita intamplarii.
Orasul sfant, asa cum ni se infatiseaza in prezent, este cel mai recent din seria oraselor stravechi, ingropate sub straturi groase de aluviuni; anumite sapaturi practicate in straturile situate sub
1) oras in sud ui Frantei, la poalele muntilor Pirinei. Centru ca¬tolic de pelerinaj (din 1858). oras au scos la iveala numeroase vase de lut asemanatoare celor descoperite printre ruinele de la San Angel si Tlalpan, mai intai distruse, apoi aco¬perite de lava in cursul eruptiilor vulcanice de acum opt mii de ani. Cu toate acestea, ruinele straturilor superioare dateaza si ele din antichitate, din vre¬muri imemoriale, in momentul de fata, nu s-a putut degaja decat o parte foarte mica a orasului sfant si suntem siguri ca arheologii vor face descoperiri uimitoare in viitor. Pentru executarea actualelor sapaturi a fost necesar sa se inlature mai intai un strat de pamant cu grosimea de un metru, apoi un strat de ciment de treizeci de centimetri.”
O civilizatie remarcabila prin frumusetea si maretia edificiilor sale
Edificiile fantastice din Teotihuacan, ca si pi¬ramidele egiptenilor, randuirea lor, ornamentele si comorile lor trezesc aceeasi curiozitate, starnind aceleasi intrebari carora arheologia moderna nu le poate da decat raspunsuri aproximative.
„Ramanem inmarmuriti in fata unor astfel de lucrari care reprezinta o munca uriasa, afirma H. S. Bellamy, si cand ne gandim la numarul impre¬sionant de oameni care au trudit pentru executia lor, ne intrebam de unde au luat toltecii mana de lu¬cru necesara. Dupa parerea unora, ei s-au slujit de sclavi sau de prizonieri de razboi. Dar de cati au avut nevoie? Suprafata orasului sacru este in’tr-a-devar foarte mare, aproape’ 17 km2. Orasul a fost construit conform unor principii urbanistice foarte clare: cladirile sunt simetrice, strazile largi duc toate spre un bulevard care se intinde pe 50 de metri latime si ajunge intr-o piata vasta, inconjurata de edificii importante.
Teotihuacan din epoca preazteca se distingea prin frumusetea si maretia edificiilor, cel mai intere¬sant fiind, fara indoiala, templul lui Quetzalcoatl. Arhitectura aceasta are cateva elemente caracte¬ristice: piramidele in trepte, coronamentul fiind un bloc de piatra dreptunghiular, numeroasele scari, frescele reprezentand scene din viata cotidiana si subiecte mitologice. Basoreliefurile infatiseaza per¬sonaje, animale, plante, reprezentate, uneori, intr-o maniera conventionala. Basoreliefurile deosebite sunt cele ale templului, care reprezinta un sarpe cu pene si dintre altoreliefuri1′ se remarca unul, infatisand un monstru cu botul deschis, al carui cap seamana mai curand cu cel al unui saurian preisto¬ric, un dinozaur, de exemplu, decat cu cel al unui sarpe.”
O sosea straveche, numita „Drumul mortilor”
„Marea Piramida a Soarelui are 38 m inaltime, ocupand o suprafata de 40.800 m2, in realitate ea este alcatuita din cinci etaje de piramide suprapuse si randuite in gradenuri. Piramida Lunii are o cons¬tructie similara: inaltimea ei este de numai 14 m,
1) sculptura in relief fata de un fond pe care a fost aplicata.
Fatada templului lui Quetzalcoatl de la Teotihuacan iar suprafata bazei nu depaseste 16.350 m2. Dupa cercetarile arheologilor, epoca in care a fost inaltata Marea Piramida se situeaza intre 2000 I.H. si 900 d.H. In ceea ce ma priveste, afirma H. S. Bellamy, as fi indemnat sa fixez o data mult mai indepartata’ cam 5000 I.H.”
„Zona arheologica” este strabatuta in intregime de o sosea straveche, pavata cu dale, care se numeste „Drumul mortilor”, pentru ca, potrivit unei traditii milenare.movilitele care il marginesc repre¬zinta morminte.
Din vremuri imemoriale, peninsula Yucatan a fost locuita de mayasi care, la o anumita epoca, au pus stapanire pe aproape toata America Centrala, unde s-a impus civilizatia lor rafinata, in orice caz, edificiile colosale pe care le-au inaltat sunt cu atat mai uimitoare cu cat poporul care le-a faurit nu dis¬punea decat de mijloace tehnologice foarte re¬duse.”
„Cu mii de ani inaintea lui Copernlc si Galilei”
Dupa H. S. Bellamy, pe care l-am citat anterior, istoricii si arheologii sunt inca uluiti si nedumeriti, de discrepanta dintre cunostintele vaste ale acestor popoare stravechi, incase sau egiptene, si precari¬tatea mijloacelor de care dispuneau, in acest sens, mentionam parerea unui specialist, Alexandre Kaza’ntsev:
„Langa piramidele egjptene, strajuiti de coloanele templului lui Ra, inconjurati de statuile din marmura alba reprezentandu-i pe Pallas sau pe jupiter, sau in singuratatea meditativa si inteleapta, specifica deserturilor, oameni de stiinta necunos¬cuti, iviti din negura unor vremuri stravechi, au cer¬cetat si studiat astrele neincetat, punand bazele as¬tronomiei. Aceasta stiinta a preotilor, a visatorilor si a navigatorilor, implicand pacea noptii, singuratatea contemplativa si perceptia vizuala patrunzatoare ca stiinta de calculul exact al timpului si spatiului, ne¬cesita in prezent instrumente de precizie foarte complicate. Dar in acele vremuri stravechi aceste instrumente nu puteau exista. Ca atare, anumite cunostinte astronomice ale popoarelor din antichitate ne uimesc. Cu mii de ani inaintea lui Copernic sau Galilei, egiptenii stiau foarte bine ca Pamantul este un glob care se roteste in jurul Soarelui, in conditiile in care ei nu dispuneau de nici un instrument de observatie, ei cunosteau chiar felul in care se rotea globul pamantesc. Preotii, detinatori si aparatori ai stiintei, ajunsesera la con¬cluzia, pe calea deductiei, ca Universul era infinit si populat cu un mare numar de lumi. Suntem uimiti si nu putem sa ne explicam pregatirea stiintifica a popoarelor vechi care cunosteau orbita eliptica a Pamantului in jurul Soarelui.’ Aceste scanteieri de geniu prezinta de la sine un interes deosebit.”
Cum s-ar putea talmaci altfel aparitia acestor calcule precise, decat prin mostenirea stiintifica lasata de savantii Atlantide!?’ Calculele pot fi urmarite pe piramide, „ultima marturie vizibila a poporului atlantilor, preocupati in cel mai inalt grad de stiinta si de matematica”, conchide Kazantsev.
Arhitectul Marii Piramide: un matematician de exceptie
Georges Barbarin este de aceeasi parere. El a inchinat multi ani de studiu descifrarii misterelor „matematice” pe care le tainuiesc piramidele egip¬tene, indeosebi Marea Piramida a lui Keops.
„Piramida a fost construita — cu certitudine — cu scop stiintific si, de altfel, intotdeauna s-a banuit ca inchide in sine mari secrete…
Datele prezentate de Marea Piramida compun un ansamblu uluitor, in primul rand, arhitectul a fost, incontestabil, un matematician de exceptie, deoarece a izbutit sa adauge, unui monument atat de simplu ca plan general, o multime de valori as¬tronomice si geodezice… El cunostea perfect ex¬centricitatea axei pamantesti, lungimea razei polare, dimensiunile orbitei Pamantului, distanta care desparte planeta noastra de Soare, fenomenul precesiunii1′ echinoctiilor, durata exacta a anului sideral2′, precum si greutatea si densitatea globului. Arhitectul ii cunostea, de asemenea, suprafata, ceea ce ne face sa credem ca dispunea de harti tot atat de exacte ca ale noastre. Ori, noi stim ca nici vechii egipteni, nici chiar caldeenii, acei astronomi
1) miscare de rotatie a axei pamantesti, care formeaza un con al carui varf este in centrul pamantului. Precesiunea echi-noctiala se datoreaza precesiunii terestre.
2) interval de timp (de 365 de zile, 9 ore si 9 secunde) in care Soarele, in miscarea lui aparenta, plecand de la o stea ajunge iarasi acolo. minunati, nu aveau notiuni stiintifice atat de inain¬tate. Atunci, de unde dobandisera constructorii Marii Piramide acele cunostinte stiintifice atat de evoluate pentru vremea aceea?
Nu se poate raspunde lesne la aceasta intre¬bare. Sa incercam sa gasim o explicatie de ordin stiintific, in primul rand, sa determinam, macar aproximativ, epoca in care a fost inaltat edificiul. Credem ca ar trebui sa situam construirea acestui edificiu intre anii 2654-2592 I.H. in general, si pe baza marturiei lui Herodot, i se atribuie lui Keops initiativa aceasta; dar trebuie sa tinem seama ca acest faraon a domnit in a doua jumatate a mileniu¬lui III, inaintea erei crestine, in acest caz trebuie sa admitem ca Egiptul acelor vremuri stravechi mostenise mijloacele de calcul necesare de la un popor de seama, care ajunsese la un grad de civi¬lizatie extrem de avansat si de rafinat.” ‘Georges Barbarin concluzioneaza: „Dupa parerea mea, putem atribui construirea Piramidei unui popor necunoscut, a carui civilizatie nu era, desigur, cu nimic mai prejos fata de civilizatia noastra, daca nu cumva ii era chiar superioara, posedand cunostinte deosebite in domeniul matematicii, al astronomiei, al geofizicii, pe care le-a aplicat in proportiile unui edificiu harazit in acelasi timp sa corespunda unor exigente mistice.”
O banca de date din domeniul matematicii sl al astronomiei
Pentru abatele Moreux, Marea Piramida este un fel de banca complexa de date stocate din domeniul matematicii si al astronomiei, mostenite de la atlanti, care dobandisera un nivel de cunostinte foarte inalt in ambele domenii.
„Constructorul Marii Piramide avea intr-adevar cunostinte stiintifice uluitoare pentru a realiza un astfel de edificiu, deoarece calculul sau stufos si complicat trebuia sa slujeasca telului pe care si’-l propusese. Orientarea Piramidei este exacta, cu aproximatie de 4’35” uimindu-i pe astronomii nostri… La sfarsitul secolului trecut, ei au facut o multime de calcule savante pentru a determina cu exactitate distanta de la Pamant la Soare, care urma sa fie o unitate de masura astronomica. Aceasta a fost stabilita la 90.000.000 mile engleze. Daca ar fi stiut, misiunea lor ar fi fost mult mai usoara: pentru a afla aceasta distanta era necesar doar sa se inmulteasca cu 1.000.000.000 inaltimea Piramidei.
Cele doua diagonale ale patratului care for¬meaza baza Piramidei, prelungindu-se spre nord-est si spre nord-vest, coincid cu limita rasariteana si cea apuseana a deltei Nilului; aceasta este impartita in doua sectoare remarcabil de egale de meridianul care trece prin varful Piramidei, fiecare sector avand un unghi la centru de 45°. Meridianul acesta a fost ales cat se poate de bine, pentru ca, dintre toate meridianele lumii, el traverseaza cele mai multe continente si imparte lumea populata in doua parti egale. Varful Piramidei este situat la 29° 58’51,22″ latitudine nordica. Acest detaliu pare nesemnificativ la inceput, dar daca ne gandim ca pozitia aparenta a stelei polare, ca urmare a re¬fractiei atmosferice, pare invariabil decalata cu 1’8 78″ intelegem indata intentia arhitectului deoarece, adaugand r 8,78″ la 29°58’51,22″ obtinem totalul de 30°. Astfel, Piramida este, de fapt, situata exact pe paralela 30°. Ori, aceasta paralela este foarte judicios aleasa, intrucat des¬parte uscatul de ape in proportii egale. Fara in¬doiala, constructorul a dorit sa reprezinte, intr-un fel nepieritor, repartizarea continentelor si a marilor pe globul pamantesc.”
Abatele Moreux sustine, in concluzie, ca pre¬cizia extraordinara si rigoarea stiintifica a conceptiei si executarii Marii Piramide nu pot fi atribuite decat unei minti luminate, dintr-un popor de oameni cu to¬tul superiori.
„Nu exageram daca afirmam ca problema, inca nedescifrata, a originii poporului care a ridicat aceasta Mare Piramida se confunda cu problema originii civilizatiei omenesti… Poate, in curand, vom cunoaste mult mai multe lucruri, in momentul in care acest minunat edificiu al faraonilor isi va dezvalui toate secretele si toate misterele. Cand va veni ziua aceea, vom sti cu precizie unde se situa Atlantida.”
„Care-i taina?” a exclamat califul
Cu privire la aceste taine nepatrunse inca, cronicarul arab AI-Massudi mentioneaza o ins¬criptie neobisnuita, gravata pe peretele unui coridor interior al Marii Piramide, care fusese descifrata1) de astronomul particular al califului AI-Maamun… in anul 820 al erei noastre:
„Sunt vestitorul si martorul vointei divine; Dum¬nezeu m-a creat cu simtaminte omenesti si port taina pe care El mi-a incredintat-o.”
Cronicarul arab afirma ca autorul inscriptiei vorbeste in numele Marii Piramide.
„Cand i s-a adus la cunostinta califului textul in¬scriptiei, acesta a ramas pe ganduri, relateaza AI-Massudi. «Care-i taina acesta?» a exclamat el, nedumerit si curios. Imediat a poruncit sa se faca cercetari si sa se sape; isi inchipuia ca mesajul e-nigmatic din adancul Piramidei era de o insem¬natate deosebita, indeplinind dorinta califului, EI-Ham, arhitectul-sef, a cautat sa’formeze o echipa, grupandu-i pe cei mai buni lucratori, cei mai renumiti savanti, astronomi si magicieni, pentru a duce la bun sfarsit aceasta misiune dificila: trebuia inteleasa si interpretata scrierea cu semne ciudate gravate in interiorul Piramidei.”
1) acest fragment trebuie considerat cu multa prudenta. In afara lucrarii lui AI-Massudi, nici o alta lucrare araba nu spe¬cifica citirea scrierii hieroglifice, care, dupa cum stim, a fost realizata de Champollion, zece secole mai tarziu, (n. a.)
Descoperiri ciudate in camera Faraonului
„Lucratorii au atacat mai intai varful ascutit al edificiului si au inlaturat tot paramentul din piatra de pe fata nordica, la nivelul treptei a saisprezecea, fara sa izbuteasca sa descopere intrarea in Galeria Secreta. Nu au gasit niciodata poarta de acces, nestiind ca era formata dintr-un monolit enorm, care se ‘rotea pe un pivot. Au fost ajutati de intamplare, deoarece in timpul unei zile au auzit zgomotul facut de caderea unei pietre in interiorul edificiului. Prin bresa deschisa, lucratorii, astronomii si magicienii s-au strecurat in culoarul care se prezenta in fata lor; dupa ce l-au strabatut anevoie, fiind intuneric, au ajuns la camera Faraonului, locul cel mai tainic al Piramidei. Ce credeti ca au vazut acolo? Privirea lor patrunzatoare a descoperit doua statui ale caror dimensiuni erau mai mari decat cele ale unui om. Statuile erau asezate pe o masa imensa din piatra. Prima, cioplita in piatra neagra, infatisa un razboinic tinand in mana dreapta o arma de lupta; a doua, din piatra alba, era dupa chipul si asemanarea unei femei care tinea si ea o arma in mana. intre cele doua statui se afla un vas splendid, inchis ermetic, taiat in cristal rosu. Ei au mai vazut o masinarie perfectionata, reprezentand un cocos, din aur rosu, smaltuit cu pietre pretioase. S-au a-propiat de ea. Deodata, pasarea a scos un tipat in¬fiorator, a inceput sa bata din aripi si s-a auzit un zgomot infricosator: veneau din toate partile voci cavernoase care te umpleau de groaza.
EI-Ham, arhitectul-sef, responsabilul acestei expeditii neobisnuite, a dat dispozitie lucratorilor sa stranga toate obiectele descoperite si sa le trans¬porte la palatul califului. Acesta i-a rasplatit cu ge¬nerozitate pe slujitorii sai credinciosi si, mai tarziu, a amenajat un muzeu secret, unde a ferecat cu stras¬nicie obiectele acelea, care nu fusesera faurite de mana vreunui om.”
„Regele s-a trezit inspaimantat si a convocat preotii sl prezicatorii”…
Aceste obiecte „care nu fusesera faurite de mana vreunui om”, incepand cu secolul X, epoca in care se situeaza relatarea cronicarului arab, aceste obiecte „neidentificate”, pentru a folosi un termen modern, au suscitat polemici aprige. Un numar im¬presionant de autori arabi au descris detaliat, dupa AI-Massudi, muzeul extraordinar al califului AI-Maa-mun, a carui urma s-a pierdut catre mijlocul secolu-lui XIII. Dupa noua secole de la relatarea cronicarului AI-Massudi, un poet francez, care stu¬dia cu fervoare ezoterismul, Gerard de Nerval, a reluat aceasta tema de legenda — sau aceasta povestire autentica — in celebra sa Calatorie m Orient.
Dupa un lung preambul cu caracter tehnic, in care Nerval ne lamureste ca roca folosita ca mate¬rial de constructie a piramidelor nu este vestitul sienit, care se gaseste peste tot pe tarmurile Nilului, ci o roca provenind din America de Sud, poetul francez, respectand legenda araba citata anterior, presupune ca aceste edificii uimitoare sunt mult mai vechi, dinaintea perioadei faraonice, confirmand in felul acesta teza celor care vad in egipteni si in indi¬enii din America un singur popor, acelasi, urmas al atlantilor.
„A fost odata, cu trei sute de ani inaintea Po¬topului, un rege numit Saurid, fiu al lui Salahoc, care a avut un vis: se facea ca se rasturna totul pe pamant, oamenii cadeau cu fata in jos si casele se prabuseau peste oameni; astrele se ciocneau in cer, iar ramasitele lor acopereau pamantul, ajun¬gand la o mare inaltime. Regele s-a trezit inspai¬mantat si s-a dus la Templul Soarelui… A convocat preotii si prezicatorii. Preotul Akliman, cel mai invatat dintre toti, i-a marturisit ca avusese si el un vis asemanator.
Atunci regele a poruncit sa se inalte Piramidele, pastrand forma unghiulara, cea mai adecvata pen¬tru a rezista la ciocnirea dintre astre, si sa se aseze unele peste altele aceste blocuri de’piatra, legate intre ele cu cepuri de fier si cioplite cu o maiestrie atat de desavarsita incat nici focul cerurilor, nici Po¬topul sa nu poata sa le nimiceasca. Acolo urmau sa se adaposteasca, la nevoie, regele si marii drega¬tori, ducand cu ei cartile si desenele stiintei, cu talis-manurile si cu tot ce era absolut necesar sa fie pastrat pentru viitorul neamului omenesc.”
„Secretele Inexprimabile” ale Atlantidei
Pentru Gerard de Nerval, faraonii Keops, Ke-fren si Mykerinos au dat numele lor unor monu¬mente a caror origine este atlanta. Aceste „gigan¬tice arhive din piatra” au ingaduit elitei spirituale egiptene, timp de multe secole, sa pastreze stravechea mostenire stiintifica lasata de stramosii lor atlanti. Dar aceasta mostenire nu este numai de ordin stiintific. Ea se refera si la mistere initiatice, ceea ce explica prezenta, in unele piramide, a obiectelor „care nu au fost faurite de mana omului” descrise de AI-Massudi.
Statuile magice care ocrotesc anumite piramide nu ar avea alt rol decat acela de a veghea asupra „secretelor inexprimabile” ale Atlantidei. Descrierea statuilor, facuta de Nerval, se deosebeste foarte putin de aceea a lui AI-Massudi:
„Paznicul piramidei de la rasarit era un idol din baga1) neagra si alba, asezat pe un tron de aur si tinand o lance pe care nu puteai sa o privesti fara sa mori. Spiritul caruia ii era destinat acest idol era o femeie, frumoasa si zambitoare, care mai apare din cand in cand in zilele noastre si tulbura mintile celor care o intalnesc. Paznicul piramidei de la

Reclame

EFECTUL DE PIRAMIDA SI BENEFICIILE EI

Quote:Enigma piramidei de la Pitesti

Gh. Bratescu

„Cele sapte minuni ale lumii” se numeste o celebra carte scrisa de Philon din Bizant la finele secolului al treilea i. Hr. La loc de cinste in aceasta lucrare se afla piramida lui Keops, a carei faima nu s-a micsorat niciodata, in pofida scurgerii mileniilor. Se crede ca ea a fost construita in jurul anului 2700 i. Hr, avand initial o inaltime de 146 de metri. Planul piramidei este patrat, cu laturi de 240 de metri, ingloband 2,3 milioane de blocuri din piatra, cantarind fiecare 2-3 tone. Multa vreme s-a crezut ca rostul piramidelor era, in general, funerar, fiind un fel de cavouri pentru diferiti faraoni egipteni. Primul care a realizat ca aceasta conceptie era gresita a fost inginerul german Max Eyth, care a scris, de altfel, in 1902, o carte intitulata „Lupta pentru piramida lui Keops”. De atunci, nu numai arheologi, ingineri si egiptologi, dar si matematicieni, astronomi, geologi, filozofi, persoane avand cele mai diferite profesiuni au emis teorii si ipoteze, lansandu-se in controverse, incercand sa dezlege tainele piramidei. Din tot acest vacarm stiintific au rezultat insa mai multe descoperiri privitoare la particularitatile giganticelor constructii, unele dintre acestea avand un caracter uimitor. S-a observat, de exemplu, ca Marea Piramida, ale carei laturi sunt orientate catre cele patru puncte cardinale, cu o precizie fantastica, face parte dintr-un complex de piramide, toate descriind terestru Constelatia Orion. Mai mult, Marea Piramida reprezinta steaua cea mai stralucitoare a constelatiei, numita Betelgeuse, spre care este orientat tunelul principal al asa- zisei „camera regelui”. Egiptenii credeau ca umbrele mortilor se duc in acea constelatie, ceea ce explica o anumita latura spirituala a constructiilor piramidale. Insa aceasta nu este totul. Cercetari efectuate de-a lungul secolului 20 au scos la iveala faptul ca Marea Piramida dovedeste cunoasterea de catre preotii si arhitectii egipteni antici a numarului Pi (3,14), pana la cinci zecimale; ca Arhimede s-a inspirat din aceste calcule egipetene si ca arhitectul antic Sostrate s-a bazat si el pe descoperirile matematicienilor-preoti egipteni, cand a construit „Oglinzile incendiatoare” ale Farului de la Alexandria. In ciuda faptului ca formidabilele constructii care atrag milioane de turisti din toata lumea au generat mituri, legende si mistere, ele nasc continuu presupuneri de ordin stiintific, bazate pe date certe. Insa necunoscutele inca mai persista. Desi Herodot scrie ca Marea Piramida a fost construita de Keops, in cronologia antica egipteana nu exista nici un faraon cu acest nume. Mai mult, calculele astronomice si geodezice moderne au scos la lumina un amanunt senzational, anume ca piramida respectiva ar avea 12.000 de ani vechime! Enigmatic a ramas modul exact in care a fost realizata piramida cu mijloacele tehnice stravechi, incat blocurile de piatra sa fie atat de bine slefuite, ca acestea sa se alature unul de altul, ca si cum ar fi lipite. Nici scopul real al constructiilor piramidelor nu este elucidat. Iata de ce cercetarile continua. Luand cu totul in serios diferitele ipoteze, unii cercetatori stiintifici ajung la rezultate practice uimitoare. Printre acestia se afla prof. dr. Marioara Godeanu, directoarea unui important institut bioecologic bucurestean. Pasionata din adolescenta de tainele piramidelor, ea a ajuns la concluzia ca forma piramidala trebuia sa cuprinda in ea asa-numitul numar de aur, cunoscut din antichitate, iar intreaga constructie sa aiba orientata o latura pe directia polilor magnetici planetari. Realizand aceste caracteristici prin observatia personala, inca din tinerete, Marioara Godeanu a construit o piramida miniaturala, gasind ca in interiorul ei se petreceau o serie de fenomene care pot fi explicate si fundamentate stiintific. Consacrandu-se cu un entuziasm extraordinar elucidarii ciudateniilor respective, doamna Godeanu a demonstrat, in cele din urma ca forma piramidei concentreaza o energie necunoscuta. Totul a pornit de la observarea personala si intamplatoare a faptului ca, depozitand sub patul sau cateva machete de piramide liliputane, somnul sau i-a devenit deodata puternic si odihnitor. Experimentat pe alte persoane, efectul s-a dovedit similar. Mai tarziu, asezand asemenea piramide pe stupii unui apicultor, a constatat ca productia de miere a crescut enorm, albinele au devenit mai robuste si s-au inmultit mai rapid. La un moment dat, plasarea de piramide facute din carton, in diferite locuri, a capatat o maniera de incercare a fortei piramidale pentru cercetatoarea Marioara Godeanu. Ea a observat cu surprindere ca alimente alterabile erau pastrate in stare perfecta, mai bine decat intr-un frigider, sub o piramida de sticla, iar ca o planta bolnava, pe cale de a se usca, a devenit viguroasa. Apoi i-a venit ideea de a pune o piramida deasupra rezervorului de benzina a automobilului personal si, surpriza. Carburantul a devenit brusc mai activ, motorul mai puternic si consumul a scazut. De aici a tras concluzia ca exista un efect pe care l-a numit „de piramida”, iar de maxima intensitate a acestuia, intr-un mod cu totul paradoxal, se intampla ceva cu „timpul” sau altfel spus, forma piramidala modifica proprietatile fizice ale obiectelor, actionand asupra continuumului spatio-temporal. Marioara Godeanu a intuit ca tocmai formele obiectelor induc proprietati diverse. Astfel a tras inca o concluzie, cea a existentei unui camp pe care l-a apreciat ca fiind cel cosmic, aceasta datorandu-se unui raport determinat care caracterizeaza piramida si anume cel al laturii patratului de baza cu inaltimea constructiei. Acest raport este, de altfel, celebru, avand o constanta universala, anume 1,618, fiind considerata de exegetii actuali ca o expresie estetica. Anticii stiau insa mai multe despre raportul respectiv, al proportiilor armonice, pe care il considerau de esenta divina si stiau ca trupul omului este proportionat dupa el. Iar pentru a pune omul in relatie cu campul fundamental cosmic, caracterizat de acest raport de origine divina, isi proiectau constructiile indiferent daca erau locuinte, temple sau agore, folosindu-se de el in mod curent.

Piramida Nordica – Retezat

Crucea Energetica a Terrei – Melfior Ra (http://melfiorra.ro/)
Capitolul IV.1

Muntele Insemnat
Munte insemnat destrama-ti valul,
Reda Luminii tot adevarul.
Munte insemnat dezbraca-ti haina
Ca omenirea sa-ti afle Taina.
Munte insemnat de-atatea ere
Arhiva Sacra a vechilor Mistere.
Munte insemnat semnalu-i dat
Sa oferi lumii tot ce ai pastrat.
Iata-ma in Piramida Luminii Celeste, unde m-a condus Zen, ghidul meu spiritual, iar acolo ma atepta NVATATORUL.
L-am urmat, spre surprinderea mea, intr-o incapere despre a carei existenta inca nu stiam: Camera Nordica.
INVATATORUL a sppus:

– Te afli aici pentru a primi energie benefica. Trebuie sa stii ca energia benefica circula dinspre Nord spre Sud. Intotdeuna in clipele de repaos sau de odihna sa va asezati cu capul spre Nord (directia Nord-Sud, cand stati pe orizontala). Aceste energii benefice, care se deplaseaza pe directia Nord- Sud, sunt coordonate de entitati invizibile ochiului fizic, de entitati existente in Piramida Luminii Celeste, in aceasta camera, in camera Nordica. Tu, Melfior Ra, te afli aici pentru a ti se comunica cele ce urmeaza si se refera la o piramida nordica, cea mai nordica piramida aflata pe Terra. Aceasta piramida este foarte asemanatoare cu Piramida Luminii Celeste (cunoscuta ca Marea Piramida), doar ca Piramida Nordica este acoperita, este plina de viata, atat in interior cat si la exteriorul ei. Ea este de fapt cunoscuta ca munte, nu ca piramida. Ea se afla in Romania si se numeste Muntele Retezat. Acest munte ascunde in interiorul sau Taina Tainelor. Nu va trece multa vreme si se va scutura de scoarta care il acopera si va iesi la ivealaconstructia tainuita in interiorul muntelui. Dar aceasta la vremea potrivita. Inca nu este clipa prielnica dezvaluirii si dezvelirii acestei constructii si a ceea ce ascunde ea. Inca nu s-a ajuns la gradul de cunoastere, a priceperii si a perceperii a ceea ce ascunde Muntele Retezat.
Ceea ce se poate sesiza acum, este inalta vibratie care il razbate si care vine din interiorul muntelui, dar bineinteles ca nu oricui ii este dat sa poate simti si sesiza aceasta. Cei care sunt pregatiti sa perceapa vibratii inalte sunt invitati sa urce muntele, sa poposeasca pe platforma aflata pe ceea ce ar trebui sa fie varful lui si vor simti vibratiile echivalente cu cele simtite aici pe platforma Piramidei Luminii Cleste. Undele vibrationale sunt mai puternice atunci cand ceasurile orelor terestre indica orele 3.00 si orele 15.00, deci orele trei din zi si orele trei din noapte. De ce? Iti simt intrebarea, Melfior Ra, dar inca nu este timpul sa se stie aceasta acum. Trebuie sa se stie ca pe teritoriul Romaniei nu exista un loc asemanator, cu o vibratie atat de inalta, ca Muntele Retezat, fiindca, de fapt, acesta nu este un munte ci o constructie acoperita de pamant, constructie din timpuri foarte vechi, incat cei care au stiut aceasta au disparut de mult timp, precum si cei carora le-au fost transmise cele stiute despre acea constructie si astfel s-a pierdut cunoasterea aceea ce ascunde muntele.
Insa va veni vremea cand cele ce trebuiesc cunoscute vor fi descoperite. Asadar, Muntele Retezat ascunde Piramida Nordica, cea care formeaza de fapt crucea energetica vibratorie a Terrei si, dupa cum bine se stie, Nordul detine energie benefica. Crucea are ca terminatii cate o piramida. Pe Terra doar una dintre aceste piramide este cunoscuta si vizibila ochiului fizic, celelaltetrei fiind sub scoarta pamantului la diferite adancimi. Piramida principala care marcheaza crucea energetica telurica este Piramida Luminii Celeste, cunoscuta pana in prezent sub denumirea gresita de Marea Piramida sau Piramida lui Keops.

Aceasta si celelalte trei piramide pe care urmeaza sa le vezi, formeaza crucea energetica telurica a Terrei. Cei care nu pot face calatorii astrale sa se ridice, cu ajutorul aparatelor de zbor terestre, deasupra muntelui Retezat si sa priveasca Piramida Nordica. Vor simti vibratiile emise de aceasta. Cei care au avut posibilitatea sa priveascca si sa simta vibratiile Piramidei Luminii Celeste, vor fi uimiti de asemanarea si echivalentul vibratiilor celor doua piramide. Diferenta dintre cele doua piramide consta in viata care exista in interiorul Piramidei Luminii Celeste, desi nu se vede cu ochiul fizic si inexistenta ei in interiorul Piramidei Nordice, precum si viata exterioara a Piramidei Nordice inexistenta vietiidin exteriorul Piramidei Luminii Celeste. Piramida Luminii Celeste pre moarta, pe cand Piramida Nordica freamata de viata, de viata vegetala si animala, in exterior, atat se vede doar ochiului fizic. Ceea ce nu se vede cu ochiul fizic este viata din interiorul muntelui, de fapt din interiorul a ceea ce ascunde muntel. Cautati si cunoasteti legendele Muntelui Retezat, si astfel veti gasi, veti afla adevarul referitor la Taina Muntelui Retezat.

Apoi, INVATATORUL, m-a condus pe scara in spirala si am iesit din interiorul Piramidei Luminii Celeste, deasupra ei, pe platforma de acum cunoscuta, insa am poposit pe Floarea de Cristal.
Apoi INVATATORUL a spus:
– Priveste Cerul! Melfior Ra, vezi stelele? Vezu Luna si planetele existente in acest sistem solar? Toate sunt la picioarele mele. Trebuie sa stiti ca in Univers si in acest istem Solar sunt mai multe planete pe care exista entitati inteligente, unele vazute si unele nevazute de cei din Planul Fizic, de cei incorsetati in carne si oase. Nu sunteti singuri in Univers, nici in sistemul Solar … Nu va trece mult timp si vei cunoaste viata de pe alte planete, dar pana vei putea ajunge acolo trebuie sa mai parcurgeti pasi in evolutia spirituala. Mai ai nevoie de cunoastere. Pentru a o dobandi, nu trebuie sa te opresti din drum ci sa te grabesti, sa grabesti pasii fara sa pierzi ceva din cele dobandite spiritual pana acum. Eu te astept si te voi ajuta. Tu stii ca esti discipolul meu, mai exact unul din discipolii mei din Planul Terestru. Cu bine, ne vom revedea in curand!
Si-a facut aparitia apoi Zen, ghidul meu superior in calatoriile astrale mai indepartate. M-a condus pana la intrarea in trup si mi-a comunicat, telepatic bine-inteles, sa nu-mi fie teama ca voi uita sau pierde din vedere sa scriu tot ce mi s-a comunicat, ca el imi va fi alaturi si imi va aminti la nevoie. Ceea ce a si facut si ii multumesc …


Orasele subterane secrete (I)

Reteaua de tunele de la Spring Quarry se intinde pe mai mult de 40 de kilometrii. In lucrarea sa, „Secret Underground Cities”, McCamley arata cum la inceputul anilor ’40 guvernul britanic a demarat construirea buncarelor subterane pentru a proteja de invazia inamica materialele militare si operele de arta, nicidecum populatia.
Febra cu care marile puteri ale lumii construiesc sub pamant citadele gigantice da de gandit. Ce li se ascunde bietilor muritori de rand?
Citadela din subteranele Londrei
La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii ’60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.
Pana in anii ”80”, Burlington a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut „semi
operational” de catre guvernul Thatcher, in anii ’80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: „Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (…) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile”. Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.
Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata „Secret Underground Cities” („Orase Subterane Secrete”), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile
sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Buncarele din S.U.A.
Dar acesta situatie nu are loc doar in Anglia. Cu cateva rare exceptii, printre care Elvetia, guvernele din intreaga lume si-au asigurat propria securitate in cazul unui holocaust nuclear (inclusiv Romania, prin buncarele lui Ceausescu).
In schimb, nimeni nu s-a gandit la bietii oameni de rand lasati – chiar si in cele mai sumbre scenarii – in voia sortii. In Statele Unite, de exemplu, lucru confirmat de mai multe surse, exista mai mult de zece astfel de adaposturi subterane. Unii pretind ca ar fi chiar mai multe sute, intinzandu-se din Arizona, California, Colorado, Nevada, Utah, Texas, Nebraska pana in Georgia. Toate aceste cons tructii ar fi fortificate, in ciuda faptului ca sunt asa de bine ascunse, incat poti sa treci chiar pe deasupra lor, fara macar sa banuiesti ca ar putea exista.
Conform unor cercetatori reputati, printre care Richard Sauder, ufolog si autor al mai multor lucrari despre orasele subterane, anumite servicii ale guvernului american au planuit si supravegheat cu cea mai mare discreti
e construirea unor baze subterane pe intreg teritoriul S.U.A., imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Prima dintre aceste instalatii secrete se afla in adancurile lui Mount Weather, in campia Virginiei. Intinzandu-se pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii „sapate in granitul cel mai dur din estul Americii” se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor ’50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.
Un accident cu surprize
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.

Orasele subterane secrete (II)…

Dupa unele surse, noul sediu al Comandamentului Armatei Britanice se afla intr-un buncar subteran…
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul „The Washington Post” a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: „Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise”. Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia „Progressive”, a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri.
… aproape de baza Royal Air Force din Rudloe Manor – Wiltshire
Baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran. Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic
Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei
au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit. Sa fie, oare, teama de un razboi nuclear mai puternica decat isi permit sa recunoasca guvernele lumii?
Bravo, Suedia!
Bazele subterane exista in multe tari ale lumii. La Moscova, de exemplu, se presupune ca exista un vechi cartier general sapat sub Kremlin, prevazut cu tunele dotate cu linii de cale ferata care duc la zeci de kilometri distanta in afara orasului. Locul, numit de rusi Ramenki, adaposteste un imens buncar subteran, conceput pentru conducatorii tarii si familiile lor. Se spune ca e vorba de un veritabil oras care poate sa adaposteasca 150.000 de persoane. Constructii asemanatoare exista si in alte locuri din lume. Cu rare exceptii, e vorba aproape intotdeauna de instalatii secrete, ascunse de public si nerecunoscute de autoritati. Tarile scandinave sunt singurele din lume care s-au ingrijit de securitatea populatiei lor in caz de razboi nuclear. Suedia a amenajat un astfel de adapost subteran, care poate sa adaposteasca un milion de
persoane!
Ce ne ascunde guvernul?
In cartea sa devenita bestseller, „Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?” („Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?”), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.
Andrei Cheran Sursa:Formula As

Noi descoperiri arheologice la Rosia Montana: zone funerare antice si un atelier roman

Noi descoperiri arheologice la Rosia Montana: zone funerare antice si un atelier roman

Eveniment

Arheologii care lucreaza in cadrul Programului National de Cercetare „Alburnus Maior” au facut, recent, un bilant al noilor vestigii istorice descoperite in zona localitatii Rosia Montana, conform caruia in ultima perioada au fost identificate mai multe zone funerare antice, in masivul Tarina.
Potrivit unui comunicat, principalele rezultate ale cercetarilor arheologice desfasurate in zona localitatii Rosia Montana sunt legate de finalizarea cercetarilor la monumentul funerar din Hop-Gauri, acesta urmand sa fie conservat „in situ”, fondurile pentru aceasta lucrare arheologica fiind asigurate de S.C. Rosia Montana Gold Corporation SA, dar si de descoperirea unor importante vestigii istorice.
Corian Bors, consultant in cadrul proiectului Alburnus Maior, a declarat ca in zona localitatii au fost identificate, in ultima vreme, mai multe zone funerare antice in perimetrul masivului Tarina, precum si un posibil atelier roman de prelucrare a minereului, descoperit in zona de est a masivului. Potrivit arheologilor, toate vestigiile descoperite dateaza din secolele II si III si au o valoare istorica inestimabila. Aceasta a precizat ca, pe parcursul ultimelor luni, echipa de specialisti a cercetat galeriile antice, medievale si moderne din zona masivului Carnic, a continuat cercetarile arheologice din zona Dealului Carpeni, precum si lucrarile de redeschidere a galeriei Catalina – Monulesti.
In conformitate cu prevederile Legii protectiei patrimoniului arheologic nr. 378/2001, Programul National de Cercetare „Alburnus Maior“ este sprijinit financiar de SC Rosia Montana Gold Corporation, cercetarile arheologice desfasurandu-se in zona masivelor Carnic, Jig, Tarina si Dealul Carpeni din apropierea localitatii Rosia Montana din judetul Alba.
Santierul arhelogic aduna, lunar, in zona localitatii, peste 50 de specialisti – muzeografi, geologi, analisti, iar incepand cu luna august, echipa de cercetare a santierului de la Rosia Montana va fi completata cu arheologi si studenti de la facultati de profil.
Cercetarile arheologice de la Rosia Montana vor continua pana la sfarsitul lunii octombrie, pentru acest an costurile proiectului depasind 1 milion de dolari. (Mediafax)

Descoperirea care ar explica de ce noi existăm: materia mai tare ca antimateria

Faptul că particulele de materie şi de antimaterie se distrug unele pe altele, atunci când intră în contact, i-a uimit mult timp pe fizicieni, care tot s-au întrebat cum poate exista Universul. Dar noi rezultate dintr-un experiment realizat într-un accelerator de particule sugerează faptul că materia pare să câştige bătălia în final, se scrie într-un articol publicat pe site-ul Yahoo News.

Experimentul a arătat faptul că există o foarte mică diferenţă (de 1%) în favoarea materiei, în procesul de producere a materiei şi a antimateriei, ceea ce ar putea explica de ce materia a devenit predominantă.

Teoria curentă, cunoscută sub numele de modelul standard al fizicii particulelor, presupunea faptul că ar putea există o anumită încălcare a simetriei materie-antimaterie, dar această teorie nu putea să explice suficient cum Universul nostru constă în special din materie, existând doar puţine urme de antimaterie. Dar acest ultim experiment demonstrează faptul că există un raport neechilibrat între materie şi antimaterie. Mai exact, fizicienii au descoperit o diferenţă de 1% dintre perechile de muoni şi de antimuoni, diferenţă ce apare din dezintegrarea particulelor cunoscute ca B mezoni.

Aceste rezultate au fost realizate la acceleratorul de particule Tevatron, fratele mai mic al acceleratorului de particule CERN din Elveţia. Unul din fizicieni, Stefan Soldner-Rembold, a declarat următoarele: “Mulţi dintre noi am simţit pielea ca de găină, atunci când am văzut rezultatele. Ştiam că am descoperit ceva ce e dincolo de ceea ce pot explica teoriile curente”.

PIRAMIDE IN LUME

Piramida Soarelui – Mexic

– Arheologii vor des­chide o camera secreta de sub o piramida din Mexic, in speranta ca vor reusi sa rezolve misterul unuia dintre cele mai mari orase ale civilizatiei antice.

Piramida Soarelui, o constructie impresionanata, doar cu putin mai mica decat Piramida lui Keops de pe platoul Gizeh. Are 65 m inaltime si o baza cu latura de 225 m

A fost construita in asa fel incat latura estica sa fie aliniata exact spre rasarit si latura vestica spre apus, iar soarele sa cada direct pe varful piramidei, la orele 12,  in zilele de 19 mai si 25 iulie. Se crede ca sub piramida se gaseste izvorul Sfant al Sfintilor.

Cu piramidele si templele sale geometrice, Teotihuacan a fost unul dintre cele mai mari orase din America epocii sale si probabil chiar din lume. In orice caz, expertii nu au putut niciodata sa afirme cu certitudine cine a construit acest oras si de ce a fost abandonat. O echipa internationala de experti crede ca raspunsul la aceste intrebari se afla sub Piramida Soarelui, care se afla in centrul orasului-ruina. Arheologii au relatat ca la sfarsitul acestei luni vor sa investigheze tunelul si sistemul de incaperi subterane care se afla sub pira­mida (a treia ca marime din lu­me) – pentru a stabili daca teo­riile conform carora a fost utilizata pentru ritualuri, inclusiv pentru sacrificii umane. “Credem ca aceste incaperi secrete aveau un scop ritualic. La capatul tunelului se puneau ofran­dele pentru zei, pe masura ce se construia piramida” este de parere Alejandro Sarabia, arheologul-sef de la Teotihuacan.

Acesta va conduce echipa de specia­listi din Mexic, America si Japonia care doreste sa anali­zeze pas cu pas tunelul situat la sase metri sub pamant si care ar avea 90 de metri lungime si aproape trei metri inaltime. “Dorim sa descoperim de ce si cand locuitorii din Teotihuacan au inchis tunelul. Excavarea incaperilor ne va permite sa aflam ce s-a intamplat in acest oras magnific, care a fost soarta lui”, a mai declarat Sarabia. In perioada sa de glorie (intre anii 150 si 450 d. Hr.) in Teotihuacan locuiau peste 200 de mii de oameni de diverse etnii, iar istoricii cred ca acesta a fost cel mai mare oras din Europa, mai mare chiar si decat Roma.

Cu toate acestea, undeva in secolul al VII-lea sau al VIII-lea, a fost se pare incendiat – posibil ca rezultat al unei revolutii – si apoi abandonat. Aztecii credeau ca orasul era sfant si l-au identificat cu locul unde a fost creat soarele. Din aceasta credinta a derivat de fapt si numele orasului, care se poate traduce ca “locul unde oamenii au devenit zei”.

Descoperit din intamplare

Intrarea tunelului a fost descoperita dintr-o intamplare in 1971, pe cand o echipa de muncitori amplasau pe Piramida Soarelui o instalatie de lumina si sunet pentru un show. Dupa primele cercetari, s-a crezut ca e vorba despre o pestera natu­rala, pe care au inchis-o doi ani mai tarziu. Majoritatea informatiilor despre misterioasa incapere s-a pierdut atunci cand arheologul care a descoperit-o a murit. Sarabia este de parere ca acea incapere sapata in piatra nu era destinata evenimentelor obisnuite si ca doar cei alesi aveau acces in zona respectiva. “Probabil era utilizata pentru ritualuri de sacrificiu sau alte ceremonii religioase, cel mai pro­babil sacrificii umane”, a declarat arheologul. Dovezi ale sacrificiilor umane au fost desco­perite peste tot in oras, inclusiv ramasite ale unor copii care au fost ingropati la fiecare colt al Piramidei Soarelui. Se crede ca aceste sacrificii faceau parte din ofrandele aduse in timpul constructiei piramidei, iar celelalte victime, probabil razboinici capturati in razboaie, au fost sacrificate pentru a aduce noroc orasului. Timp de multi ani, arheologii au crezut ca orasul a fost construit de tolteci, insa acum s-a stabilit ca civilizatia toltecilor a aparut secole mai tarziu. Teotihuacan care face parte din Patrimoniul Universal, este si acum vizitat de mii de turisti care celebreaza aici echinoctiul de primavara.

sursa : Ziua

august 10, 2008 Scris de 2012en | America de Sud, Piramide in lume | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Constructii gigantice si antice

PIRAMIDE. Una dintre intrebarile ce continua sa-i preocupe pe cercetatorii contemporani este procedeul prin care au fost construite piramidele egiptene. Fiecare bloc al Piramidei lui Keops cantareste intre 15 si 1.000 de tone. Tavanul dormitorului regal este construit din blocuri monolitice de granit rosu, cantarind 70 de tone fiecare si marcat cu precizie. Lucratorii din antichitate au depasit performantele celor contemporani, ce lucreaza cu blocuri de 300 de ori mai usoare. Istoricii francezi sustin ca transportul unei pietre funerare de la un mormant din Luxor la Paris a durat doua luni, numerosi muncitori participand la operatiune. Piatra respectiva era mult mai usoara decat blocurile folosite in cazul piramidelor. Aceeasi piatra funerara pare “”subtire”” in comparatie cu aglomerarile monolitice de la Machu Pichu si Saksahu-Amane din Peru. Fiecare dintre aceste pietre gigantice, lunga de 6 metri si lata de 3 metri, este pefect pozitionata in raport cu celelalte. Precizia este atat de mare, incat, potrivit cercetatorului american Siegfried Hunter, cu greu poate fi crezut ca au fost realizate cu 500 de ani in urma.

GIGANTII DIN BAALBEEK. Blocurile de piatra din Peru par nesemnificative in comparatie cu structurile uriase de piatra folosite la constructia Templului din Baalbeek, pe teritoriul Libanului de astazi. Cateva dintre bucatile de monolit utilizate la fundatie cantaresc peste 750 de tone. Potrivit dovezilor istorice si arheologice, constructorii nu cunosteau betonul sau roaba. Cum au reusit ei sa transporte uriasele blocuri de piatra de la cariere si sa le aseze unele langa altele? Cu ani in urma, un savant sovietic facea o presupunere referitoare la constructia templului. El sustinea ca sanctuarul ar fi fost construit de extraterestri, spatiul interior fiind folosit drept rampa de lansare pentru OZN-uri. Cateva fragmente din Biblie si extrase dintr-un manuscris descoperit, in 1947, pe tarmul apusean al Marii Rosii vin in sprijinul ipotezei sale. Teoria corespunde cu o alta descoperire facuta de cercetatorul sovietic A.P. Kazantzev in Peru. El a gasit picturi rupestre in pesteri care ilustrau, in culori foarte vii, motoare sau nave spatiale.

OBSERVATORUL STRANIU. Exista constructii gigantice si in alte regiuni ale lumii. Cea mai importanta este Complexul Stonehenge, din Anglia, vechi de 4.000 de ani. Potrivit unor analize recente, monumentul megalitic, construit din cateva sute de blocuri de piatra de marimi diferite, reprezinta un observator astronomic unic in lume. Blocurile cantaresc aproape 30 de tone fiecare, fiind transportate de la o distanta de 400 km. Pe de alta pare, fiecare bloc a fost pozitionat si ridicat intr-un anume loc. Cercetatorii ii cunosc pe locuitorii stravechi ai acelor teritorii, fiind constienti ca ei nu erau capabili sa ridice o constructie de o asemenea complexitate. Pe de alta parte, nivelul celorlalte dotari tehnologice nu era atat de avansat. Locuitorii nu aveau nevoie de un observator. Se pune intrebarea: de ce l-au construit si ce tehnologie au folosit?

iulie 23, 2008 Scris de 2012en | Piramide in lume, Piramidele egiptene | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Piramide Antice pe Teritoriul Romanesc.

 
Sona este un sat uitat de lume, asezat pe malul stang al Oltului, in apropiere de Fagaras. Singura deosebire intre Sona si celelalte sate din Tara Fagarasului consta in ciudatele ridicaturi de pamint de la marginea asezarii. Satenii s-au obisnuit cu “guruietii”, numele pe care l-au pus movilelor uriase de pe platoul de langa fostul CAP. Au incercat chiar sa le afle secretele, starniti de cele cateva evenimente spectaculoase ce se petrec in apropierea acestora. Prin sat se zice ca, daca se pune o lama de ras la o treime de baza, aceasta se ascute singura. Apa asezata in acelasi loc capata proprietati curative, iar carnea nu intra in putrefactie. Curiosi sa afle ce ascund inauntru, localnicii au incercat sa sape in movile, dar n-au fost lasati de autoritati. Nici arheologii chemati de ei n-au reusit inca sa dezlege misterele guruetilor, nefacand altceva decat sa alimenteze imaginatia iubitorilor de mituri.  
Legenda Uriasilor 

     Cele opt movile de pamant sunt asezate pe un deal din apropierea satului. Candva au avut o forma piramidala, dar vantul si ploile le-au erodat. Sunt asezate pe doua linii paralele, la marginea unei terase lungi de aproximativ un kilometru. De departe nu-ti poti da seama de marimea lor, dar, ajuns la baza, te coplesesc. Obisnuiti cu prezenta movilelor, localnicii au incercat totusi de-a lungul anilor sa-si explice ce e cu acei munti de pamint, inalti de 20-30 de metri, ridicati chiar in mijlocul unei terase. Una dintre cele mai populare legende spune ca, pe vremuri, niste uriasi au venit dinspre muntii Fagaras si au trecut Oltul. Pentru ca s-au umplut de noroi, cind au ajuns pe locul unde se afla piramidele, si-au scuturat incaltarile. Bucatile de pamant au format damburile. Alta legenda spune ca piramidele au fost ridicate de turci. Cand mergeau spre apus, otomanii isi lasau din turbane pamantul adus din Turcia. Chiar daca legendele care circula n-au facut decit sa le stirneasca si mai mult curiozitatea, localnicii n-au indraznit niciodata sa sape si sa vada ce ascund “piramidele” de la marginea satului.     Cercetatori din Basarabia     De-a lungul anilor, din vorba in vorba, povestea guruietilor de la Sona a ajuns si la urechile unor arheologi. La prima vedere, fiind acoperite de vegetatie, piramidele de la Sona pot fi asemuite cu tumulii sub care celtii si scitii isi ingropau capeteniile, impreuna cu un intreg tezaur de arme si podoabe. Cum aceste popoare au trecut si pe teritoriul tarii noastre, prima tendinta a arheologilor a fost sa le identifice cu tumulii. Mai mult, in jurul guruetilor de la Sona, arheologii au gasit ceramica din epoca tirzie a bronzului si din perioada Hallstat, de acum 1.200 de ani.
     Printre cei mai pasionati arheologi atrasi de misterul guruietilor de la Sona s-a numarat si profesorul universitar Gavril Budau. Arheologul a adus aici doi cercetatori basarabeni, care au scris mai multe carti despre daci. Gavril Budau isi aminteste prima impresie cind a urcat pe una dintre movile: “Am vazut gauri de vulpi si pamintul nu era scos in afara, cum stiu eu, ca vinator, ci era cazut inauntru, deci poate exista un gol”. Unul dintre basarabenii veniti sa cerceteze movilele de la Sona este Andrei Vartic. Fizician de formatie, acesta a cercetat aproape toate cetatile dacice din Muntii Orastie. El crede ca piramidele au fost ridicate sau folosite de daci. Arheologii brasoveni sustin insa ca in zona nu au gasit decat putine bucati de ceramica dacica.


    
Mormantul lui Decebal?

      Alte patru piramide asemanatoare exista la marginea unui sat apropiat de Sona, la Halmeag. Acestea, insa, nu sint asa de bine conturate, fiind erodate de vint. Si langa satul Bunesti exista, de asemenea, guruieti. In apropierea lor s-au gasit urme de locuire dacica si o terasa asemanatoare celei de la Sona. Cercetatorul Andrei Vartic spune ca, pe harta, piramidele constituie virful unui triunghi dreptunghic ale carui laturi unesc varful Omu, dupa unii istorici muntele sacru al dacilor, si sanctuarul de la Racos. O ipoteza spectaculoasa a lui Vartic: dupa aranjamentul teraselor din jur, nu este exclus ca piramidele sa adaposteasca mormintul lui Decebal 

iulie 22, 2008 Scris de 2012en | Mistere din Romania, Piramide in lume | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Piramida antica descoperita in Bosnia

O echipa de arheologi a descoperit in luna martie 2008 mai multe blocuri de piatra netezite care, sustin ei, compun baza unei piramide in terase ascunse sub un deal in Bosnia, singura piramida descoperita vreodata pe teritoriul Europei, informeaza Associated Press.

Echipele de arheologi au inceput sapaturile in zona localitatii Visoko din centrul Bosniei  pentru a explora teoria ca unul dintre dealurile din zona, ce masoara aproximativ 650 de metri, ar ascunde o piramida in trepte. “Acestea sunt fragmente din blocurile de piatra ce compun baza piramidei”, a declarat Semir Osmanagic, un arheolog bosniac specializat in studierea piramidelor sud-americane. “Putem observa ca suprafata acestora este perfect plana, fapt ce constituie o prima dovada ca avem de-a face cu descoperirea primei piramide de pe teritoriul european”, a mai adaugat el.

Osmanagic crede ca, dupa ce va fi descoperita in intregime, aceasta piramida se va dovedi cu cel putin o treime mai inalta decat Marea Piramida a lui Keops de pe platoul Giza din Egipt.

Giganticele blocuri de piatra descoperite miercuri sunt taiate in cuburi si foarte bine netezite pentru o cat mai buna imbinare. “Este evident ca suprafetele netede ale acestor blocuri de piatra sunt facute de oameni”, a mai completat arheologul bosniac.

Fotografiile realizate din satelit asupra zonei au mai identificat doua dealuri mai mici in forma unor piramide in valea Visoko, fapt care ar putea duce la descoperirea primului complex european de piramide ce ar rivaliza cu cele egiptene si sud-americane. De asemenea, intre aceste trei dealuri pare sa existe un sistem de galerii subterane de comunicare. Unul dintre aceste tunele a fost deschis si explorat pe o anumita portiune, facandu-i pe arheologi sa afirme cu certitudine ca este vorba din nou de o constructie si nu de rezultatul unui proces natural.

Santierul arheologic de la Visoko, aflat la aproximativ 30 de kilometri de Sarajevo, va fi deschis timp de sase luni. In cursul lunii mai sunt asteptati sa soseasca la fata locului si doi experti egipteni in piramide.

iulie 22, 2008 Scris de 2012en | Piramide in lume | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Misterioasa piramida din adancuri

Pana nu demult, arheologii au considerat ca cele mai vechi constructii gigant din lume, avand o certa complexitate arhitecturala, sunt piramidele din Egipt, care nu au mai mult de 5000 de ani. In momentul in care cercetatorul american John Anthony West si echipa sa a ajuns la concluzia ca Sfinxul de pe platoul din Gizeh are o vechime mai mare de 10000 de ani, arheologii “oficiali” au protestat vehement. Si asta pentru ca existenta unei structuri arhitecturale sofisticate de o asemenea varsta ar fi tulburat conceptele consacrate legate de istoria veche.Cu toate astea, marturii ale existentei superstructurilor antice au continuat sa apara si in alte locuri de pe glob, cum ar fi, de pilda, unele ruine de pe inaltimile Anzilor (Machu Pichu) sau cele din apropierea coastelor japoneze. Mai exact, un zigurat rectangular din piatra, descoperit pe fundul Marii Japoniei, care ar putea fi prima marturie a existentei unei civilizatii necunoscute din epoca de piatra, de la sfarsitul ultimei ere glaciare. Monumentul are 183 m latime si 27 m inaltime si este vechi de aproximativ 8000-10000 de ani. Structura a fost descoperita in urma cu 10 ani de catre scufundatori niponi, care au crezut ca e vorba de o constructie naturala.

Profesorul Masaki Kimura, geolog la Universitatea Ryukyu din Okinawa, primul om de stiinta care a studiat situl subacvatic, a ajuns la concluzia ca misterioasa structura cu cinci etaje a fost construita de om. Descoperirea unui drum care inconjoara constructia constituie o dovada in plus in acest sens. Robert Schoch, un geolog de la Universitatea din Boston, care a efectuat cercetari la fata locului in 1998, a subliniat faptul ca structura prezinta o serie de trepte, fiecare avand o inaltime de 1 metru. Pare o piramida aflata intr-o stare avansata de degradare, si asta in urma eroziunii hidraulice combinate cu un proces de fracturare si de surpare a rocii.

O alta dovada a naturii artificiale a structurii o constituie descoperirea unor gorgane submarine cu o inaltime de 2 metri si o largime de 10 metri. Nu se stie cine a ridicat aceasta constructie. Probabil o populatie necunoscuta, care a pus la punct o tehnologie ce nu se regaseste la nici o cultura veche de 10000 de ani. De retinut faptul ca primele urme de civilizatie din Japonia sunt vechi de 9000 de ani, intr-o epoca in care indivizii erau vanatori-culegatori, lipsiti de cunostinte tehnice, incapabili de a construi o astfel de structura.

Sursa: Revista Magazin

iulie 22, 2008 Scris de 2012en

MISTERE,ENIGME,INTREBARI…

Biografii – Mihai Viteazul – Legenda, Istorie, Mit

„In tara mea as fi putut sa raman linistit si sigur, fara nici o teama, daca nu m-ar fi chemat credinta mea fata de crestinatate. Io Mihail voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului si al Tarii Moldovei” – Memoriu al lui Mihai Viteazul din anul 1601 catre imparatul Rudolf al II-lea.

Si totusi cine a fost Mihai Viteazul?

Pentru multa vreme i s-a mai spus si Mihai Patrascu, fiul voievodului Patrascu cel Bun (si, implicit, frate al domnitorului Petru Cercel), atribuindu-i-se, in mod eronat, o filiatie nobila care sa ii legitimeze prezenta pe tronul Tarii Romanesti si, apoi, al Ardealului si Tarii Moldovei. Izvoarele istorice sustin insa falsitatea unei asemenea teorii. Cert este ca Mihai s-a nascut undeva in apropierea Ialomitei, in localitatea Piua Pietrii de azi, in anul 1558, la un an dupa moartea lui Patrascu cel Bun. Chiar si ideea ca el ar fi fost un fiu nelegitim si postum al domnitorului valah este putin probabila, atata vreme cat Patrascu a murit in anul 1557 in urma unei grele si indelungate suferinte, acesta fiind si motivul pentru care a fost dus de catre medicii sai la aerul curat al Valcei. Cunoastem, in schimb, numele mamei sale, Tudora (sau Teodora) Cantacuzino, “o vaduva frumoasa si bogata din zona Ialomitei”, o femeie de neam grec din impresionanta familie a Cantacuzinilor.

Tineretea lui Mihai este una marcata de treburile negustoresti, acolo unde viitorul voievod da dovada de o abilitate innascuta. O cronica polona il prezinta ca fiind negustor de vite, in timp ce o alta spaniola il arata ca pe un comerciant de bijuterii. Alaturi de influentul sau unchi Iane Cantacuzino, zis si Epirotul, Mihai invata turceste si greceste, si dovedeste un real talent pentru stiintele vremii. Tot prin unchiul sau, capuchehaia (reprezentant al domnului la Stanbul), Mihai incepe o fulminanta ascensiune pe scara sociala. Bazandu-se pe averea stransa in anii tineretii si pe relatiile lui Iane, tanarul este numit banisor de Mehedinti in anul 1588, moment in care incepe achiztionarea primelor sate. Doi ani mai tarziu, in 1590, el este numit mare stolnic, pentru ca dupa alti doi ani, in 1592, sa devina mare postelnic. Mai trec doar cateva luni si ambitiosul tanar este numit mare aga. In tot acest timp, Mihai indeplineste si functie de ispravnic in locul unchiului sau care locuia la Istanbul. Sub domnia lui Alexandru cel Rau (1592-1593), acelasi Mihai devine ban al Olteniei in locul lui Iane.

Portret al lui Mihai Viteazul

Averea sa era deja una considerabila, dupa propriile declaratii, viitorul domn detinand 23 de sate numai in judetul Romanati, altele fiind aduse ca zestre de sotia sa, Stanca, fiica lui Dobromir, fost ban al Olteniei, in timp ce alte sate de mosneni le daruise mamei sale. Este evident ca Mihai rivaliza cu insusi domnitorul si, chiar in aceste momente, sunt lansate zvonurile ca ar fi nimeni altul decat fiul lui Patrascu cel Bun. Poate ca acesta este motivul pentru care Mihai este arestat si obligat sa jure in prezenta a 12 boieri si a domnitorului Alexandru cel Rau ca nu are legaturi cu defunctul voievod, fapt pe care noul ban al Olteniei il indeplineste fara cracnire. Credibilitatea, insa, a unei asemenea intamplari este pusa sub semnul intrebarii, mult mai credibila fiind aceea in care Mihai a fost condamnat la moarte in lipsa datorita implicarii intr-un complot prin care urmarea sa ia tronul Valahiei. Cert este ca Mihai scapa cu fuga si, pentru doua saptamani, se ascunde in Ardeal. Ia apoi drumul Constantinopolului acolo unde, cu ajutorul unchiului sau Iane, al lui Andronic Cantacuzino, fiul lui Seitanoglu, al lui Sigismund Bathory si al agentului englez Barton, reuseste sa il induplece pe sultan si sa obtina tronul Tarii Romanesti. Sumele pe care Mihai le ofera atat sultanului cat si nobililor turci care sa ii faciliteze intrarea la suveran sunt fabuloase, el fiind nevoit sa cheltuie aproape tot ce agonisise de-a lungul anilor si chiar sa imprumute sume exorbitante. Astfel, in octombrie 1593, noul domnitor al Valahiei intra in Bucuresti insotit de un alai de creditori dornici sa isi recupereze cat mai repede investitia si dobanzile aferente, bani pe care Mihai nu ii putea obtine decat din satele populate de valahi.

Birurile devin insuportabile, taranii aleg sa fuga de pe mosii lasand locul turcilor care prinsesera ” a se aseza” si a inlocui, in multe locuri, populatia locala. Tara Romaneasca se transforma incet-incet intr-o provincie turceasca in toata regula, iar banii necesari creditorilor nu puteau fi stransi cu una- cu doua. Dovedind o intuitie caracteristica doar marilor lideri militari si politici, Mihai nu ramane indiferent la miscarea antiotomana ce cuprinsese Europa si, atras de mirajul eliberarii tarii de catre turci si, nu in ultimul rand, de datoriile grele catre creditorii sai, el alege sa se alature Ligii Sfinte europene. Astfel, el nu asteapta sa fie invitat ci, fapt ce il caracteriza din plin, ia initiativa si trimite el insusi soli in Ardeal si Moldova, precum si la boierii Buzesti, pe care ii cheama alaturi de el in lupta antiotomana. Rezultatul a fost o intelegere deplina intre cele trei tari. La 13 noiembrie 1594, la doar un an dupa inscaunarea sa, Mihai cheama pe toti creditorii la vistieria domneasca pentru a “incheia socotelile”. Dar socotelile sale erau mai mult decat sangeroase. Tunurile lovesc in plin in multimea celor adunati sa isi primeasca banii. Supravietuitorii sunt masacrati de armata domneasca. Au urmat circa 2000 de ieniceri, intreaga garnizoana turceasca din Bucuresti, in frunte cu emirul. Giurgiul este asediat, dar rezista in fata armatei lui Mihai. In schimb, La Harsova, Silistra si Targul de Floci, turcii sufera infrangeri zdrobitoare. In Moldova, Aron Voda macelerea pe toti otomanii din Iasi si dadea semnul unei rascoale generale in cele doua tari romane.

Oastea lui Mihai Viteazul

La Istanbul, sultanul decide inlocuirea “hainilor” si, in fruntea a doua armate conduse de Hasan Pasa si Mustafa Pasa, trimite inlocuitorii: Bogdan, fiul lui Iancu Sasul in Moldova, si Stefan Surdul in Tara Romaneasca. In acelasi timp, suveranul turc asmute asupra lui Mihai pe tatari. Mihai ii intampina la 14 ianuatrie 1595, in apropierea satului Putinei, apoi, la 16 ianurie la Stanesti. In ambele infruntari el iese victorios dar nu poate impiedica unirea celor doua armate musulmane. Domnitorul isi surprinde, insa, adversarsul la Marotin, dupa ce trecuse Dunarea pe gheata si reuseste o victorie stralucita. Ambii pasi sunt ucisi, iar inlocuitorul sau este pus pe fuga. Armatele sale continua inaintarea pana la Muntii Balcani, iar populatiile locale (bulgari, sarbi, albanezi, greci) i se alatura. Rascoale pornesc peste tot si era evident ca sultanul nu va tolera o atare stare de fapt.

Calugareni – victorie sau infrangere a lui Mihai?

Rascoala lui Mihai si a lui Aron Voda trezise in sanul popoarelor din balcani speranta eliberarii de sub jugul otoman. Haiducii sarbi si bosniaci, unii dintre cei mai sangerosi si mai temuti adversari ai turcilor stabiliti in Balcani, i se alatura lui Mihai Viteazul fara nicio conditie. Printre ei se afla inclusiv temutul Baba Novac, un razboinic feroce chiar si la varsta de 80 de ani. Din Istanbul pornea, insa, temutul ordin.O armata de circa 40.000 de oameni, nici pe departe 150.000-300.000 atat cat se vehicula in manualele de istorie postdecembriste, in frunte cu Ferhat Pasa, porneste catre Muntenia. Mihai trebuia dat ca exemplu in fata celor care mai aveau idei de rebeliune. Sultanul se razgandeste inexplicabil si il inlocuieste pe incercatul general cu vizirul Sinan Pasa chiar inainte de a trece Dunarea. Mihai nu reuseste sa stranga mai mult de 8000-14.000 de osteni, carora li se adauga un contingent de 2000 de unguri si circa 200 de cazaci. Se parea ca totul se va sfarsi intr-o baie de sange pentru valahi.

Mihai Viteazul – imagine de epoca

Constient ca nu poate infrunta o asemenea armata in camp deschis, Mihai Viteazul alege aceeasi tactica pe care si marele Stefan voievod o folosise la Vaslui, anume alegerea unui teren prielnic care sa nu permita desfarsurarea trupelor otomane. Iar acest loc a fost satul Calugareni din apropierea Giurgiului. La 13/23 august 1595, valahii isi incep ofensiva. Primul lor atac are darul de a ii duce pana aproape de corturile turcilor, dar contraofensiva ienicerilor ii face sa se retraga peste Nealjlov, lasand in urma 11 tunuri. Ungurii nu iau parte la lupta, preferand sa se foloseasca doar de artilerie impotriva trupelor ce inaintau amenintator. Este momentul in care Mihai alege sa puna totul in joc. In fruntea ostasilor ramasi el se regrupeaza si porneste un contraatac fulgerator. Doi pasi sunt ucisi chiar de catre domnitor, in timp ce detasamentul unguresc decide, in final, sa loveasca din flanc. Cazacii si un mic grup de ardeleni, dupa ce invaluisera armata turceasca, ataca din spate creand un haos general printre turci. Totul se transforma intr-o retragere dezorganizata, insusi Sinan fiind la un pas de a-si pierde viata in tumultul de oameni si animale. 3000 de turci isi pierd viata in lupta, iar romanii reusesc sa recucereasca tunurile pierdute. Dar victoria lui Stefan de la Vaslui nu mai putea fi repetata.

Scena din batalia de la Calugareni

Turcii era inca mult prea multi. Intaririle se aflau pe drum iar spionii lui Mihai il avertizasera deja de iminenta sosirii lor. Pierderile in randul armatei muntene erau uriase, astfel ca domnitorul alege sa se retraga in Transilvania, lasand liber invaziei otomane. La fel ca la Rovine, victoria pe campul de lupta ramasese a romanilor, turcii fiind, insa, cei care ocupau Muntenia.

Intre timp, dupa o noapte a nuntii care se dovedise un fiasco, Sigismund Bathory alege sa isi paraseasca mireasa, pe Maria Cristina, si, cu inima franta, alege sa isi aline durerea in razboi. Era semnul pe care il asteptase atata vreme Mihai. Sigismund aducea cu el 22.000 de secui, 15.200 de soldati ardeleni si 63 de tunuri. Moldova raspundea si ea chemarii domnitorului muntean cu 3000 de oameni si 22 de tunuri. Lor li se alaturau si 300 de italieni, experti in asedii si arme de artilerie trimisi de ducele din Toscana. Sinan, fara sa stie ce il astepta, alege sa treaca Dunarea si sa lase la Giurgiu doar ariegarda si o prada uriasa. Un advesar prea marunt pentru armata crestina. Giurgiul cade in urma unui atac violent, tranformand expeditia de pedepsire ordonata de sultan la stadiul unui esec rasunator. Cronicarul turc Naima, nota cu amaraciune: “O asemenea retragere dezastruoasa si infrangere n-a mai fost pomenita in istorie”. In schimb, Muntenia, in frunte cu Bucurestiul, era o ruina. Razboiul transformase orasele in gramezi de resturi fumegande, iar satele se destramau in lipsa oamenilor care alesesera fuga sau moartea in lupta.

Batalia de la Giurgiu

Unirea Tarilor Romane – Actul lui Sigismund Bathory sau al lui Mihai?

Revenind la batalia de la Calugareni, trebuie mentionat ca Mihai Viteazul era constient de iminenta unui atac turcesc la scara mare. Astfel, el trimite soli care sa ceara ajutorul aliatului sau, Sigismund Bathory. Ajunsa la 2 mai 1595 la Alba Iulia, delegatia boiereasca a muntenilor se loveste, insa, de refuzul categoric al principelului transilvan. Era evident ca Bathory dorea sa se foloseasca de un vis de veacuri al romanilor, acea “Restitutio Daciae” (Refacerea Daciei), si sa creeze un stat tampon intre Imperiul Otoman si Europa Apuseana. Iar acesta era momentul cel mai potrivit. Siliti de imprejurari, boierii valahi accepta conditiile suveranului din Ardeal semnand actul care insemna, practic, desfiintarea statului muntean. Mihai devenea, astfel, un simplu loctiitor al lui Bathory pe tronul Valahiei, acelasi lucru intamplandu-se si cu noul domnitor moldovean, Stefan Razvan Voda. In documentele vremii aparea, astfel, primul carmuitor ale celor trei provincii de la moartea ultimului rege dac, Sigismund Bathory… “Prea luminatul domn Sigismund, din mila lui Dumnezeu, principele Transilvaniei, Moldovei si Valahiei transalpine si al sacrului Imperiu roman, domnul partilor regatului unguresc si comitele secuilor, domnul nostru prea milostiv”. In acelasi timp, Mihai era numit “respectabilul si magnificul domn Mihai, voievodul tarii noastre transalpine, credinciosul nostru iubit”.

Sigismund Bathory

Conditiile erau mai mult decat umilitoare. Mihai nu putea incheia nici un tratat fara stirea lui Sigismund, nu putea condamna boierii si nu putea demite dregatorii. Taranii fugiti de pe mosiile boieresti urmau sa fie adusi inapoi si doar o cerere pusa de boierii munteni, anume ca bisericile sa ramana sub jurisdictia mitropolitului de la Targoviste, a fost acceptata. Stefan cel Mare cunoscuse un moment asemanator la Calomeea. Raspunsul sau a fost victoria din Codrii Cosminului. Pentru Mihai, raspunsul s-a aflat la Selimbar si, apoi, la Guruslau.

Lipsit de aportul “suveranului” sau, domnitorul valah continua de unul singur luptele cu turcii, si asta in ciuda unei vistierii golite de multa vreme. Mihai, alaturi de Baba Novac si de fratii Buzesti, ataca necontenit Balcanii, pradand Babadagul, Vidinul, Plevna, Sofia si arzand, conform cronicilor vremii, peste 2000 de sate. Crestinii apuseni fusesera, insa, invinsi la Kerestes, iar Mihai intelegea ca singur nu se putea opune uriasei masinarii de razboi care era Imperiul Otoman. Armata sa de mercenari, o inovatie pentru Valahia, necesita circa 100.000 de forinti pe luna, suma pe care, in ciuda jafurilor, domnitorul nu o putea asigura. In Tara Romaneasca izbucneau tot mai des lupte intre mercenari si taranii care se vedea jefuiti chiar de cei care ar fi trebuit sa ii apere. Nu ramanea decat o solutie… pacea cu turcii. Astfel, la 7 ianuarie 1597, Pasa Hasan din Belgrad ii confirma lui Mihai ca vasalitatea sa fusese acceptata de sultan “pana la sfarsitul zilelor sale”, totul in schimbul unui tribut consistent. In schimb, Viteazul de pe tronul Munteniei nu renunta la ideea luptei antiotomane. In acelasi timp, el incheie un tratat de alianta si cu imperialii lui Rudolf al II-lea, cerand si primind de la acestia bani pentru intretinerea unei armate de 5000 de oameni si promisiunea unor subsidii pentru inca 5000 de ostasi in cazul unei lupte cu turcii. Tot in tratatul incheiat cu Rudolf, Mihai accepta suzeranitatea acestuia si primea, in cazul in care ar fi vrut sa paraseasca tronul, un castel in Ungaria sau Transilvania, acolo unde ar fi urmat sa traiasca pe banii monarhului conform rangului sau.

Intre timp, schimbatorul Sigismund Bathory accepta sa predea puterea imperialilor in schimbul a doua ducate in Silezia (1598). Dupa doar cateva luni intelege, insa, ca Ardealul ii oferea o situatie financiara mult mai buna si, intors pe furis, se proclama din nou principe si aresteaza oamenii lui Rudolf. Mihai isi permite de acum sa trateze de pe picior de egalitate cu Sigismund. El intervine pe langa Rudolf al II-lea pentru a-l mentine in functie pe principele ardelean, trimitandu-i acestuia din urma o solie amenintatoare prin care ii arata lui Sigismund adevarata sa fata. Mihai cerea ajutor in vesnicele sale lupte cu turcii altfel, in cazul unei paci secrete, ar fi tinut loc ” de pagan si turc destul”.

Portret contemporan al lui Mihai Viteazul

Sigismund se dovedeste, insa, acelasi caracter instabil si paraseste pentru a doua oara domnia, lasand in loc pe varul sau, cardinalul Andrei Bathory (29 martie 1599), un protejat al polonilor, aliatii turcilor, iar Mihai se vedea pentru a doua oara in situatia de a se recunoaste vasalul familiei Bathory.Din nou, cele trei tari romane, Ardealul, Muntenia si Moldova (pe tronul careia se afla un alt supus al polonilor, Ieremia Movila) se inchinau aceluiasi domn. Nu era insa, decat o formalitate. Sustinut de Rudolf al II-lea si de generalul acestuia, albanezul Giorgio Basta, Mihai primeste acceptul de a lupta impotriva lui Andrei Bathory cel care, asa cum se temuse domnul muntean, incheiase pacea cu turcii.

La 5 octombrie 1599, Mihai patrunde in Ardeal prin pasul Buzaului. In acelasi timp, pe Olt, o alta armata munteana condusa de fratii Buzesti si Baba Novac, venea in ajutorul domnitorului. Jonctiunea s-a facut la 16 octombrie in satul Selimbar, iar armata lui Mihai, mare parte formata din mercenari, secui, valahi si haiduci balcanici numara aproape 20.000 de oameni. Andrei Bathory ii opunea un numar egal de ostasi. Primul atac este dat de neobositul Baba Novac, urmat imediat de un contraatac al armatei cardinalului. Valahii se repliaza si ataca din nou, dar sunt respinsi pentru a doua oara si se parea ca vor pierde batalia. Este momentul in care Mihai, la fel ca in batalia de la Calugareni, intra personal in lupta, in fruntea propriei armate, moment care decide sortii bataliei, transformand infrangerea iminenta intr-o victorie rasunatoare. Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu “saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai patrundea in Alba Iulia asemenea unui mare invingator. Ardealul se afla la picioarele sale. Nu mai ramanea decat Moldova pentru ca Dacia sa fie refacuta, si nu formal, ci prin forta armelor.

Predarea capului lui Andrei Bathory

Mihai Viteazul intentionase cucerirea Moldovei inca din anul 1597, doar demersurile lui Sigismund Bathory facand ca aceasta campanie sa fie amanata. La motivele initiale, care insemnau slabirea influentei turcesti si evitarea unui atac direct asupra Ardealului din Moldova, se adauga si ura voievodului fata de Ieremia Movila, cel care incercase in repetate randuri sa il ucida pe Mihai “cu otrava sau prin tradare”, pentru a pune pe tronul Valahiei pe fratele sau, Simion Movila. Era, insa, o decizie grea. Polonia nu dorea ca Moldova sa iasa de sub sfera ei de influenta si ar fi luptat fara rezerva impotriva lui Mihai.

Valahul isi asuma, totusi, riscurile si patrunde, in primavara anului 1600, prin pasul Oituz, in fruntea a 17.600 de oameni la care se adauga, spre surprinderea lui Ieremia Movila, un contingent de 2000 de moldoveni. Campania este una fulgeratoare. La 10 mai, Mihai ocupa Bacaul, la 11 mai Romanul, iar polonezii pierd lupta in mod dezastruos. Cetatea Neamtului si Suceava se predau fara lupta in fata lui Mihai Viteazul. Urmeaza batalia din fata Cetatii Hotinului, acolo unde Ieremia Movila era invins si scapa cu fuga peste Nistru. Nu trecusera nici trei saptamani si Mihai Viteazul stapanea si ultima provincie a vechilor daci, Moldova. Din Constantinopol si pana la Roma nu se vorbea decat de faptele sale. Multi l-au asemanat cu Alexandru Macedon, in timp ce altii vedeau in el “Steaua rasaritului”. Regele Frantei, vestitul Henric al IV-lea spunea intr-o scrisoare: “se zice ca romanul e foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu izbanzile”. Iata ce se scria si intr-o publicatie a vremii din Roma: “Daca a fost vreodata un principe in lume demn de glorie pentru actiuni eroice, acesta este signor Mihai, principele Valahiei”.

Intrarea lui Mihai Viteazul in Alba Iulia

Mihai insusi se intitula “Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Tarii Romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei”. Romanii stapaneau din nou, dupa veacuri, din Maramures pana la Dunare si de la Nistru pana in Banat.

Infrangerea si moartea domnului Mihai

In nici un alt moment al istoriei romanesti, marirea nu a fost urmata atat de repede de decadere. Victoriile din Ardeal si Moldova nu mai insemnau mare lucru, atata vreme cat Rudolf al II-lea vroia sa preia Transilvania si sa o transforme intr-o provincie austriaca. Domnul Mihai nici nu se gandeste si insista sa ramana stapanitorul de drept al Ardealului. Moldova se afla sub amenintarea polona, in timp ce in Tara Romaneasca, turcii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. In plus, incapabil sa isi plateasca mercenarii, Mihai se vede pus in fata rebeliunii nobililor unguri, apasati de darile grele necesare intretinerii armatei dar, mai ales, de umilinta de a fi supusii unui valah. In consecinta, generalul Giorgi Basta alege sa intre in conflict de partea rasculatilor, impotriva domnitorului muntean. La 18 septembrie 1600, 18.000 de cavaleri apuseni, dintre care 6000 de calareti germani si flamanzi, purtand cuirase, alaturi de muschetari valoni si francezi se pregateau sa infrunte o armata stransa in pripa de Mihai, o armata ce nu depasea 10.000 de oameni.

Generalul albanez Giorgio Basta

La fel ca la Calugareni, voievodul valah isi alege o pozitie strategica in apropierea satului Miraslau, o pozitie ce nu ar fi permis lui Basta sa il atace din flancuri, ci doar frontal. In acelasi timp, albanezul era un razboinic incercat si, constient ca ar fi picat in capcana asemenea lui Sinan Pasa, simuleaza o retragere. A fost momentul hotarator al luptei. Mihai crede ca adversarii sai se retrag si ataca frontal. Prea tarziu isi da seama ca nu a fost decat o pacaleala. Soldatii sai sunt spulberati de catre cuirasierii germani si maturati de gloantele muschetarilor francezi. Mihai insusi, insotit doar de trei cazaci, trece Muresul inot ca sa scape cu viata. La 20 septembrie, Basta intra in Alba Iulia si ucidea pe toti italienii, grecii, sarbii si romanii, aliatii valahului. Furiei nobililor unguri ii pica, apoi, insusi Baba Novac, cel care este jupuit, ars de viu si tras in teapa. In acelasi timp, polonii, profitand de infrangerea lui Mihai de la Miraslau, ocupau Moldova. Efortul domnului muntean de a recuceri aceasta veche provincie romaneasca ar fi fost zadarnic. Domnul Mihai nu mai incerca acum decat sa isi apere tara, acolo unde polonezii pregateau inscaunarea lui Simion Movila. Iar putinele trupe stranse de Nicolae, fiul lui Mihai, se dovedesc insuficiente. Voievodul este infrant in mai multe randuri si vede cum si Valahia era inchinata de polonezi turcilor. Nu ii mai ramanea decat calea pribegiei si singura speranta de a primi ajutorul imperiarilor. In drumul sau catre Europa, din cetatile pe care le cucerise prin lupta, se trage in deradere cu tunul asupra sa.

Pentru Mihai urmeaza indelungi peregrinari la Viena si Praga, acolo unde sta prin hanuri si asteapta o audienta la Rudolf al II-lea. Cand, in sfarsit o primeste, afla ca situatia din Ardeal ii devenise din nou favorabila. Sigismund Bathory venea pentru a treia oara pe tronul Ardealului, ungurii il arestasera pe Basta din cauza exceselor sale sangeroase, iar haosul stapanea din nou Transilvania. Nu exista decat un singur om capabil sa remedieze situatia, iar acesta era Mihai. Parea ca steaua sa norocoasa stralucea din nou. Rudolf ii ofera 100.000 de taleri pentru ridicarea unei armate de mercenari si ducatul Konigsberg din Silezia. Cei mai mari pictori se inghesuie sa realizeze portrete eroice ale domnitorului, el insusi fiind privit ca o curiozitatea de catre nobilii prea putin obisnuiti cu teatrul de lupta.

Portret al lui Mihai realizat in timpul sederii sale la Praga

La 3 aprilie 1601, Mihai parasea Praga spre Viena si apoi spre Casovia. Acolo il intalneste pe Basta cel care, din ordinul imparatului, ar fi urmat sa il asiste in batalia impotriva lui Sigismund. Pentru Mihai Viteazul nu mai exista insa cale de targuiala. Stia probabil ca aceasta ar fi fost unica sa sansa sa recapete ceea ce pierduse atat de usor. Si astfel, la 3 august 1601, in apropierea satului Guruslau (Goraslau) Mihai dadea ultima sa batalie. Cu tunuri care bateau gresit si cu o armata mai dornica sa se retraga din calea temutilor mercenari ai romanului decat sa lupte, Sigismund scapa cu o fuga rusinoasa. Din Valahia veneau vesti bune. Afland ca domnul lor vine cu oaste mare din Ardeal, fratii Buzesti stransesera o armata si izgonisera pe Simion Movila de pe tronul Tarii Romanesti. Acestia ii trimisesera solie lui Mihai ca il asteptau cu bratele deschise pe tron. Lupta valahului putea reincepe. La Turda, el alege sa se desparta de armata, grabit fiind sa ajunga mai degraba la Fagaras, acolo unde il astepa sotia sa, doamna Stanca. Giorgio Basta stia, insa, ca imperialilor le-ar fi convenit mai degraba un control direct asupra Ardealului decat unul mijlocit printr-o personalitatea covarsitoare asa cum era cea a lui Mihai. In consecinta, el ia decizia de a scapa de fostul sau aliat, ale carui realizari pe plan militar ii rascolisera destul orgoliul, si trimite in secret un detasament de 300 de cavaleri germani si valoni, condus de ofiterii Jacques Beauri si Mortague, pentru a “aresta sau a ucide” pe Mihai. Soarta domnului fusese hotarata printr-o miseleasca tradare.

Intrand in cortul sau, Beauri ii striga atunci lui Mihai: “Da-te prins!”. Domnitorul nu a rostit decat un singur cuvant: “Ba!”, si a incercat sa isi apuce sabia pentru a lupta chiar si de unul singur cu atacatorii sai. Era, insa, prea tarziu. Un glont pornit din muscheta unui soldat valon il tintuieste pe loc. Imediat, un mercenar ii strapunge pieptul cu sulita, in timp ce multimea ucigasilor se repde asupra sa cu halebardele. Urmeaza un spectacol ingrozitor. Viteazul este hacuit si batjocorit prin praful din fata cortului sau. Trupul sau gol este aruncat iar capul, dupa ce ii este taiat, este lasat prada cainilor si corbilor ce ar fi trecut pe acolo.

Asasinarea lui Mihai Viteazul

“Si cazu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru ca nu stiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”, spune cu amar cronica Tarii Romanesti. Viteazul isi gasise un sfarsit nedemn, in mana tradatorilor infamului Basta. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri si visul romanilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mandrului Decebal. Prececentul fusese, insa, creat…

descopera.ro

2012 Era Noastra

decembrie 12, 2009 Scris de 2012en | Biografii, Misterele Istoriei, Personalitati | , , , , , , , , , | 3 comentarii

Eminescu – moartea misterioasa a unui geniu

La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

Cine este Eminescu?
Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent, neiertator cu cei corupti si lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce in lumina reflectoarelor un mare nationalist. Acesta va face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a-i sustine pe moldoveni si pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregateau sa ii absoarba, va crea o societate secreta, va ignora toate avertismentele primite de la apropiati, si se va intoarce chiar si impotriva conducerii Partidului Conservator si, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest nationalism si patriotismul sau aproape naiv in acel context politic aveau sa-l piarda. Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a incetat sa lupte pana la sfarsit.

Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis. Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui.  La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.



Un context nefavorabil
Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator. In anul 1880 devine redactor-sef, iar functia sa ii va permite sa ia atitudine vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania, si care erau departe de a servi interesele romanilor. In doar trei ani, pana in 1883, anul oficial al alienarii sale, Eminescu a reusit “performanta” de a-si face dusmani nu numai interni, ci si internationali . Lucrurile vor merge atat de departe, incat dovezi care ies la suprafata par sa indice atat implicarea in complot atat a celor apropiati, cat si a celor care il sustinusera si ii sprijinisera initial in cariera.

Eminescu s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Eminescu si-a urmat acest crez pana in ultima zi a vietii sale, pentru ca in momentul in care nu a mai putut sa le infranga, a pierit. Celebrele vorbe: “si mai potoliti-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenti aflati la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.

Jurnalul lui Titu Maiorescu (foto sus) din acea perioada vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epoca Eminescu…Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea”.

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la aceste intruniri. Urmarea este una inevitabila. Simtindu-se ameninate de influenta pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate in cadrul grupului iscoade, pe langa faptul ca jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

Misterioasa boala a lui Eminescu
Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’’.

Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. In mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc. Daca ar fi fost concediat, si-ar fi continuat fara indoiala atacurile prin intermediul paginilor altor publicatii. Cei care se loveau de intrasingenta sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar si cea mai sigura, cu atat cu cat era dificil de probat.

28 iunie 1883 este o data fatidica in istoria noastra, in care Romania nu numai ca a pierdut un mare poet si jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima data), ci si situatia politica a tarii s-a aflat intr-o situatie mai mult decat delicata. In aceasta zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise. Tratatul, semnat in luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul miscarilor de protest in Ardeal, domeniu care era deja sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, si prin urmare, mai usor de controlat. In aceste conditii extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defaimarea marelui poet national incepe aici. Este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea si nimeni nu vrea sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuarii laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, asa cum reiese ea din opera sa poetica.

In realitate, inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.

Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral,  oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.

Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.

In acea trista zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea sa isi noteze in jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”.

descopera.ro

octombrie 14, 2009 Scris de 2012en | Personalitati, Teoria conspiratiei | , , , , , , , | 3 comentarii

Nostradamus.Profetii Nostradamus.Documentar video Nostradamus.2012 Nostradamus.

2012 Era Noastra

octombrie 7, 2009 Scris de 2012en | Biografii, Personalitati, Profetii, Religie | , , , , , , | 22 comentarii

Burebista, primul rege dac.

Întemeierea statului dac

de la Wikipedia

Dacia în timpul lui Burebista 

Dacia în timpul lui Burebista

În prima jumătate a secolului I î.Hr. dezvoltarea societăţii dacice, întărirea aristocraţiei tribale militare şi transformarea ei în clasă politică au determinat trecerea la organizarea de tip statal. Burebista, care îşi începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moştenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor şi uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit numai factori interni (aristocraţia tribală şi masa războinică, puterea şi iscusinţa lui Burebista), ci şi cei externi (creşterea ameninţărilor celţilor şi romanilor). Unificarea triburilor geto-dace s-a realizat pe 2 căi: pe cale paşnică, când şefii de trib acceptă supunerea faţă de Burebista de bună voie, şi pe cale războinică, când se doreşte păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras a fost arsă din temelii). Desigur, creşterea puterii militare a lui Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni tribale geto-dacice. Strabon scria că, ascultându-l pe Deceneu, geto-dacii “s-au lăsat înduplecaţi să taie viţa de vie şi să trăiască fără vin“. Unificarea triburilor geto-dacice se termină pe la 60 î.Hr.-59 î.Hr, când Burebista începe campania împotriva celţilor. În munţii Orăştiei va fi centrul statului dac format de Burebista. Aici el formează cetăţi de piatră, cele mai importante fiind: CosteştiBlidaruCapalna si Sarmisegetuza, ultima transformată, până la urmă, chiar în capitală a regatului.

Luptele cu celţii

Pericolul cel mai apropiat de centrul statului lui Burebista era reprezentat de celţi. În anul 60 î.Hr. sau 59 î.Hr. porneşte o campanie fulgerătoare împotriva boilortauriscilor şi anarţilor, pe care-i distruge. Rezultatul a fost o masivă migraţie a celţilor spre vest. În teritoriile cucerite au apărut aşezări geto-dace. În aceeaşi campanie au fost zdrobiţi probabil şi scordiscii de la gura Tisei. Hotarele Daciei s-au extins astfel până la confluenţa râului Moravacu Dunărea Mijlocie.

Cucerirea litoralului Mării Negre

După campania împotriva celţilor, Burebista a acordat mare atenţie zonei istro-pontice, unde primejdia romană era în creştere. În anii 73 î.Hr.-72 î.Hr. cetăţile greceşti pontice sunt cucerite de generalul roman Terentius Varro Lucullus. Cetăţile se răscoală împotriva guvernatorului Antonius Hybrida. Hybrida a organizat o expediţie, dar a fost înfrânt de greci, aliaţi cu bastarnii şi geţii. Burebista hotărăşte apoi să supuna cetăţile de pe litoralul Pontului Euxin (Marea Neagră). În 55 î.Hr. cucereşte oraşul grecesc Olbia de la gurile Bugului, apoi Tyras. Au urmat apoiHistria, Tomis, Mesembria. Întregul litoral pontic şi teritoriul până la munţii Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui Burebista. De aici, Burebista a organizat expediţii până în Macedoniaşi Illiria. Devine astfel “cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia“, cum îl numeşte o inscripţie greacă contemporană.

Relaţiile cu Roma

Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus statul dac în conflict cu Roma. Aceasta n-a intervenit însă imediat din cauza situaţiei interne, care culminase cu războiul civil dintre Cezar şiPompei (49 î.Hr.). În primăvara anului 48 î.Hr, când luptele dintre Cezar şi Pompei se dădeau în peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis pe Acornion ca delegat cu o misiune pe lângă Pompei. În schimbul ajutorului militar, Pompei recunoştea vastele hotare ale Daciei. Acesta este însă înfrânt la Pharsalos şi se refugiază în Egipt, unde este ucis. După această victorie Cezar plănuia o campanie împotriva Daciei. Îşi concentrase în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul de est al Mării Adriaticei. Este însă asasinat în acelaşi an.

Moartea lui Burebista şi destrămarea statului dac

În acelaşi an în care Cezar este asasinat (44 î.Hr.), Burebista este şi el înlăturat şi ucis de aristocraţia nemulţumită de creşterea puterii acestuia. Moartea lui Burebista a provocat mari transformări şi tulburări. Regatul dac se destramă în 4, mai apoi în 5 state. Centrul din Transilvania va fi condus după moartea lui Burebista de marele preot Deceneu. Moartea lui Burebista a avut drept efect destrămarea regatului său, ale cărui limite fuseseră: în Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: Pontul Euxin, în Sud: munţii Haemus, în Vest: confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie. După moartea lui Burebista continuitatea vieţii politice se menţine în Sud-Vestul Transilvaniei, în zona fortificată a Sarmisegetuzei. Puterea în stat a fost preluată de Deceneu. Acesta era rege, mare preot şi judecător suprem. Sub Deceneu, statul dac are un caracter teocratic (religios).

UN ALT PUNCT DE VEDERE 

de la Zamolxis.ro

BUREBISTA, cel mai mare dintre Regii TRACIEI, s-a născut cam pe la începutul secolului I B.C., la mai mult de 2000-3000 de ani de la prăbuşirea MARELUI IMPERIU PELASGIC, atunci când lumea antică era dominată de Imperiul Roman. Burebista îşi propune şi realizează reunificarea populaţiei tracice, în care rolul limbii şi religiei comune păgâne au constituit un mijloc puternic de neîntreruptă legătură a unităţii şi frăţiei între toate pâlcurile neamului nostru, fărâmiţat până la EL; Burebista a unit neamurile într-o împărăţie respectată aici în CENTRUL şi RASARITUL EUROPEI, întinzându-şi hotarele de la pădurea Hercinica (Moravia de azi) până la Bug şi din Carpaţii Nordici până la Sud de Balcic (Dionysopolis).

Numele adevărat al lui Burebista s-a pierdut undeva prin veacuri, dar inteligenţa, puterea şi vitejia lui în luptă avea să-i aducă meritatul nume de BU-ERE-BU-IST-AS (Care-era-care-este-nu) înseamnă “Nemaipomenitul”, “Cum nu a mai fost şi nu mai este”. Monede descoperite din vremea lui, în Transilvania, ni-l înfăţişează pe acest rege al regilor cu două capete, simbolizând trecutul şi prezentul. Inscripţiile de pe monede sunt în limba tracică “latină vulgară”, SARMIS VASIL, Cel Mai Mare Rege.
Numele soţiei lui ZINA, împărăteasa şi marea preoteasă a tracilor s-a găsit tot pe două monede din Transilvania. Alt nume al lui, cu înţelesul de stăpân absolut al tracilor “PAVEL-TER”. Sfătuitorul lui Marele Preot Deceneu i-a instruit pe traci să trăiască potrivit cu legile Naturii cunoscut până azi ca “Legile Belagines”. Se pare că în timpul lui Burebista s-a decis ca anul I să fie anul când s-au născut cei doi Zamolxis, 713 BC, iar anul reformelor politice-religioase 666 apare pe tot felul de inscripţii de pe tot teritoriul pelasgic, ca “SSS” (6,6,6) sau “CCC” (C-grecesc) ori “VIVIVI” (6-latin).
Si nu pot să nu amintesc şi rugăciunea unei femei gete, Zamolxiene, găsită pe o placă de marmură la Tomis, conţinând şi un … ACROSTIH… dovedind încă o dată marele rafinament atins de geto-daci. (după A. Bucurescu)

AYRELIA
BENERIA
SYM FORO
SYN DIO
SYN ZE SASE TRI
KAI TETHI GATRI
AYRIS NONAM
NIASCHARIAN
STRĂLUCITOARE
CURATĂ
MĂREAŢĂ DOAMNĂ
SUNT CREDINCIOASĂ
SUNT CU TREI DE ŞASE
DAR ATÂT TE ROG
CÂNDVA SĂ MĂ AJUŢI
SĂ RENASC

Dar citind doar primele litere apare “ABT SSS KAN”: “Cu 666, de ani” acesta fiind semnul la care se închinau cei întorşi la adevărata religie, semn ce se purta pe mâna dreaptă sau pe frunte.

Reşedinţa iniţială a regelui (Argedava sau Sargedava) este localizată pe undeva pe la Costeşti (dealurile Orăştiei). Principalul ajutor al regelui trac de atunci era DECENEU, marele preot care, după ce a fost pentru o perioadă de timp în Egipt, iniţiindu-i pe preoţii egipteni în tainele sacerdotale pelasgice, revine în Geţia (Gotia – după povestirea istoricului ostrogot Iordanes), devenind şeful suprem al spiritualităţii tracice, reuşind împreună cu Burebista să-i unească pe traci atât militar, cât şi spiritual. Burebista îşi îndeamnă supuşii la “abstinenţă, sobrietate şi ascultare de porunci”, noul mod de viaţă fiind propagat dintr-un centru spiritual, numit de Straborn “Muntele Sfânt”, Legendarul KAGAION care, după Adrian Bucurescu din “Dacia Secretă”, ar fi undeva în munţii Bucegi, lângă “Sfinxul Românesc”, deoarece KOG-A-ION însemna şi “Capul Magnificului”; cu toate astea, azi, mulţi arheologi localizează legendarul Kagaion undeva pe Dealul Grădiştei (1200m altitudine) în Masivul Sureanu, la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muscelului) aflându-se şi unul din sanctuarele patrulatere. Să fie oare acesta locaşul unde preoţii lui Zamolxis, Zeul sub-pământean, ofereau credincioşilor acea nemurire completă, atât a sufletului, cât şi a trupului, unde ucenicii (“recruţii”) cântau: “Sfânt e Domnul Nopţii”?

La sudul Dunării proconsulul provinciei Machedonia, generalul Varro Lucullus, în cadrul celui de-al doilea “război Mithridatic” (74-72 B.C.), ocupă oraşele greceşti vest-pontice, de la Apollonia până la Delta Dunării, încheind un tratat între romani şi alte cetăţi vecine, cu avantaje şi obligaţii pentru ambele părţi. Această tutelă mascată îi nemulţumeşte pe locuitorii oraşelor greceşti, care trimit o solie la Burebista să-i ajute. Oastea proconsulului Macedoniei, a generalului Antonius Hybrida este învinsă lângă Histria; Burebista supune pe cale paşnică oraşele: Tomis (Constanta de azi), Calatis (Mangalia), Dionysopolis (Balcic) şi Apollonia. Pe calea războiului sunt integrate cetăţile: Aliobrix (Cartal, sudul Basarabiei, ocupat azi de ruşi, sub numele de Orlovka), Tyras (Tiraspolul de azi, ocupat tot de ruşi, unde Ilie Ilaşcu, un adevărat erou naţional, este ţinut prizonier!), Odessas (Odesa, azi oraş ucrainean ce are în centrul lui cel mai romantic cartier, cartierul… “Moldoveanca”!).

Burebista îşi începe organizarea puterii monarhice cu caracter militar prin activităţi administrative cum ar fi: recrutarea de oameni însărcinaţi cu administrarea agriculturii, strângerea dărilor, supravegherea muncilor obşteşti obligatorii, făcând posibilă realizarea sistemului de fortificaţii în Dacia (nucleul din Munţii Sureanu întins pe o suprafaţă de 200 km pătraţi). Incinta militară din centrul religios are o suprafaţă de 3 hectare, cu ziduri de piatră ecarisată (blocuri de calcar fasonate) care fac din Sarmisegetusa dacică un unicat în Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format din cetăţi construite din blocuri de calcar; a construit şi cetăţi de piatră nefasonate, legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamţ (Piscul Bâtca Doamnei şi colina Cozla), Cetăţeni (Jud. Argeş), Covasna-Valea Zânelor sau Sighişoara. Armata lui număra, la vreme de război, mai mult de 200.000 de oameni, făcându-l de temut. Burebista ducea şi o politică externă activă, intervenind chiar şi în cadrul conflictului deschis dintre cei doi rivali ai Romei (respectiv Cezar şi Pompei) în anul 48 B.C. În legătură cu aceasta, o inscripţie recent descoperita la Balcic (anticul Dyonisopolis) citează numele lui Acronion, un mesager personal trimis de Burebista la generalul Pompei pentru a-i sugera ipoteza unei alianţe cu ultimul. Vor mai trece cam 3-4 ani până când Cezar, după ce-l va învinge decisiv pe Pompei lângă Farsalla, pentru a se răzbuna pe fostul aliat al inamicului sau şi ca rezultat, să trimită numeroase legiuni cu “misiuni de pedepsire” către graniţele regelui geto-dacilor. Oricum, la scurt timp înainte de a începe lupta decisivă cu regele trac, pe 15 martie 44 B.C., Cezar a fost asasinat în senat de noii săi adversari politici secreţi şi la scurt timp şi Burebista va muri în circumstanţe asemănătoare. Doi dintre cei mai străluciţi militari ai lumii antice au dispărut astfel, aproape simultan, istoria conferindu-le astfel destine similare.

Marele preot DECENEU a fost ulterior numit succesor al regelui defunct. Azi e dificil să apreciem în întregime cunoştinţele sale ştiinţifice extrem de vaste. Numeroase inscripţii în piatră sugerează noţiuni de matematică cum ar fi triunghiul lui Pitagora, aşa-numitul “număr perfect” 6 sau “numărul cosmic” 36; informaţii de astronomie despre “pentagonul planetar” (acesta fiind: Saturn, Jupiter, Marte, Venus şi Mercur); poziţia soarelui la echinoxii şi solstiţii; poziţia Lunii la cele patru faze ale sale şi calendarul dacic (unde un an de 360 de zile alterna cu unul de 365 de zile). Ultimul este confirmat de scena pictată pe o cupă de fructe descoperită la Bâtca Doamnei, ca şi pe o lampă de lut ars găsită pe lângă Barboşi-Galţi. O tabletă descoperită la Dumbrava (judeţul Iaşi) confirmă înţelegerea de către Marele Preot a celor 4 anotimpuri şi 12 semne zodiacale într-o manieră ce aminteşte de zodiacele vechi chinezeşti sau maiaşe.

În contextul celor prezentate, cum putem crede că aşa o societate evoluată şi puternică şi-ar fi putut uita limba naţională, costumele tradiţionale şi obiceiurile adânc înrădăcinate în mai puţin de două secole de asuprire romană, aşa cum unii “istorici” (sunt ei oare ai noştri?) caută să ne înveţe?! Cum este posibil ca, în timp ce doar 14% din teritoriul dacic fiind cucerit şi ocupat de nesătulul imperiu Roman (constând aproape numai din trupe de mercenari analfabeţi, care de-abia puteau închega două vorbe în latina) aceştia să ne înveţe pe noi o limbă pe care ei înşişi nu o vorbeau cum trebuie? Oricum, se argumentează că ei ne-au învăţat latina şi mai mult, ne-au făcut să ne uitam dialectul nostru matern până la limita la care doar vreo 7-8 cuvinte au mai rămas în limba noastră română contemporană!

Tracii ar fi putut fi, în ceea ce ne priveşte, oameni inteligenţi, dar, vă rog, lăsaţi-o baltă, domnilor “istorici”, pentru că este absurd să şi gândim că strămoşii noştri, trăind liberi şi fericiţi pe restul de 86% din teritoriile trace, să înceapă subit un maraton prin văi şi defileuri, păduri şi mlaştini către teritoriile (mult mai mici) dominate de opresori, hotărâţi să înveţe o limbă mai la modă! Însăşi gândul este absurd. Colegii Dumneavoastră de peste Prut (nu mai puţin “lingvişti şi istorici de renume mondial” decât Domniile voastre) propovăduiesc fără încetare majorităţii române din Basarabia despre limba “lor” ca fiind numită “moldovenească”, cu rădăcini slave “clare” sau despre propria “lor” istorie ca fiind aşa de diferită de a noastră?!

PODUL DE PIATRĂ DE PESTE DUNĂRE
Podul de piatră de peste Dunăre a fost una din minunile antichităţii pe care romanii ni-l prezintă ca fiind o realizare a lui Apollodor din Damasc, idee preluată şi de unii dintre “istoricii noştri”. Există unii care nu i-au crezut, cum a fost domnul C. Iordache (Stiinţa… cultura… documente din Renaşterea Daciei – Noiembrie 1992).

Este ilogic ca o armată care posedă teritoriul doar de pe un mal al fluviului Dunărea (Istrul) să reuşească construirea unui pod de piatră, al cărui al doilea capăt se afla pe teritoriul inamic. Astăzi, cu toată tehnica modernă de care dispunem, un pod de piatră peste Dunăre se poate construi într-o perioadă de aproximativ 5-7 ani… ori “istoricii” susţin că Traian l-a construit la începutul celui de al doilea război cu dacii în doi ani ?!… Domnilor “istorici”, credeţi cumva în minuni ori magie? Considerăm imposibilă construirea într-o perioadă atât de scurtă, de numai doi ani, a unui pod de piatră peste Dunăre, în special când Traian se găsea în plină campanie militară, contraatacurile lui Decebal provocând mari pierderi invadatorilor romani. Este ciudat că nici un itinerar antic şi nici un text epigrafic nu ne vorbesc de “podul lui Traian” şi nu a fost găsit niciodată vreun text care să vorbească de tehnica construcţiei lui.

Deoarece “Comentariile ” De Bello Dacico ” ale lui Traian sunt pierdute pe undeva, prin podurile ori beciurile unor biblioteci sau arhive române, astăzi avem la dispoziţie numai COLUMNA lui TRAIAN, unde se vede clar că în anul 101 A.D., romanii treceau Dunărea pe un pod de vase. De ce oare, mândrul arhitect Apollodor din Damasc, căruia i se atribuie construcţia podului şi a Columnei lui Traian, a uitat să imortalizeze pe Columnă o asemenea mare realizare – un pod de piatră peste Dunăre care era chiar opera sa ?!

Oare nu este mult mai verosimil ca podul de peste Dunăre să fi fost construit de poporul care stăpânea ambele maluri ale fluviului, popor condus de cel despre care STRABON scria: “Burebista stăpâneşte tot teritoriul de pe ambele maluri ale Dunării, este temut de romani, ataca, trecea fluviul când voia prin Macedonia”. Luat prin surprindere de invazia romanilor, Decebal, un mare strateg, încearcă să oprească înaintarea romanilor, demolând partea de lemn carosabilă a podului, iar restul fiind incendiat, după cum arata bârnele arse de la faţa locului. Din acest motiv Traian şi-a trecut trupele în Dacia nu pe un pod de piatră ci pe unul de vase, după cum chiar Apollodor din Damasc arată pe Columna lui Traian. Mai târziu armata romană a refăcut vechiul pod de piatră a lui Burebista pentru a transporta prada luată de la populaţia dacică, dar cărămizile cu ştampila legiunilor romane găsite pe acest loc nu dovedesc că ei au şi construit podul !

În secolul al III-lea A.D., Constantin cel Mare, dac de origine născut la NIS, reconstruieşte podul de la Drobeta, adaugă un castru cu patru turnuri şi un edificiu cu numeroase încăperi.

Menţionăm că într-o baladă aromână, “Puntea din artă”, se vorbeşte de trei meşteri iscusiţi, care au construit un pod peste Dunăre şi care au lucrat la el 6 ani.

octombrie 29, 2008 Scris de 2012en | Mistere din Romania, Personalitati | , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Michel de Nostredame – Nostradamus

Nostradamus (14 decembrie1503 – 2 iulie1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic şi farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediţie a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, Nostradamus creând în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfăşurau sau urmau să se întâmple în lume.

Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, care au fost de-a lungul timpului intrepretate greşit sau traduse greşit.

Nostradamus este o figură proeminentă a Renaşterii Franceze şi profeţiile sale sunt strâns legate de aplicareaCodului Bibliei cât şi a altor lucrări despre profeţii.

Biografie

Tinereţea

Data naşterii sale (14decembrie 1503) este discutabilă. S-a născut în Saint-Rémy-de Provence (sudul Franţei). Se pare că a fost cel mai mare din cei 18 (după alţii cel puţin 9) copii ai familiei. Tatăl său se numea Jaume de Nostredame, comerciant de cereale şi apoi notar regal. Mama sa era Reneé de Saint-Rémy.

Numele de Nostradamus provine de la bunicul său, Crescas de Carcassone, evreu convertit la catolicism.[1]

Anii de studiu

Michel de Nostredame, născut la 14 decembrie 1503, la Saint-Remy în Provence, cel mai controversat profet din istorie, se pregătea să devină medic. Dar studiile sale au fost întrerupte brusc, când ciuma bubonică s-a abătut asupra sudului Franţei, în 1525. În timp ce mulţi medici au părăsit speriaţi regiunea, Michel călătorea curajos dintr-un loc în altul pentru a îngriji victimele bolii extrem de contagioase. Totuşi, aproape că i s-a refuzat acordarea titlului, la absolvire, patru ani mai târziu, poate din cauza acuzaţiilor aduse de colegii invidioşi. Dar a fost pus în drepturi datorită recunoştinţei ţăranilor şi respectului celorlalţi studenţi.

Viaţa familială

În 1533 şi-a deschis un cabinet în Agen, localitate pe fluviul Garonne şi s-a căsătorit cu o tânără cunoscută ca fiind bogată, foarte frumoasă şi apreciată. Aveau deja o fiică şi un fiu, când Inchiziţia, instituţie a Bisericii menită să suprime erezia, a intervenit în viaţa lor. Nostradamus (cum îşi spunea la acea dată) a fost chemat în faţa unei instanţe ecleziastice, pentru că ar fi făcut o afirmaţie ireverenţioasă despre o statuie a Fecioarei Maria. Când s-a întors acasă, a aflat că atât soţia, cât şi cei doi copii muriseră de ciumă. În următorii zece ani, medicul inimos şi-a reluat activitatea de curant itinerant câştigându-şi faima de făcător de minuni. După ce i s-a acordat o pensie viageră, s-a stabilit la Salon, o localitate între Marsilia şi Avignon, a înfiinţat un laborator de produse cosmetice şi s-a căsătorit cu o văduvă bogată, cu care a avut şase copii.

Profesia

Începerea revelaţiilor

Cum noua sa situaţie financiară îi permitea să nu mai practice permanent medicina, Nostradamus s-a orientat spre ştiinţele oculte. Şi-a transformat podul casei în observator astronomic, unde urcat pe trepied, urmărea bolta înstelată şi susţinea că află secretele viitorului de la lumina interioară, vocea.

La început, şi-a făcut cunoscute prezicerile printr-o serie de cărţulii modeste pe care a început să le publice din 1550. Dar treptat şi-a pierdut total interesul pentru urmărirea condiţiilor meteorologice şi a fazelor lunii.

Curtea Franţei

Individul scund şi vioi, cu barba lungă şi deasă, este considerat o ciudăţenie la somptuasa Curte renascentistă a regelui Henric al II-lea al Franţei. Cunoscut ca fiul unor evrei convertiţi, pasionat de astrologie şi de alte ştiinţe oculte, Nostradamus a fost invitat la Paris în 1556 mai mult pentru amuzament. Dar profeţiile sale despre rege îi vor aduce faima internaţională. Una dintre acestea părea adevărată, dar fără de îndoială ridicolă, sugerând că un bărbat chior va deveni curând rege. O alta, în mod caracteristic criptică, interpretabilă: Leul tânăr îl va înfrânge pe cel mai bătrân pe câmpul de luptă, într-o singură luptă. Îi va străpunge ochii în cuşca aurită; două răni într-unul, apoi va pieri de o moarte năprasnică.

La 1 iulie 1559, pe când regele participa la un turnir, accidental, lancea prietenului său, care îi era adversar în competiţie, a străpuns coiful regal de aur şi a pătruns în ochi. Făptaşul îngrozit, contele de Montgomery, era mai tânăr decât suveranul; o aşchie din arma ruptă i-a provocat acestuia o a doua rană, iar regele a îndurat dureri cumplite timp de zece zile, după care a murit. În tot acel timp el avea să fie şi să rămână singurul suveran al Franţei cu un singur ochi.

Consilier regal

Pe fontul tulburărilor interne, în Franţa mulţi, asemenea reginei Caterina, nu simţeau nevoia ca istoria să confirme spusele medicului. Prezicerea acestuia despre moartea soţului ei a fost suficientă. Fără îndoială, ei i se datorează numirea lui ca medic curant al fiului acesteia, Carol al IX-lea.

Potrivit unei povestiri cunoscute, Nostradamus a chemat odată un înger, numit Anael, şi i-a cerut să îi dezvăluie într-o oglindă magică soarta copiilor reginei. Oglinda i-a arătat pe cei trei fii domnind pentru scurtă vreme, în timp ce ginerele ei aflat în disgraţie, Henric de Navarra, ar fi urmat să domnească 23 de ani. Speriată, regina a cerut să fie oprit acel spectacol neplăcut. De fapt, probabil că Nostradamus a vizitat-o la Curte doar pentru a face horoscopul atât pentru ea, cât şi pentru copii ei. Este foarte probabil ca Nostradamus să fi fost suficient de abil să îşi dezvăluie viziunile neplăcute în expresii ambigue, având în vedere că monarhii absoluţi indiferent cât de amabili se arătau la început faţă de clarvăzători erau renumiţi pentru pedepsirea mesagerilor din cauza mesajului lor. Cuvintele lui Nostradamus au fost amintite cu admiraţie. Opunându-se impecabil magicenilor şi vrăjitorilor, conducătorii Bisericii Romano-Catolice ar fi vrut să-l ardă pe rug pe acest profet periculos de exact. Ţăranii, crezând că prezicerea a fost de fapt un blestem, l-au ars în efigie. Numai datorită protecţiei reginei văduve, Caterina de Medici, a scăpat de execuţie.

Catrenele

Aflată în pragul unui război civil, Franţa a oferit un teren propice profeţiilor sumbre şi criptice ale lui Nostradamus, publicate în 1555 primele 100 din cele aproape 2000 pe care le va publica până în 1557. Aceste Centuri s-au bucurat imediat de succes şi l-au introdus pe autor la Curte.

Recunoscând că în mod conştient a ales o exprimare criptică, Nostradamus scria într-un limbaj obscur, pornind de la franceza contemporană lui, dar presărată cu expresii şi cuvinte din italiană, greacă, spaniolă, ebraică şi latină.

Fiecare prezicere constă din patru versuri, un catren, dar niciunul nu aduce a poezie. Vizionarul susţinea că acest stil îl proteja de pedeapsa celor puternici, care nu păreau să fie întotdeauna încântaţi de ceea ce le prezicea. Dar alţi observatori mai sceptici sunt de părere că stilul vag este adoptat în mod conştient pentru a lăsa scrierile deschise interpretărilor. În consecinţă, există probabil aproape 400 de interpretări diferite ale Centuriilor, fiecare încercând să dezvăluie secretele profeţilor, care continuă până în anul 3797. Scrierile mele vor fi mai bine înţelese de cei ce vor veni după moartea mea, scria clarvăzătorul.

Timp de 3 ani, Nostradamus a scris peste 900 de catrene şi centurii despre prezicerea viitorului. În aceste lucrări, Nostradamus prevesteşte despre viitorul lumii, 70% din ele fiind împlinite până în prezent.Prevesteşte despre domnia lui Napoleon, despre Al doilea război mondial, despre ascesiunea lui Hitler, despre asasinarea Preşedintelui american John F. Kennedy, despre aselenizare. Într-un catren Nostradamus ne vorbeşte despre “cerul în flăcări”, “new city”, “trăznet uriaş” şi “doi fraţi răpuşi”. Mulţi care au analizat acest catren au concluzionat că ar fi vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.

El mai relatează că va fi şi cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, menţionând şi venirea Antichristului din Orientul Mijlociu. Se crede că al 3-lea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.

O celebritate controversată

Pierre de Ronsard scria despre contemporanul său: Asemenea unui oracol antic, el a prezis timp de mulţi ani o mare parte a destinului nostru. Evident, profetul s-a bucurat de respectul familiei regale şi de o faimă tot mai mare, până la moartea sa, în 1566. Inevitabil, mulţi au rămas extrem de sceptici în privinţa lucrării sale sau, chiar mai rău, l-au considerat un simplu şarlatan inteligent care profita de cei creduli.

După unii cercetători, Nostradamus şi-a prezis chiar propia moarte: Lângă bancă şi pat voi fi găsit mort. După ce într-o seară a anunţat că nu va supravieţui nopţii următoare, s-a stins într-un acces de gută şi a fost găsit mort a doua dimineaţă în dormitor, lângă masa de lucru

Constructii gigant si locuri misterioase de pe Terra.

Constructii gigant si locuri misterioase de pe Terra.

  • Sigiriya, Sri Lanka bolovan colosal in jungla cu ziduri verticale si localitate deasupra Sigiriya 7.957 nord, 80.760 est

    O piatra giganta cu laturi verticale pe toate partile care se ridica vreo 300 metri deasupra junglei inconjuratoare pe insula Sri Lanka in largul coastei de sud est a Indiei. Pe platoul situat deasupra pietrei este un oras antic ca in basme.

    Bolovanul gigant Uluru din Australia

    bolovanul gigant Uluru in centrul Australiei

    Uluru 25.344 sud, 131.035 est
    Aceasta imagine din satelit arata bolovanul de la o inaltime de 3 kilometri deasupra solului unde este bolovanul. Pune sageata pe imagine si asteapta cateva momente sa vezi bolovanul de la 1 km deasupra solului.
    Bolovanul gigant Uluru este situat in centrul Australiei (continentul antic Mu/Lemuria) la o altitudine de vreo 500m. Bolovanul are un diametru de aproximativ 3 kilometri, o inaltime de vreo 300m deasupra solului, si se estimeaza ca are o inaltime totala de vreo 5 kilometri, inclusiv partea de sub sol.
    E posibil sa mai existe cativa astfel de bolovani pe planeta noastra, spre exemplu in Africa, dar acoperiti de vegetatie.

    Cele 3 piramide de la Gizeh, Egipt

    piramidele de la Gizeh, Egipt

    Zidurile din bolovani poligonali care se potrivesc perfect de la Saqsaywaman, Cusco, Peru

    Saqsaywaman, Peru

    Saqsaywaman -13.508 sud, -71.982 vest
    Saqsaywaman, Peru, la 3500 metri altitudine langa orasul Cusco. Saqsaywaman se pronunta “sacsahuaman” si uneori se scrie Sacsahuaman, Sacsayhuaman, sau Saqsayhuaman, dar pe semnul de la Saqsaywaman scrie Saqsaywaman.
    Aici sint ziduri monumentale in forma de zigzag din pietre colosale de pana la 350 tone fiecare,potrivite perfect fara ciment intre ele, fiecare avand o forma unica. Acestea au fost aduse de zei plutind prin aer pe un sunet melodic acum peste 12500 ani. Numai o civilizatie avansata spiritual si tehnologic, sau zeii, construiesc utilizand pietre enorme care se potrivesc perfect si astfel rezista nenumarate mii de ani.

    Bolovani poligonali care se potrivesc perfect la Ollantaytambo, Peru

    Ollantaytambo, Peru

    Ollantaytambo -13.257 sud, -72.267 vest
    Ollantaytambo, Peru, la 2800 metri altitudine. Aici sint ziduri si porti construite din pietre mari care se potrivesc perfect si cateva pietre de zeci de tone fiecare potrivite perfect fara ciment intre ele in un monument masiv pe munte in centrul imaginii.

    Oras din bolovani poligonali care se potrivesc perfect la Macchu Picchu, Peru

    Macchu Picchu, Peru

    Macchu Picchu -13.163 sud, -72.545 vest
    Orasul antic Macchu Picchu, Peru, la 2400 metri altitudine langa statiunea Aguas Calientes, construit acum peste 12500 ani cu pietre mari care se potrivesc perfect. Deasupra acestora au fost adaugate de incasi mii de ani mai tarziu pietre mici care nu se potrivesc perfect. Aici este si vestitultemplu cu trei ferestre, una pentru razele soarelui la solstitiul de vara, una pentru razele soarelui la echinoxul de primavara sau toamna, si una pentru razele soarelui la solstitiul de iarna.

    Geoglif – desen urias in desertul din Tarapaca, Chile

    Tarapaca, Chile

    Pisica uriasa din Tarapaca -19.949 sud, -69.634 vest
    Un desen gigant in desert ce pare a fi o pisica extraterestra in regiunea Tarapaca, Chile.

    Chan Chan, Peru – oras antic pe malul oceanului

    Chan Chan, Peru

    Chan Chan -8.1 sud, -79.07 vest
    Orasul antic Chan Chan langa orasul modern Trujillo, Peru, la malul oceanului Pacific.

    Mohenjo Daro, Pakistan – oras antic distrus de o arma celesta

    Mohenjo Daro, Pakistan

    Mohenjo Daro 27.324 nord, 68.136 est
    Orasul antic Mohenjo Daro din Pakistan, posibil unul din cele 7 legendare orase Rishi ale imperiuluiRama care a existat inainte de potop acum peste 12500 ani in India antica.
    Mohenjo Daro a fost distrus de o explozie nucleara. Pe strazi sint perechi de indragostiti care au fost arsi in carosabil ca niste umbre care inca se tin de mana si acum. Vasele de ceramica si nisipul s-au transformat in sticla de la caldura napraznica tipica pentru o explozie nucleara.
    Mohenjo Daro nu este numele real al acestui oras. In Mahabharata, o poveste foarte lunga despre India antica din folclorul hindus, in cartea 16 din 18 este vorba despre distrugerea oraselor raselorVrishni si Andhaka cu o singura arma celesta a carei descriere si efect corespunde cu cele ale unei rachete nucleare.

    Piramidele de la Gizeh 29.979 nord, 31.134 est
    Piramidele de la Gizeh, Egipt, la 60 metri altitudine langa orasul Cairo. Piramidele au fost acoperite cu pietre albe care se potrivesc perfect de peste 10 tone fiecare, si arata exact ca pietrele de la Saqsaywaman, dar majoritatea acestora au fost furate de oameni inapoiati spiritual.

  • sursa : stelara.narod.ru
  • 2012 Era Noastra
  • februarie 10, 2010 Scris de 2012en | Civilizatii Enigma, Machu Picchu, Piramidele | , , , , , , , | Un comentariu

    MAREA PIRAMIDĂ – o enigmatica minune a lumii antice

     

    In anul 1978, un grup de experţi japonezi în construcţii, finanţaţi de o companie de televiziune, au încercat să ridice, cu cele mai moderne mijloace, o replică a Marii Piramide de la Gizeh, o replică de “doar” 18 metri înălţime (cât un bloc cu 6 etaje). Japonezii nu pot fi acuzaţi de lipsă de competenţă, sau de lene, astfel încât eşecul lor lamentabil apare cu atât mai interesant. Ei au întâmpinat atâtea dificultăţi de natură tehnică şi inginerească, încât au renunţat, înfrânţi.
    Marea Piramidă de pe platoul din Gizeh are 148, 208 m, este formată prin îmbinarea perfectă a 2.300.000 de blocuri de piatră de câteva tone fiecare, blocurile sunt aşezate la un unghi de 60 de grade faţă de sol. Unghiurile pe care le face baza piramidei pe sol sunt unghiuri drepte, cu o eroare de 3 minute pe grad, colţurile pătratului bazei sunt îndreptate spre cele patru puncte cardinale. Dublul perimetrului bazei dă valoarea unui minut de grad pe meridianul ecuator, înălţimea piramidei înmulţită cu 1 miliard aproximează distanţa medie de la Pământ la Soare. Perimetrul împărţit la dublul înălţimii dă valoarea pi , greutatea piramidei înmulţită cu o sută de miliarde dă greutatea planetei şi şirul acestor ciudăţenii ar putea continua. În interior se află o serie de galerii pe care istoricii le numesc coridoare şi camere mortuare (fără a putea dovedi acest lucru, de fapt piramida nu conţine nici o mumie). Modul în care au fost făcute galeriile reprezintă o mare enigmă, deoarece nimeni nu poate explica cum se asigura iluminatul în interior. Celelalte piramide prezintă în interior urme groase de fum, provenite de la torţele care iluminau încăperile în acea vreme. Pe pereţii culoarelor interioare din Marea Piramidă nu există nici un fel de urmă de fum (deşi a fost scotocit peste tot, în speranţa de a găsi urme de fum care ar putea oferi arheologilor posibilitatea de a estima vechimea piramidei pe baza metodei cu radiocarbon).
    Cum a fost construită Marea Piramidă? Simplu, răspund arheologii clasici, deşi în perioada respectivă nu erau folosite în Egipt carele cu roţi, sclavii egipteni au tras blocurile de piatră pe buturugi unse cu ulei şi le-au pus la locul lor. O privire mai atentă ne arată că lucrurile nu stau atât de simplu…Un plan înclinat pe care să poată fi târâte blocuri enorme de piatră ar trebui să aibă cel puţin 6 kilometri, construcţia unei asemenea rampe ar fi trebuit să fie la fel de problematică ca şi construcţia piramidei. Forţa umană nu este suficientă, indiferent de numărul de trăgători, să tragă un bloc de piatră de câteva tone pe un plan înclinat de 20 de grade.
    Oricât ar părea de ciudat, marea enigmă a Marii Piramide de la Gizeh abia acum vine. Cine a construit gigantica piramidă (până în secolul XIX a fost cea mai înaltă construcţie din lume)? Evident, toată lumea cunoaşte răspunsul: faraonul egiptean Hufu, care în greacă se traduce prin Keops. De fapt evidenţele nu sunt atât de clare….Singura referire la Hufu este o micuţă inscripţie scrijelită în interior, care aminteşte de un oarecare Hufu. Acesta putea fi faraonul, putea fi marele preot, sau putea fi pur şi simplu unul din muncitori..De asemenea vechimea piramidei nu se cunoaşte. Învăţaţii Egiptului antic spuneau că piramida a fost acolo dintotdeauna, prin celebra zicală “omul se teme de Timp, dar Timpul se teme de Marea Piramidă”. Cele două piramide care o străjuiesc, cea a lui Kefren şi a lui Mikerinos nu sunt altceva decât copii nereuşite ale acesteia.
    Şi totuşi piramida există, poate fi văzută, pipăită, dar nimeni nu poate spune cu certitudine CUM, DE CINE şi CÂND a fost construită.

    septembrie 19, 2008 Scris de 2012en | Piramidele egiptene | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

    Piramida Soarelui – Mexic

    – Arheologii vor des­chide o camera secreta de sub o piramida din Mexic, in speranta ca vor reusi sa rezolve misterul unuia dintre cele mai mari orase ale civilizatiei antice.

    Piramida Soarelui, o constructie impresionanata, doar cu putin mai mica decat Piramida lui Keops de pe platoul Gizeh. Are 65 m inaltime si o baza cu latura de 225 m

    A fost construita in asa fel incat latura estica sa fie aliniata exact spre rasarit si latura vestica spre apus, iar soarele sa cada direct pe varful piramidei, la orele 12,  in zilele de 19 mai si 25 iulie. Se crede ca sub piramida se gaseste izvorul Sfant al Sfintilor.

    Cu piramidele si templele sale geometrice, Teotihuacan a fost unul dintre cele mai mari orase din America epocii sale si probabil chiar din lume. In orice caz, expertii nu au putut niciodata sa afirme cu certitudine cine a construit acest oras si de ce a fost abandonat. O echipa internationala de experti crede ca raspunsul la aceste intrebari se afla sub Piramida Soarelui, care se afla in centrul orasului-ruina. Arheologii au relatat ca la sfarsitul acestei luni vor sa investigheze tunelul si sistemul de incaperi subterane care se afla sub pira­mida (a treia ca marime din lu­me) – pentru a stabili daca teo­riile conform carora a fost utilizata pentru ritualuri, inclusiv pentru sacrificii umane. “Credem ca aceste incaperi secrete aveau un scop ritualic. La capatul tunelului se puneau ofran­dele pentru zei, pe masura ce se construia piramida” este de parere Alejandro Sarabia, arheologul-sef de la Teotihuacan.

    Acesta va conduce echipa de specia­listi din Mexic, America si Japonia care doreste sa anali­zeze pas cu pas tunelul situat la sase metri sub pamant si care ar avea 90 de metri lungime si aproape trei metri inaltime. “Dorim sa descoperim de ce si cand locuitorii din Teotihuacan au inchis tunelul. Excavarea incaperilor ne va permite sa aflam ce s-a intamplat in acest oras magnific, care a fost soarta lui”, a mai declarat Sarabia. In perioada sa de glorie (intre anii 150 si 450 d. Hr.) in Teotihuacan locuiau peste 200 de mii de oameni de diverse etnii, iar istoricii cred ca acesta a fost cel mai mare oras din Europa, mai mare chiar si decat Roma.

    Cu toate acestea, undeva in secolul al VII-lea sau al VIII-lea, a fost se pare incendiat – posibil ca rezultat al unei revolutii – si apoi abandonat. Aztecii credeau ca orasul era sfant si l-au identificat cu locul unde a fost creat soarele. Din aceasta credinta a derivat de fapt si numele orasului, care se poate traduce ca “locul unde oamenii au devenit zei”.

    Descoperit din intamplare

    Intrarea tunelului a fost descoperita dintr-o intamplare in 1971, pe cand o echipa de muncitori amplasau pe Piramida Soarelui o instalatie de lumina si sunet pentru un show. Dupa primele cercetari, s-a crezut ca e vorba despre o pestera natu­rala, pe care au inchis-o doi ani mai tarziu. Majoritatea informatiilor despre misterioasa incapere s-a pierdut atunci cand arheologul care a descoperit-o a murit. Sarabia este de parere ca acea incapere sapata in piatra nu era destinata evenimentelor obisnuite si ca doar cei alesi aveau acces in zona respectiva. “Probabil era utilizata pentru ritualuri de sacrificiu sau alte ceremonii religioase, cel mai pro­babil sacrificii umane”, a declarat arheologul. Dovezi ale sacrificiilor umane au fost desco­perite peste tot in oras, inclusiv ramasite ale unor copii care au fost ingropati la fiecare colt al Piramidei Soarelui. Se crede ca aceste sacrificii faceau parte din ofrandele aduse in timpul constructiei piramidei, iar celelalte victime, probabil razboinici capturati in razboaie, au fost sacrificate pentru a aduce noroc orasului. Timp de multi ani, arheologii au crezut ca orasul a fost construit de tolteci, insa acum s-a stabilit ca civilizatia toltecilor a aparut secole mai tarziu. Teotihuacan care face parte din Patrimoniul Universal, este si acum vizitat de mii de turisti care celebreaza aici echinoctiul de primavara.

    sursa : Ziua

    august 10, 2008 Scris de 2012en | America de Sud, Piramide in lume | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

    Piramida lui Keops – detalii

    Constitue piramida lui Kheops un mesaj peste veacuri asa cum ne sugera Diderot înca de acum 200 de ani?

    Piramida a fost construita în timpul dinastiei a IV-a (acum 4500-4700 de ani),si face parte din complexul de la Giseh, oras egiptean situat in apropierea orasului Cairo. Alaturi de Marea Piramida, din complex mai fac parte: piramidele lui Khefren si Mykerinos si Marele Sfinx.

    Printre interesantele caracteristici ale Marii Piramide este situarea ei precisa fata de punctele cardinale: laturile de N-S au o abatere de numai 2′28″, cele de la V-E de 5′30″ si respectiv 2′30″.

    Cel caruia i se atribuie deschiderea piramidei lui Kheops este fiul lui Harun al Rasid, califul arab al-Mamum, care a adus la poalele piramidei, pe atunci inca placata cu stralucitoare placi lustruite, o intreaga armata de cioplitori, arhitecti si forta de munca. Se spune ca intre placile invelisului piramidei nu putea fi introdusa nici macar varful unei lame damaschinate. Scopul califului era sa descopere tezaurul faraonilor, dar mai ales, armele inoxidabile, sticla incasabila si alte minuni despre care se credea ca ar fi abundat in camera mortuara. Desi Strabon spunea ca pentru a intra in piramida trebuia sa:”ridica lespedea de pe partea laterala a piramidei, la o inaltime nu prea mare de sol, si sub ea ai sa dai de intrarea care duce la mormant”, lucrurile nu au fost atat de simple. Au durat luni de zile de munca asidua pana cand au perforat in piramida un culoar de treizeci de metri.

    Iar culoarul relizat ducea intr-un coridor ingust ce facea parte dintr-un adevarat labirint, care i-a condus, pana la urma, la un sarcofag gol, din granit, asezat in camera mortuara. Unii cronicari arabi afirmau insa ca sarcofagul continea “corpul unui barbat acoperit cu o cuirasa de aur, incrustata cu diferite pietre pretioase; pe piept era asezata o sabie de o valoare inestimabila, iar in apropierea capului se gasea un rubin cat un ou de gaina”, iar altii ca ar fi continut doar”un cadavru descompus de timp”. Dar cei mai multi oameni de stiinta considera aceste afirmatii nefondate. Una din ipotezele emise ar fi ca mormantul sa fi fost jefuit inca din timpul construirii sale. Dar faptul ca ii lipsea capacul si ca nu existau urme de efractie in jur, ar indica mai bine ca mormantul n-ar fi fost folosit niciodata.

    Alti faraoni din dinastia a patra (2600-2480 i.C.) – Khefren si Mykerinos – si-au construit piramide proprii, inconjurate, dupa modelul Marii Piramide, cu altele mai mici pentru sotii si cu morminte destinate marilor dregatori.

    Cele trei mari piramide seamana nu numai la infatisarea exterioara, dar si prin structura interna, cel putin in ceea ce priveste culoarul descendent si camera subterana. In piramida lui Kheops ea are o destinatie necunoscuta, in cea a lui Khefren serveste drept capela mortuara, la fel ca si in piramida lui Snefru (intemeietorul dinastiei a V-a 2723-2563 i.C.), construita in jurul anului 2600 i.C. Dar cea mai complicata arhitectura interioara, prin dispunerea complexa a spatiului este tocmai Piramida lui Kheops.

    Schema interiorului, aceeasi pentru cateva din cele mai importante piramide, ridica indoieli serioase in ceea ce priveste parerea generala, dupa care ele ar fi monumente funerare inaltate deasupra unui mic cavou si avand scopul de a proteja ramasitele pamantesti ale faraonului, pentru ca spiritul (corpul astral) – Ka – sa nu paraseasca trupul. Pare bizara, astfel, lipsa de inventivitate in gasirea unei solutii de inchidere a incaperilor mortuare, care se multumesc sa copieze modelul celei mai vechi piramide, a lui Snefru; si cel mai curios este ca nu au zidit macar culoarul catre camera mortuara.

    Amplasarea intrarilor, pare de altfel dictata de considerente rituale, mai mult decat de ratiuni de securitate. Inca de la prima piramida – de tip mastaba – construita in jurul anului 2700 i.C. de Imhotep pentru faraonul Zoser, culoarele de acces si cele de iesire erau orientate spre Steaua Polara

    Ipoteza conform careia piramidele ar fi fost “observatoare astronomice perfectionate, cu temperatura constanta, create in camera mortuara”, nu sunt foarte reusite, locul neoferind lucruri cu adevarat interesante.

    Mai corecta pare totusi ideea piramide=monumente funerare extrem de fastuoase. Mai ales ca, dupa vechile credinte egiptene (ipotetic), in lumea de dincolo muritorul ar fi putut lua cu el tot confortul posibil: servitorii (sub forma unor statuete care, insuflandu-li-se viata, puteau sa-l serveasca pe raposat), obiecte uzuale si de fast, sau alimente de cea mai buna calitate.

    Conform estimarilor, construirea piramidelor ar fi costat foarte mult, dar numai in mormantul din Valea Regilor a faraonului, nu foarte important, Tutankhamon, s-a descoperit o imensa cantitate de obiecte pretioase: numai valoarea sicriului interior, facut in intregime din aur. Daca acest rege, in timpul domniei caruia: decazuse credinta in zei, existau numeroase conflicte interne, si alte catastrofe, valoarea tezaurului era atat de mare, dar la ceilalti faraoni, mai bogati si mai puternici?

    Un argument contra ipotezei mai sus numite este acela ca in nici o piramida nu s-au gasit ramasitele pamantesti ale faraonului, nici chiar atunci cand se sconta pe prezenta lor.

    Astfel, in Marea Piramida a disparut capacul sarcofagului, si nu sarcofagul in sine care este din granit rosu. Sau poate nu a fost niciodata asezat la locul sau.

    In piramida lui Khefren, in care a patruns, in 1818, se credea pentru prima data cineva, tot printr-o deschizatura, Giovani Bathista Belzoni, desi mormantul era acoperit pe jumatatede o placa grea de piatra, se gaseau inauntru cateva vase si o inscriptie araba care dovedea ca nu Belzoni fusese primul. Dar camera mortuara era goala, iar sarcofagul cu greu ar fi putut fi scos prin usa pe jumatate zidita, si nici nu existau urme de efractie.

    Egiptologul Zaharie Gonem, directorul santierului arheologic din Saqqara a descoperit in noiembrie 1953 o piramida noua, necunoscuta pana atunci, a unui faraon necunoscut. Pe drumul pana la camera mortuara s-au gasit o multime de obiecte de cult si podoabe, cara ar fi putut fi luate de jefuitorii de morminte care ar fi putut intra mai inainte in piramida, fapt ce a intarit speranta descoperirii unui mormant nejefuit. Dupa cartusul din jurul semnelor hieroglife parea sa fie vorba intr-adevar de un faraon: Sekemkhet. Culoarul principal se termina in fata unui zid intact, in spatele caruia a aparut camera mortuara cu “un splendid sarcofag alb din alabastru transparent, care stralucea ca soarele”, care la prima vedere parea un monolit. Pa acesta se mai vedeau inca resturi din “coroana de inmormantare”. Dar, la deschidere, s-a dovedit ca sarcofagul era gol.

    Ipoteza inmormantarii simbolice in sarcofag doar a spiritului faraonului Ka, ridica numeroase semne de intrebare, izvorate mai ales din interpretarea credintei vechi egiptene. Desi credinta ca imbalsamarea se facea tocmai pentru a asigura existenta lui Ka, faptul ca invelisul fizic, trupul, cu creierul, si organele interne depuse in “canope”, este descompus morfologic, inseamna ca nu poate exista nici Ka, trupul astral. Egiptologul ceh Lexa spune ca:”Afirmatia lui Herodot, potrivit careia spiritul – in credinta vechilor egipteni – traieste cata vreme cadravul ramane intact, este inexacta. Nu am gasit pana acum nici o referire in acest sens in vechile texte egiptene. Ca existenta spiritului nu depinde de starea trupului lipsit de viata, ne-o arata textul Pir.653…”

    Dupa credinta vechilor egipteni, se putea ca spiritul sa fie insuflat, prin ritualuri magice, unei statui, ce ar fi reprezentat persoana defuncta. Dovada o gasim pe peretele de nord al piramidei lui Zoser, intr-o incapere de mici dimensiuni, “serdab”, unde se afla statuia faraonului. De ce atunci o piramida?

    Sub piramida lui Zoser, in labirintul coridoarelor, se afla un basorelief ce-l reprezinta pe faraon alergand. Este vorba probabil de reprezentarea artistica a sarbatorii “seda”, initiata cu prilejul comemorarii jubiliare a 30 de ani de domnie a unei dinastii, prilej cu care fiecare faraon, dupa scurgerea “mandatului de functionare”, trebuie sa faca dovada conditiei sale fizice si a fertilitatii sale. In epoci mai vechi, faraonul care nu facea fata la probele respective era suprimat. In timpul lui Zoser se renuntase la acest obicei.

    Desi cei care “sponsorizau” construirea piramidelor, erau preotii, tot ei erau cei carora le era supusa aprobarea construirii, si acceptau. De ce?

    Pe masura ce Egiptul si istoria sa devin tot mai cunoscute, piramidele sunt considerate, pe rand: un “bilant de piatra” al succeselor curtezanei Rhodopis”, iubitii ei trebuind sa contribuie fiecare cu cate o piatra; ca monumente in memoria atragerii lui Sufis(Kheops) la dreapta credinta (idee venita pustnicului Syncellus in secolul 8); ca hambare de cereale ale biblicului Iosef; ca monument al victoriei tribului hicsosilor asupra Egiptului; ca o previziune cifrata a viitorului lumii; ca sculpturi de proportii desavarsite; ca observatoare astronomice.

    Pornind de la constatarea ca erau mai multe piramide decat faraoni-domnitori in perioada construirii acestor monumente, fizicianul englez Kurt Mendelsohn apreciaza ca motivele trebuie sa fi fost de ordin economic. Prin construirea continua s-au evitat crizele economice, framantarile sociale, si eventual, participarea la o lucrare comuna, unifica si centralizeaza triburile.

    S-a ajuns mai apoi la intrebarea daca mumificarea nu avea ca scop conservarea unor tesuturi, intr-o anumita stare care sa permita clonarea acestei culturi de tesuturi pe un individ, in primul rand faraonul. Dupa ce s-a dat publicitatii stirea, mai putin demna de incredere, dupa care biologii de la Universitatea din Oklahoma ar fi descoperit in luna martie a anului 1963, la mumia printesei egiptene Mene, celule epiteliale capabile de a fi revitalizate.

    Ritualurile de inmormantare ale tuturor popoarelor, totusi, nu urmaresc si nu incearca sa asigure defunctului o viata fizica viitoare, ci dimpotriva, vor sa previna revenirea lui, orice forma ar fi imbracat ea. Cu atat mai putin o dinastie domnitoare al carei urmas abia asteapta sa ajunga pe tron.

    Interpretarea autorului arab Abdul Ali Masudi atribuie actiunea de construire a piramidelor regelui Surid, caruia astrologii i-ar fi destainuit taina unei proorociri asupra viitorului sumbru al lumii. Astfel el a dat ordin sa se ridice piramidele, adaposturi rezistente chiar si incazul impactului cu stele cazatoare. Ca in tainite ascunse ar fi depozitate: tezaurul vechii intelepciuni egiptene, al aritmeticii si geometriei, astrologiei si medicinii, instrumente din otel inoxidabil, sticla flexibila, licoarea nemuririi si otravuri groaznice, a fost o urmare fireasca a evolutiei ipotezei.

    Tocmai in scopul descoperirii acestor tainite au fost amplasate sub piramida lui Kheops calculatoare ultrasensibile, actionate de particule de radiatie cosmica, ce inlocuiau intr-o anumita masura razele roentgen. Astfel s-a obtinut imaginea tridimensionala a interiorului piramidei.

    Sectiunea prin Marea piramida prezinta un mare interes. Felul in care sunt dispuse incaperile din interior fac dovada celei mai mari ingeniozitati si complexitati: interiorul ei destinat – dupa pareri unanime – a adaposti trupul faraonului mort, sau macar a simula acest lucru, demonstreaza cu totul altceva: spatiile interioare erau construite pentru a servi unor oameni vii.

    Ele sunt aerisite prin doua guri de ventilatie, ce comunica la nord si la sud cu cele mai spatioase incaperi interioare, desi pastrarea lor ridica o problema serioasa constructorilor. In plus, daca prototipul, piramida din Meidum, are doar un coridor simplu care respectand schema initiala, porneste din extremitatea nordica, trece exact pe sub centrul bazei si de aici, urmand o linie ascendenta, da intr-o incapere spatioasa la nivelul bazei piramidei, Marea Piramida prezinta un mecanism foarte complicat, compus in esenta din 3 nivele: unul la mare adancime, sub baza piramidei, altul putin deasupra bazei si al treilea cam la jumatatea inaltimii. Ipotezele dupa care aceste spatii ar constitui un labirint ce ar avea ca scop ratacirea, si in ultima instanta moartea eventualului profanator, sunt putin romantice. Astfel s-a adoptat ipoteza unanima ca ar fi vorba de spatii construite in interiorul piramidei din motive pur tehnice, acelea de a micsora suprasolicitarea. Ludvik Soucek sustine ca din contra acestea ar fi ridicat probleme pe care o piramida compacta nu le-ar fi pus.

    Astfel ca afirmatia lui Masudi poate contine si un graunte de adevar – poate ca piramida ar fi trebuit sa salveze viata faraonului in caz de primejdie. Acest fapt ar explica si amplasarea pirmidelor in imediata apropiere a palatelor faraonilor.

    Constructii asemanatoare mai sunt in imprejurimile Egiptului si in zona Marii Mediterane, dand nastere unei ipoteze conform careia ar fi aparut in urma socului provocat in trecut de o catastrofa a carei recidiva ameninta ca sabia lui Damocles.

    Se mai vehiculeaza ideea conform careia coridorul de acces in Marea Piramida are un unghi de inclinatie astfel incat sa se orienteze spre Alfa Dragonis, fapt care ar fi putut sa se intample sau in 3400 i.C. sau in 2100 i.C., ambele date fiind departe de anii domniei dinastiei a patra. Problema deschisa (daca intr-adevar orientarea era dupa Alfa Dragonis).

    Despre piramide s-au emis si ipoteze mai simpliste, si poate de aceea mai adevarate. Se afirma ca acestea precizeaza pentru prima oara în istoria agriculturii aparitia unor norme, “legiferari”, bazate pe o îndelungata practica agricola, obligatorii pentru intreaga populatie: “In ziua in care locuitorii din Delta Nilului vedeau in timpul pranzului ca fata de nord a piramidei este umbrita, insemna ca se putea incepe semanatul. Fenomenul se petrecea la 14 octombrie, data care si astazi determina in Egipt inceputul muncilor campului” (dupa lucrarea arhitectilor Georgeta si Traian Chitulescu: “Sapte monumente celebre”).

    In aprilie 1977 la congresul de astronomie de la Acapulco profesorul J.J.Hurtak a prezentat pentru prima oara in public 2 imagini senzationale, facand parte din setul trimis de sonda spatiala americana Mariner 9, inca din 1972, dar uitate. Obtinute la un interval de 6 luni, sub unghiuri diferite dovedeau ca pe solul martian se afla un ansamblu de 4 piramide tetraedrice, cu fetele si muchiile regulate, identice ca aspect cu piramida lui Kheops, insa de 10 ori mai mari. Langa ele, un chip uman urias, sculptat intr-o stanca avand 1500 m. diametru si 500 m. inaltime, care priveste spre cer cu un zambet prietenesc.

    Explicatiile oferite de NASA atunci au fost: aglomerare de stanci sculptate de vant. In 1976 statia automata Viking-Orbiter a fotografiat “complexul piramide-sfinx” sub un unghi diferit si de la o inaltime mai mica. Richard Hoagland spune ca fotografiile reprezinta “indicii serioase privind prezenta unor vechi civilizatii martiene”

    iulie 23, 2008 Scris de 2012en | Piramidele egiptene | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

    Constructii gigantice si antice

    PIRAMIDE. Una dintre intrebarile ce continua sa-i preocupe pe cercetatorii contemporani este procedeul prin care au fost construite piramidele egiptene. Fiecare bloc al Piramidei lui Keops cantareste intre 15 si 1.000 de tone. Tavanul dormitorului regal este construit din blocuri monolitice de granit rosu, cantarind 70 de tone fiecare si marcat cu precizie. Lucratorii din antichitate au depasit performantele celor contemporani, ce lucreaza cu blocuri de 300 de ori mai usoare. Istoricii francezi sustin ca transportul unei pietre funerare de la un mormant din Luxor la Paris a durat doua luni, numerosi muncitori participand la operatiune. Piatra respectiva era mult mai usoara decat blocurile folosite in cazul piramidelor. Aceeasi piatra funerara pare “”subtire”” in comparatie cu aglomerarile monolitice de la Machu Pichu si Saksahu-Amane din Peru. Fiecare dintre aceste pietre gigantice, lunga de 6 metri si lata de 3 metri, este pefect pozitionata in raport cu celelalte. Precizia este atat de mare, incat, potrivit cercetatorului american Siegfried Hunter, cu greu poate fi crezut ca au fost realizate cu 500 de ani in urma.

    GIGANTII DIN BAALBEEK. Blocurile de piatra din Peru par nesemnificative in comparatie cu structurile uriase de piatra folosite la constructia Templului din Baalbeek, pe teritoriul Libanului de astazi. Cateva dintre bucatile de monolit utilizate la fundatie cantaresc peste 750 de tone. Potrivit dovezilor istorice si arheologice, constructorii nu cunosteau betonul sau roaba. Cum au reusit ei sa transporte uriasele blocuri de piatra de la cariere si sa le aseze unele langa altele? Cu ani in urma, un savant sovietic facea o presupunere referitoare la constructia templului. El sustinea ca sanctuarul ar fi fost construit de extraterestri, spatiul interior fiind folosit drept rampa de lansare pentru OZN-uri. Cateva fragmente din Biblie si extrase dintr-un manuscris descoperit, in 1947, pe tarmul apusean al Marii Rosii vin in sprijinul ipotezei sale. Teoria corespunde cu o alta descoperire facuta de cercetatorul sovietic A.P. Kazantzev in Peru. El a gasit picturi rupestre in pesteri care ilustrau, in culori foarte vii, motoare sau nave spatiale.

    OBSERVATORUL STRANIU. Exista constructii gigantice si in alte regiuni ale lumii. Cea mai importanta este Complexul Stonehenge, din Anglia, vechi de 4.000 de ani. Potrivit unor analize recente, monumentul megalitic, construit din cateva sute de blocuri de piatra de marimi diferite, reprezinta un observator astronomic unic in lume. Blocurile cantaresc aproape 30 de tone fiecare, fiind transportate de la o distanta de 400 km. Pe de alta pare, fiecare bloc a fost pozitionat si ridicat intr-un anume loc. Cercetatorii ii cunosc pe locuitorii stravechi ai acelor teritorii, fiind constienti ca ei nu erau capabili sa ridice o constructie de o asemenea complexitate. Pe de alta parte, nivelul celorlalte dotari tehnologice nu era atat de avansat. Locuitorii nu aveau nevoie de un observator. Se pune intrebarea: de ce l-au construit si ce tehnologie au folosit?

    iulie 23, 2008 Scris de 2012en